Denunturi si denuntatori

In prag de An Nou, cu totii ne facem bilanturi si ne luam cele mai nobile angajamente. Angajamentul public pe care si l-a luat recent presedintele Basescu - acela de a denunta Pactul Ribbentrop-Molotov din 1939 - este nu doar de o arzatoare actualitate, ci si de doua ori hazliu, o data fiindca acelasi document a fost condamnat de Parlamentul Romaniei inca din 1991, si a doua - fiindca un tratat nu poate fi denuntat asa, de cine se intampla sa n-aiba alta treaba. In vocabularul dreptului international, verbul "a denunta" - de la latinescul "denuntiare", a anunta public - nu are sensul de turnatorie, denunt la Securitate, ci sensul de a anunta public incetarea unui acord. Or, un atare anunt nu poate veni decat de la una sau de la toate partile contractante. Cu alte cuvinte, de vreme ce dl. Basescu nu e nici presedintele Germaniei (s-ar plictisi de moarte!), nici presedintele Federatiei Ruse (ce s-ar mai distra, mama-mama!) D-sa poate sa faca aproape orice vrea cu Tratatul sovieto-german, dar nu poate sa-l denunte.
Majoritatea comentatorilor autohtoni au sezisat aceasta multipla aporie si au tratat subiectul cu oarecare discretie, daca nu cu umorul pe care il merita din plin. Exista insa si exceptii: dl. Florian Bichir, de pilda, ne invata ca "a denunta Pactul Ribbentrop-Molotov e o initiativa epocala". Si "o piatra de hotar a politicii externe romanesti, care nu se mai face in genunchi sau in soapta", ba chiar ca "gestul pe care-l va face seful statului este unul istoric, pentru ca pana-n prezent nici un presedinte al Romaniei nu a avut curajul sa denunte aceasta monstruozitate a istoriei". Spre nefericirea dlui Bichir, constatam ca tocmai Ion Iliescu, cel care, in opinia d-sale, "ia pozitie de drepti si noaptea-n somn cand aude de Moscova", a avut un asemenea curaj la 24 iunie 1991, cand pactul in cestiune a fost condamnat de Parlament, reprezentantul legitim al natiunii romane. De denuntat avea sa-l denunte Duma de Stat a URSS, tot in 1991.
Dl. Bichir se grabeste sa denunte la randu-i - de asta data in sensul uzual, de turnatorie - tratatul cu Ucraina, ignorand (a cata oara?) si institutiile, si faptele: Ucraina nu este succesoarea de drept a fostei URSS, asa ca Ucraina nu putea sa denunte un tratat la care nu era, in sens juridic, parte (vezi mai sus); putea doar sa-l condamne, si in preambulul Tratatului cu Ucraina sunt condamnate toate acordurile internationale care au avut drept consecinta atat anexarea teritoriilor romanesti la fostele republici sovietice, cat si invadarea teritoriilor Ucrainei sovietice de catre armata romana, aliata a Germaniei hitleriste.
In fine, dar nu in ultimul rand: cine isi imagineaza - fie el ziarist sau sef de stat - ca teritorii istoric apartinand Romaniei sunt azi ale Ucrainei si Republicii Moldova in virtutea anexelor secrete ale Tratatului germano-sovietic din 1939 nu are nici cea mai elementara notiune de istorie sau de relatii internationale. Raptul teritorial din 1940 a fost consfintit juridic prin Tratatul de pace de la Paris, care a aplicat Romaniei sanctiuni decurgand din statutul ei de aliat, pe frontul de est, al Germaniei invinse, dar, datorita armistitiului din august 1944 si participarii Armatei Romane la razboiul de pe frontul de vest, i-a redat integral Transilvania. Cine are dubii cu privire la Conferinta de Pace de la Paris - atentie, domnilor ambasadori - are dubii implicite cu privire la statutul Transilvaniei. Asa ca mai usor cu denuntatul pe scari!

---

Despre autor: