Despre stindardul dacic s-au scris foarte multe studii. Astazi va prezentam insa o ipoteza originala, extrem de indrazneata care apartine unui impatimit de cercetarea istorica. Este vorba de George Liviu Teleoaca, un chimist de profesie care, dintr-o mare pasiune pentru esenta sacra a civilizatiei inaintasilor nostri incearca sa demonstreze un fapt tulburator: dragonul dacic, stindardul pe care il vedem reprodus in mai multe locuri pe Columna lui Traian, il reprezinta pe insusi Dumnezeu. O teorie care, cu siguranta, va trezi pasiuni, va fi contestata de unii, dar, de ce nu, ar putea deschide noi orizonturi de cercetare pentru specialisti. (Dumitru Manolache)

Moto:
„De-a lungul secolelor, procesul de alterare al simbolurilor s-a manifestat prin acoperirea lor cu pseudosemnificatii, prin inecarea lor in false simboluri sau atribuirea de semnificatii aberante; de aceea, simbolurile se cer curatate de sedimentele depuse in timp". (Florin Biciusca, “Centrul lumii locuite”)

George Liviu Teleoaca este un chimist pasionat de istorie, cu o activitatea pluridisciplinara, un cercetator de talent, “plin de neastampar si orientat spre motivele intrinseci ale interesului epistemic, al voluptatii explorarii si atractiei misterelor”, cum il caracteriza profesorul dr. Ion Manzat. Autor al mai multor eseuri despre inceputurile civilizatiei pe aceste pamanturi, ajutat de ratiunile chimistului axate pe ideea de structura, a descoperit ca si acest domeniu poate fi sistematizat.”Operand astfel, ne-a marturisit George Liviu Teleoaca, am constatat ca stravechiul cuvant romanesc “valc” sau “vlac” a fost atestat cu peste 3 700 de ani in urma in Rig-Veda si ca singur poate explica formarea a patru grupe mari de cuvinte ale lumii referitoare la toponime, hidro-toponime, etnonime, precum si la cuvinte fundamentale de uz comun, de unde si concluzia ca originea civilizatiei cuprinsa intre Oceanul Indian si Oceanul Atlantic este esentialmente valahica”.

Cu toate ca Whitney Smith, fostul director al Institutului american pentru drapele, plaseaza dragonul dacic impreuna cu variantele sale intre drapelele care au facut istoria lumii (1), nimeni n-a incercat sa dezlege taina imensei sale puteri care i-a asigurat venerarea timp de peste 2500 de ani din Persia si pana in Anglia, englezii mai purtandu-l inca in cruciade, dar si in batalia de la Bosworth din anul 1485.

Iata, insa, ca „nu aduce anul ce aduce ceasul” cel bun, cand ajuns din intamplare in foarte bine organizata biblioteca din incinta primariei Slanic Prahova am zabovit, fara graba, ca orice om aflat in concediu, asupra foto-imaginilor de pe Columna lui Traian cuprinse in albumul publicat de Constantin Daicoviciu si Hadrian Daicoviciu inca din anul 1966.

Intre ele si metopa in care lui Zeus, numit de romani Jupiter, ii este asociat in aceeasi logica de zeu tutelar Dragonul Dacic (vezi fig. 1). Plasate in acelasi registru superior, cele doua icoane asociate una celeilalte conduc, fara echivoc, la concluzia ca Dragonul Dacic il desemna pe Dumnezeu in conceptia dacilor, tot asa dupa cum Jupiter il desemna pe Dumnezeu in viziunea agresorilor romani.



Dragonul Dacic il desemneaza pe Dumnezeu

Abordarea plastica in semi-profil si a Dragonului Dacic, caruia ii este redata si cea de a doua ureche, asa cum se vede bine si pe copia Columnei de la Muzeul de Istorie Nationala din Bucuresti (vezi fig. 3), consolideaza ideea ca realizatorii Columnei au conferit una si aceeasi semnificatie celor doua icoane, asa incat se poate afirma cu certitudine ca Dragonul Dacic Il desemna pe Dumnezeu.