In presa anului 1935 apare un nou subiect: Zgomotul. Bucurestenii se plang de claxoanele stridente si numeroase, de difuzoarele scoase afara in dreptul unor magazine si pravalii prin care se revarsa felurite muzici, ca si de zgomotele santierelor. Viteza devine si ea o alta tema de viata cotidiana. In 1936 fusese data in folosinta soseaua Bucuresti - Brasov, asfaltata impecabil, care pornea din dreptul noii cladiri a aeroportului Baneasa, inaugurata in acelasi an. Distanta de aproape 500 de kilometri dintre Bucuresti si Cluj era parcursa de tren in numai opt ore si jumatate. Aparusera ulterior pe drumul de fier si automotoarele cu forme aerodinamice produse de Uzinele Malaxa. Pentru a merge la Craiova, trenul nu mai ocolea prin Pitesti, pe "linia veche". Noul traseu scurta, prin Rosiorii de Vede, cu aproape 50 de kilometri distanta si, implicit, durata calatoriei.
Cu acest prilej fusese lansata melodia "Trenule, masina mica", interpretata de Maria Tanase. In 1937, aceasta canta la Expozitia din Paris, in pavilionul romanesc proiectat de arhitectul Octav Doicescu si amenajat de sociologul Dimitrie Gusti. In mai - iunie 1939, acelasi arhitect concepe pavilionul tarii noastre la expozitia World Fair de la New York, unde Maria Tanase canta cu taraful lui Grigoras Dinicu, in restaurantul romanesc, iar romanii de peste Ocean bat din palme si scandeaza "Sus, Marie, cu Roosevelt!".
La initiativa lui Dimitrie Gusti se infiintase in 1936 Muzeul Satului, inaugurat in prezenta regelui, in Parcul National de pe malul Lacului Herastrau, amenajat si el de curand. Casele taranesti erau autentice si fusesera stramutate si restructurate de mesteri adusi din locurile lor de bastina, prilej de reportaje pentru ziare. Un an mai tarziu, langa noul muzeu, se facea sfestanie palatului Reginei Elisabeta, sora lui Carol al II-lea. Peste un deceniu, pe 30 decembrie 1947, aici vor descinde Gheorghiu-Dej si premierul Petru Groza sa-i impuna abdicarea Regelui Mihai I, care isi stabilise un domiciliu provizoriu intrucat Palatul Regal din Calea Victoriei fusese bombardat in timpul razboiului.
Tot in 1937, toamna, un alt palat al Reginei Elisabeta, neterminat inca, este inchiriat de Asociatia Marii Finante si Industrii, din care faceau parte, intre altii, Malaxa si Auschnit, pentru o suma anuala de 700.000 de lei. Asociatia aceasta va fi cunoscuta sub numele de Clubul Miliardarilor, iar resedinta ei se afla in capatul dinspre nord al Caii Victoriei, nu departe de Piata omonima. Intrarea se facea printr-o alee bordata de trandafiri agatatori, iar in curtea interioara exista o gradina cu pajiste si havuz. Dupa venirea comunistilor la putere, fostul Palat Elisabeta din Calea Victoriei a devenit Casa Ziaristilor, iar ulterior, din anii '80, restaurantul "Marul de aur".
1938 este de doua ori an de mare doliu. Reintoarsa din Germania, Regina Maria inchide ochii la Sinaia, la varsta de 62 de ani. Trupul sau neinsufletit este adus la Bucuresti si, depus la Cotroceni pe ziua de 19 iulie. Timp de cateva luni se perinda prin fata catafalcului peste o suta de mii de romani. Ziarele consacra durerosului eveniment nenumarate relatari si reportaje. Regina Maria ramasese nespus de populara. E un prilej de nostalgie si de rememorari: cu doua decenii in urma intra in Bucuresti triumfal, alaturi de Regele Ferdinand, calare, trecand pe sub Arcul de Triumf care isi capatase in 1936 infatisarea pe care o are si azi. Gazetarii scriu ca regina tinuse sa fie imbracata in violet, culoarea ei preferata, iar reporterii insotesc cortegiul funerar pana la Curtea de Arges, unde sicriul este coborat in cripta din catedrala episcopala, alaturi de ramasitele Regelui Ferdinand.
Pe 3 octombrie 1938 trece la cele vesnice maresalul Averescu, in varsta de 80 de ani, si i se organizeaza funeralii nationale, ca si Reginei Maria. Ziarele apar din nou in chenar de doliu. Sunt reamintite faptele sale de arme, dar si rolul pe care l-a avut in infaptuirea Reformei agrare prin care fusesera improprietarite cateva milioane de tarani. La sfarsitul primului razboi mondial, Averescu devenise un mit, un fel de salvator virtual al natiunii. Maresalul fusese pentru un scurt timp si prim-ministru. Apoi steaua sa politica apusese. In februarie 1938, Regele Carol al II-lea il inclusese intre membrii Consiliului de Coroana, datorita calitatii sale de fost premier. Nemaiexistand viata politica autentica - partidele fusesera dizolvate in acelasi an, pe 31 martie - cele doua disparitii devin zile in sir subiecte de prim rang pentru presa.
In 1938, N. Carandino era redactor la oficiosul carlist "Romania", nou infiintat si condus de Cezar Petrescu. O descopera pe Haricleea Darclee locuind intr-o odaie modesta in Hotelul "Bratu" de langa Gara de Nord. Dupa ce a stat de vorba cu marea soprana, care i-a aratat o serie de scrisori, fotografii si documente, N. Carandino a convenit cu ea sa ii publice in foileton zilnic biografia si astfel s-a constituit prima sa carte, "Viata de glorie si pasiune a marii cantarete Darclee". "Administratia ziarului - povesteste N. Carandino - a facut in intervalul reportajului meu o reclama "americana". S-au aruncat afise din avion, s-au impartit reclame de mana, s-au dat diapozitive la toate cinematografele si s-au lipit afise in localuri, pe ziduri de strada si de stadion, care toate anuntau: In curand cititi in "Romania"..."
La foarte putin timp dupa terminarea serialului, Haricleea Darclee s-a imbolnavit si a fost internata in spital. Faptul acesta l-a determinat pe Carandino sa adune foiletoanele in volum si sa grabeasca aparitia cartii. A reusit sa-i duca un exemplar la capatai, inainte ca Darclee sa treaca in lumea celor drepti, in acelasi an 1938.