Mult trambitata campanie spectaculoasa a ros-albastrilor a debutat in aceste zile, numai ca primul nume adus in Ghencea este un anonim, francezul de 19 ani, Habib Habibou. Desi Steaua sustine, prin vocea presedintelui CA, Valeriu Argaseala,
Mult trambitata campanie spectaculoasa a ros-albastrilor a debutat in aceste zile, numai ca primul nume adus in Ghencea este un anonim, francezul de 19 ani, Habib Habibou. Desi Steaua sustine, prin vocea presedintelui CA, Valeriu Argaseala, ca jucatorul de la Charleroi va semna un contract pe cinci ani, gruparea belgiana a anuntat oficial ca Habib Habibou este doar imprumutat pana in vara, atunci cand Steaua are prima optiune pentru un eventual transfer. Singurul amanunt cert este acela ca juca­torul care a evoluat mai mult pentru echipa secunda a lui Charleroi se va prezenta la 8 ianuarie la reunirea lotului condus de Marius Lacatus.   REACTII. "Steaua Bucuresti si Sporting Charleroi au ajuns la un acord privind imprumutul, cu optiune de cumparare, al jucatorului Habib Habibou", noteaza site-ul oficial al echipei din Belgia, care adauga ca francezul, care va ramane la Steaua pana in vara, a ajuns la un acord cu Charleroi privind prelungirea contractului pana in 2012. Managerul sportiv al Stelei, Adrian Ilie, a declarat ca primul jucator achizitionat in aceasta iarna, atacantul Habib Habibou de la Charleroi, este doar un jucator de viitor: "In primul rand, este un jucator de viitor, de perspectiva. Are calitati, este inalt, are viteza buna, da goluri. Nu stiu daca va fi titular din prima la Steaua, este foarte tanar, nimeni nu vine ca titular cert, este posibil sa aiba o explozie din prima si sa se impuna, dar este posibil sa nu joace, sa se impuna abia in campionatul viitor. In primul rand, ne gandim si la viitor, cand luam jucatori tineri precum Habibou. Este posibil insa sa vedeti la Steaua si jucatori de peste 30 de ani", a spus Ilie. "Jucatorul va fi prezent la reunirea lotului la 8 ianuarie. Va veni in tara cu o zi mai devreme si va semna un contract pe cinci ani", a declarat, la randul sau, presedintele Valeriu Argaseala. In afara lui Habibou, conducerea Stelei a dat asigurari ca lotul va fi completat la inceputul lunii ianuarie cu inca doi jucatori ofensivi.   Cine e Habibou Nascut la 16 aprilie 1987 in localitatea franceza Bria, Habib Habibou are 1,92 cm si 80 kg. Desi evolueaza pe postul de varf impins, tanarul de 19 ani nu a marcat decat un gol in prima divizie belgiana pentru Charleroi, reusind alte trei in meciuri amicale si unul pentru echipa secunda a clubului. Este format la scoala de fotbal a lui Paris Saint-Germain, de unde a fost achizitionat de Charleroi in 2005. De el s-au mai interesat Sparta Rotterdam si Fortuna Dusseldorf.   Rada vrea liniste Transferat in aceasta vara de la rivala Rapid, stoperul Ionut Rada s-a declarat satisfacut de pasul facut in Ghencea: "Despre Steaua stiam si inainte ca este cel mai important club din tara si de aceea am facut aceasta alegere. Daca avem liniste la echipa, asa cum a avut CFR Cluj sau alte echipe care lupta pentru titlu, cred ca si daca diferenta era mai mare, tot aveam sanse. Inca speram la titlu. Mai sunt 15 meciuri de jucat, si Clujul joaca meciurile directe cu principalele contracandidate in deplasare, cu exceptia Rapidului. Jucand in campionat, intalnind Dinamo, Rapid si castigand, asa cum s-a intamplat cu Dinamo, spunem de multe ori: «Mama, suntem buni, i-am batut», dar, cand ajungi in Liga Campionilor si intalnesti Arsenal sau Sevilla, iti schimbi imediat parerea. Acolo este fotbalul adevarat".  Zapata, cel mai bun Adus in Ghencea de Gica Hagi, la recomandarea fostului sau coleg si elev de la Gala­ta­saray, Farid Mondragon, portarul columbian Robinson Zapata a fost desemnat, de departe, cel mai bun jucator al sezonului de suporterii care au votat pe site-ul fcsteaua.ro. Dintre cele 7.150 de voturi inregistrate pana ieri, 78,74% l-au ales pe Zapata, pe locurile 2 si 3 in topul prefe­rin­telor fanilor clasandu-se Nicolae Dica - 9,75% si Dorin Goian - 5,46%. Doar alti doi fotbalisti au mai fost nominalizati de suporteri, nigerianul Emeghara - 4,46% si Ovidiu Petre - 1,59%. De altfel, Zapata a dominat topurile de pe toate site-urile steliste. mihai.igirosanu@jurnalul.ro


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.