Aceasta se imagineaza ca ar putea fi consecinta finala a intentiei lui Traian Basescu de a denunta in fata Parlamentului Romaniei Pactul Ribbentrop-Molotov? Si daca da, care sunt posibilele consecinte in plan practic?
Nu-mi imaginez ca Traian Basescu crede ca o asemenea declaratie, asumata prin vot de catre Parlament, poate sa ramana la stadiul teoretic la care s-a produs condamnarea comunismului, act politic major materializat pana acum doar prin publicarea operelor complete ale domnului Tismaneanu. Va fi vorba doar de o declaratie de principii? Greu de crezut. Pur si simplu deoarece condamnarea publica a acestui pact a avut, in alte zone ale Europei, consecinte extrem de puternice si vizibile acum pe noua harta a continentului nostru.
Poate va amintiti de "Lantul Baltic" care a avut loc in ziua de 23 august 1989 (cu ocazia aniversarii a 50 de ani de la semnarea Pactului), cand peste 2 milioane de oameni si-au dat mainile pentru a forma un lant de peste 600 km lungime de-a lungul celor trei state baltice (Letonia, Lituania si Estonia), in scopul sensibilizarii comunitatii internationale privind nedreptatea istorica suferita de cele trei tari in urma punerii in practica a Pactului Ribbentrop-Molotov si anexelor sale secrete. Imediat, la Moscova, o comisie speciala condusa de Alexander Nicolaievici Yakovlev este insarcinata cu investigarea existentei protocoalelor secrete. In decembrie 1989, Yakovlev recunoaste oficial, pentru prima oara in istoria URSS, ca aceste protocoale au existat si, ca urmare, Congresul Deputatilor Poporului voteaza o declaratie care admite existenta protocoalelor respective si le denunta.
Unii analisti considera ca "Lantul Baltic" a fost detonatorul real al unui proces, desigur motivat si prin alte considerente geo-politice, marcat de presiunea uriasa caracteristica momentului unic al disparitiei conducerilor comuniste din statele central si est-europene, care a condus la dizolvarea URSS si la formarea statelor independente de astazi. Poate este mult spus, dar este cert ca denuntarea Pactului a constituit baza juridica ce a oferit o legitimitate istorica si mai puternica aspiratiei de independenta nationala din tarile a caror istorie a fost profund marcata de targul tragic dintre Hitler si Stalin.
Tehnic vorbind, nu exista nici un fel de indoiala posibila ca Romania are dreptate atunci cand evoca de atat timp - si acum o va face pentru prima oara la modul oficial - existenta unor amputari teritoriale ca rezultat direct si nemijlocit al aplicarii Pactului Ribbentrop-Molotov. Dar ce putem face, ca tara membra UE si NATO, cu dreptatea asta a noastra? O proclamam, o votam, trimitem rezolutia Parlamentului Romaniei, cancelariilor occidentale si celei de la Moscova. Ce se poate intimpla dupa asta?
Intrebare absolut logica deoarece conditia sine qua non a admiterii noastre in cele doua organisme a fost acceptarea neconditionata de catre Romania a principiului respectarii granitelor existente si, implicit, renuntarea la pretentii teritotriale. In principiu, Moscova nu mai este un factor in ecuatie fiindca teritoriile la care face referire Romania fac parte acum din tari independente si suverane. Numai ca, din punct de vedere juridic, denuntarea de catre URSS a protocoalelor ar trebui sa aiba consecinte asupra statutului actual al tuturor teritoriilor foste sovietice. Teoretic asa e, numai ca, practic, aplicarea acum a acestui principiu ridica probleme enorme. Iar prima, practic insurmontabila, este de a cere instantelor europene si euro-atlantice sa accepte revendicari teritoriale, chiar daca ele sunt absolut intemeiate si bazate pe realitati istorice indubitabile.
In acest caz, care sunt consecintele practice pe care le spera Traian Basescu si pe ce anume se bazeaza? Vom vedea.