Seductia minciunii

Omenirea a pasit spre zorii civilizatiei invaluita in minciuna. Şi n-a facut nimic, absolut nimic pentru a scapa de ea. Dimpotriva, cu trecerea veacurilor, i-a suras complice, a ademenit-o in budoarul lancezelii, al rasfatului si fandoselii, inaugurand dominatia ei perversa. I-a resuscitat chipul tumefiat, a pregatit-o pentru bal, i-a deschis portile prosperitatii, promitandu-i viata vesnica. In cele din urma, minciuna a luat infatisarea omului, iar omul si-a gasit refugiu sub "platosa" ei de paiete. O zi, doua, o mie, zeci si zeci de ani; cat a fost nevoie. Epocile istorice au savurat otrava cocotei cu pretentii de fecioara, spre a rezista luptelor pentru suprematie politica si economica. Pana cand a devenit o "stare de fapt" normala. Propaganda comunista a excelat in minciuna. Nici secolul XXI nu s-a lepadat de ea, ci i-a intins o mana protectoare, oferindu-i un adapost modern, la caldura avantajelor lumii electronice. De fapt, minciuna este demult un flagel la scara planetara, trecut insa discret sub tacere. Ea continua sa dezbine, sa inversuneze, sa urzeasca razboaie de jaf prezentate de catre artizanii lor drept corectoare de anomalii; sa regizeze nesfarsite incaierari de culise. Sa susoteasca in piata publica sau la coltul strazii cu ale ei surate, pe masura: ura, prostia, avaritia. Sa infioare mintile oamenilor pana la dementa; sa ameteasca, in dansul ei haotic, firile plapande, neinitiate in scoala exagerarilor si deformarilor si, deopotriva, pe cele imbatranite in rele. Sa "foreze "pana si in adancul apelor linistite, doar, doar va distruge si ultimul sambure de adevar; de armonie si pace, de iubire adevarata, de traire crestina. Minciuna nu are limite si nici remuscari. Este asemenea unei caracatite pornite sa inhate in bratele ucigase ultima picatura de viata onesta; un monstru hranit artificial in incubatoarele acelor dezmosteniti ai sortii. Oricum, indiferent de dimensiuni sau "statura" si de domeniul predilect in care-si duce zilele, minciuna face ravagii: in relatia de cuplu, unde minciunile mici, aparent nevinovate, bulverseaza destine, sau in convietuirea patron-angajat, in unitatea fireasca din sanul partidelor politice sau in relatia, strict oficiala, dintre greii statului. Nimeni si nimic nu-i sta in cale. Singurul in stare sa rupa chingile ei blestemate este omul. Şi asta numai daca-i surade sa traiasca dincolo de hotarele pe care ea si numai ea le fixeaza.
De pilda, acolo unde nu exista niciun interes de a planui "executia publica" a unui demnitar al statului sau "linsajul mediatic" - fie el in jurul "cazului Remes" sau al "cazului Ludovic Orban". Cel mai recent dintre ele, tributar - cu probe, se spune - tot minciunii, dar cu vizibila miza politica, asupra caruia s-a batut moneda, in ultimele zile, si continua sa capete proportii exagerate, nu rezolva, nici pe departe, "problema" grava a minciunilor care s-au napustit asupra Romaniei. De fapt, acela care crede ca a fost ales sa aboleasca imparatia minciunii pe plaiurile noastre nu face decat sa zapaceasca si mai mult, ajutat de slujbasii minciunii milenare, vietile romanilor.
Poate ca ar trebui sa aiba parte, de acum incolo, de cateva lectii de intelepciune si de iubire. "Daca te vei linisti, o mie de oameni in jurul tau se vor linisti", propovaduia un intelept. Dar asta tine deja de sfintenie; de cautarea darurilor inimii. Şi cine, oare, sa ajunga la inaltimea ei, astazi, cand unele minti infierbantate, care se cred mai-marii zilei, au facut pact cu diavolul?! Cu minciuna eterna.

---

Despre autor: