Ca si dumneavoastra, nu l-am intilnit direct pe tovarasul Mihail Sergheevici, insa am beneficiat pe larg de omologul sau roman, care, mereu proaspat, si-a facut si blog.

La inceputul anilor ’80, citiva filosofi francezi (Deleuze, Derrida, Lyotard&comp.) au organizat in universitatile californiene funeraliile modernitatii. Revolutia americana condusa de noii Lafayette a nascut etosul postmodern si doctrina „corectitudinii politice". Se poate spune ca demersul respectiv a scris biletul de sinucigas al Europei iluministe. Dar si epitaful comunismului ca suprema expresie a Timpurilor Moderne (de la mistica progresului pina la rationalizarea economiei si cultul omului abstract). Factorii exteriori precum triada Reagan-Thatcher-Wojtyla sau falimentul URSS in competitia militara cu NATO au actionat eficient numai pentru ca ginditorii pomeniti reusisera deja sa demoleze tot ce mai statea in picioare din constructia intelectuala care legitimase utopia marxist-leninista. Ei bine, cu ce ne-am ales in schimb?

Fara sa stie, Mihail Gorbaciov a devenit intiiul erou postmodern. Politica lui de „transparenta si reforma" a dat tonul actualei mutatii mondiale. Prin viclenia istoriei, obscurul activist din aparatul decadent al PCUS avea sa intrupeze simbolul dictaturii salvate prin „deconstructie". Astazi, fostul secretar general face reclama valizelor Louis Vuitton, strabate lumea pentru conferinte platite si ne vorbeste (ca un mort ventriloc) despre riscurile poluarii. Insa biografia lui Gorbaciov purta demult, in filigran, caracteristicile ciclului postcomunist: amestecul afaceri-politica, mesajul ca zgomot si „actualitatea" ca fictiune seriala. Dupa mine, aceste trasaturi reprezinta faza „iconica" a comunismului, sansa lui spectrala. In noua formula, gindirea unica se salveaza prin publicitatea subliminala, omogenizarea mentala se prezinta ca libertate, in vreme ce violenta statului se privatizeaza sub forma anarhismului de platou, cu exercitii impuse.

Gorby, mascota a Occidentului epuizat in lupta cu vitalismul slav, joaca acum rolul unui capcaun simpatic, din stirpea lui Shrek. El calatoreste vesel spre Far Far Away, insotit de animale vorbitoare si aureolat cu bune intentii. Desi prin ’88, cind a venit la Bucuresti, mesianicul Misa nu s-a prea inteles cu inflexibilul Nicu, campionul Perestroikai si-a pus sperante justificate in capacitatea romanilor de a tine pasul. Nu e de mirare ca tranzitia noastra avea sa preia, pina la urma, acelasi scenariu. Dominatia celor mai rai s-a perpetuat sub cautiunea suplimentelor calorice si a divertismentului popular. „Transparenta" care dezvaluie nimicul tine locul adevarului nerevendicat, in timp ce iluzia „reformei" continua sa favorizeze vechea clientela. Cum e posibil ca, in plina democratie, sute de ziare si zeci de televiziuni sa transmita, pina la urma, acelasi lucru? Cum e posibil ca monopolul capitalist sa fie colacul de salvare al batrinilor comunisti? E foarte posibil atita vreme cit „postmodernitatea" - epoca fara chip si substanta - nu face decit sa vampirizeze cadavrul modernitatii.

Ca si dumneavoastra, nu l-am intilnit direct pe tovarasul Mihail Sergheevici, insa am beneficiat pe larg de omologul sau roman, care, mereu proaspat, si-a facut si blog.