SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
In anii de dupa razboi, painea s-a dat pe cartela. Despre cartela, lumea vorbea ca despre un drept. Unii n-aveau dreptul, pentru ca mancasera pe saturate inainte de razboi. Pentru copilul Vasile B., ce spunea unul si altul in cartier asa era. Altfel, ar fi trebuit sa creada ca oamenii mari erau unul mai tampit ca altul. Ma, i-a zis un vecin, ai tai s-au imbuibat, c-au fost carciumari, acum e randul nostru sa mancam. Vasile B. avea de mic simtul echitatii. Desi nu stia cum traisera ai lui inainte de razboi, i s-a parut corect ce-i zisese vecinul si si-a propus sa rabde vreo cinci ani, ca sa-l vada multumit. A rabdat de foame doua zile, dar vecinul nu dadea semne c-ar fi sesizat vreo schimbare in raporturile dintre satui si flamanzi si a devenit agresiv. Acum e vremea noastra, a proletariatului, i-a zis el copilului Vasile B., destul ati supt sangele poporului!


La centrul de distributie, painea nu venise de o saptamana, totusi oamenii stateau la coada, iar cei din fata faceau scandal c-au fost primii. Vasile B. n-avea nici bani, nici cartela, totusi s-a asezat si el la coada. Si, fiindca era mic, s-a strecurat pana aproape de ghiseul unde se strangeau bonurile. Ma Vasilica, i-a zis vanzatoarea care se uita de o  saptamana in lungul strazii sa-i vina painea si s-o imparta la oameni, poate ca ai talent la paine. Ia du-te, ma, pe la primarie, unde se dau cartele. Sa le spui ca ti-e foame si ca esti mic.


La Primarie, de distribuirea cartelelor la cei care nu supsesera sangele poporului se ocupa nea Traienica, betivul cartierului. Acum era asesor popular si secretar de partid, dar tot beat. Vasile B., cu mintea lui curata de copil, i-a zis lui nea Traienica exact ce-i spusese femeia de la paine, ca are talent la paine si ca are dreptul, datorita acestui dar inca necunoscut in cartier, sa manance pe cartela. Betivul de nea Traienica, omul partidului, nu stia ce inseamna talent. Nici celalalt asesor popular, care ii scria intr-un catastif pe cetatenii veniti in audienta, nu stia, insa, fiind oarecum mai treaz, considera ca era de datoria lui sa para ca stie. Si a dat din cap cu subinteles, ca si cum era vorba despre o indicatie de la judet.


Un singur tampit poate sa-ti faca viata amara, dar, cand dai de mai multi, e ca la algebra, minus cu minus da plus. Din alte birouri au scos capul alti asesori populari analfabeti, care dadeau bonuri pentru ulei si zahar ca sa-l vada pe copilul cu talent la paine. Sa-i dam, ma, a zis unul din ei, si cartela de ulei si zahar, ca poate are si alte talente, dar a uitat sa ne zica. Acasa, mama lui Vasile B. a inceput sa planga si l-a strans in brate. Cum ai facut, baiatul mamei? - l-a intrebat ea stergandu-se la ochi. Vasile B. nu-si amintea cand le supsese el sangele lui Traienica si celorlalti asesori populari numiti de partid sa imparta bonurile, insa in gura simtea un gust dulceag necunoscut. Sa fi fost de la foame? Sa fi fost de la foamea de paine? Sa fi fost de la foamea de sange?