Un aspect al scandalului Orban ma pune pe ginduri. Mai ales ca, prin coincidenta, vine imediat dupa ce am trait o experienta personala cumva similara.

Cotidianul a difuzat informatia ca, imediat dupa ce a produs un accident de circulatie, dl Ludovic Orban a intervenit pentru a opri aparitia vreunei informatii despre isprava sa in doua ziare. Intr-un caz, ne spune Cotidianul, a si reusit. Doua zile mai tirziu, la Realitatea se discuta cazul intr-o emisiune si unul dintre jurnalistii prezenti afirma ca dl Orban a intervenit si la ziarul sau pentru a opri publicarea unor informatii cu privire la o alta imprejurare care ii era defavorabila. Nici atunci nu a reusit. In aceeasi seara am aflat ca dl Robert Turcescu a fost tinta unor amenintari securistice pentru ca, de citeva zile, conduce o ancheta jurnalistica pe acest subiect. Iar dl Orban insusi l-a injurat birjareste, beat fiind.

Nu am nici o indoiala ca ceea ce a incercat dl Orban este un obicei generalizat in clasa noastra politica. Cred ca cei mai multi dintre politicieni, cind aud ca un ziar va publica o informatie care le-ar putea afecta accesul la pirghiile puterii sau imaginea publica, au reflexul de a pune mina pe telefon pentru a mobiliza retele de cunostinte si obligatii in scopul interventiei in demersul jurnalistic. Imi veti spune ca si in lumea marilor democratii se intimpla asa ceva si nu va voi contrazice. Dar nu are nici o importanta. Daca peste tot in lume se comit crime, asta nu scuza cu nimic o crima comisa la Bucuresti. In plus, in lumea democratiilor se mai intimpla ceva ce, din cite imi dau seama, incepe sa se intimple si la noi. Pina la urma, ceea ce politicianul incearca sa ascunda tot iese la suprafata. Si, in plus, se afla si de abuzul de putere. Pina la urma, iese mai rau. Ma bucura ca, de data asta, libertatea a fost mai tare decit cel care a vrut sa o stavileasca. Pentru ca, pina la urma, despre o libertate e vorba. Libertatea jurnalistului de a spune ceea ce afla, conditie esentiala a dreptului nostru de a sti pe cine am ales.

Nu-mi fac iluzii, sint sigur ca multe materiale compromitatoare ajunse in mina presei s-au inchis in sertare la comanda. Dar politicianul care reuseste asa ceva se leagana intr-o iluzie infantila daca isi imagineaza ca a „rezolvat" problema. Din contra, s-a procopsit cu una si mai mare. Tocmai a devenit santajabil. Si tocmai are in dulap un schelet inca si mai sinistru.

In fond, toata povestea dlui Orban transcende cazul unui demnitar care comite un accident, acopera urmele folosind puterea domniei sale si e dat in vileag de presa. De fapt, e vorba despre slabiciunea sau, dimpotriva, despre taria drepturilor noastre de cetateni ai Romaniei anului 2007. Sub acest aspect, as spune, vestea e buna. Nu mai traim intr-o tara in care chiar oricine poate face chiar orice. Insa fragilitatea constiintei celor care au vazut si tac sau mint ma doare. Cum de mai poate sa-ti fie frica de dl Orban? Sau de altii asemenea...