O aura nobila inconjoara lacasul de cult, iar atmosfera din interior, atunci cand nu este slujba, nu este bruiata de zgomotele agresive ale vietii citadine.
Cromatica cu personalitate puternica atrage imediat atentia celui care paseste inautru pentru o clipa de odihna, meditatie si rugaciune. Indiferent de lumina sau intunericul de afara, florile si icoanele asezate in ferestre lungi, inspira o serenitate greu de gasit in alte parti.
Trasaturi de personalitate
Componentele acestei bijuterii arhitecturale sunt care de care mai alese. Pe fatadele exterioare din caramida, braul lat, specific stilului brancovenesc, o turla din piatra naturala, ideea arhiectilor Stefan Bals si Em. Miclescu la restaurarea din anii '35-'36, inlocuieste vechea turla de lemn. La intrare, pridvorul larg, spijinit de coloane tot de piatra. Inauntru, straluceste inca pictura lui Gheorghe Tattarescu, in tonuri care nu sunt de regasit in nici o alta biserica din Bucuresti.
Revizitand locul, aflu ca trei icoane de dimensiuni mici, pictate de acelasi pictor secolul trecut, au fost furate acum cativa ani si nu s-au intors niciodata in Biserica Cretulescu. Preotul imi spune ca nu, n-a fost o spargere de noapte. Doua dintre icoane au parasit biserica in bagajele celor veniti sa se inchide, iar cea de-a treia a plecat si ea, ascunsa in geanta, dupa ce hotul tocmai primise mirul la sfarsitul unei slujbe...
Cladirea in care ne rugam azi este ultimul chip al biserii, construit in restaurarea care a durat mai muti ani, incheiata in 2003, datorita grijii si energiei Parintelui Paroh Vasile Raduca. Fidelitatea fata de chipul vechi al bisericii a conservat un farmec discret si a pus in valoare pulsatia vie a istoriei, astfel incat nu e deloc greu sa-ti inchipui casele, magazile si hanul care inconjurau, la inceput, ctitoria logofatului Iordache Cretulescu si a sotiei sale, Safta, fiica a domnitorului Constantin Brancoveanu.
Un drum
Din 1720-1722, biserica a parcurs un drum cu bune si rele. A ramas fara hanul care o insotea, atunci cand in zona se afla bariera de nord a orasului, demolat pentru pregatirea Palatului Regal. Aproape un secol mai tarziu, in 1838, a ramas fara turn din cauza cutremurului. Dar el a fost refacut, cu o turla de lemn, in stil neoclasic, in 1859, cand Gheorghe Tattarescu a pictat si interiorul bisericii, si pridvorul.
Dupa cutremurul din 1940, cladirea a trecut prin alte reparatii. Iar restaurarea care a urmat dupa cutremurul din 1977 si evenimentele din 1989 a luminat sclipirile de bijuterie ale lacasului. Pictura veche a fost partial spalata. Fresca bizantina care dateaza din 1872 a fost pusa in evidenta prin indepartarea picturii in ulei a lui Tattarescu, dar portretele ctitorilor au fost pastrate.