In urma cu cinci ani

...intr-un bezmetic si vifornic douazecisiunu decembrie, s-a stins cel sortit sa-mi fie si sef, si prieten, si confident la Procuratura din Turnu Magurele. De atunci il visez adesea si ma gandesc la el cu dor mereu dospit. Cu moartea lui, viata mea s-a imputinat, s-a uratit si ciumpavit. Mi-a lasat doar mie povara amintirilor devalmase, azi neverosimile si tamaduitoare. Si macar de le-as  marturisi cuiva, insa oamenii sunt grabiti cu ale lor si n-au timp de pierdut. Pe cine sa intereseze povestile altora, in afara celor care  le-au trait ? Alt adevar nu exista.


Florian Florescu, originar din Rosiorii Teleormanului, era un altfel de procuror. Nu suporta servilismul patruped si capastrul politic. Ii lipsea si "fermitatea" aceea fatisa si exemplara, exersata tembel, cu morga de ciocli, de politrucii vremii. Indivizi de care, din nefericire, procuratura republicii socialiste era intesata programatic. Nesocotea prin felurite siretlicuri indicatiile partidului si amana pana la uitare sa ia masurile drastice cerute de demagogii rosii. Nu era vreun disident, cum se inchipuie atatia zilieri ai imposturii postdecembriste, dar avea un simt al masurii care l-a scos din situatii primejdioase. Adulmeca pericolul, si radacinile taranesti l-au ferit sa alunece in exces. Un ins nascut sa fie liber, intr-o perioada in care libertatea avea alta dimensiune. Si de aceea o pretuiam altcumva decat acum, cand am demitizat-o si  profanat-o obscen.  


Ca sa insele vigilenta organelor de partid, folosea pretextul "actiunilor in verificare pe teren", in manoasa si misterioasa Campie a Dunarii. Iubea cu sensibilitate lirica intinsoarea lisa si codrii ei melancolici de salcie si stejar. Colindam aproape zilnic satele din imprejurimi si, spre pranz, "sefua" poruncea soferului sa ne duca la vreun canton vanatoresc sau silvic. In mijlocul padurii, cobora si statea nemiscat indelung, hipnotizat parca. Privea cu ochii umeziti de tulburare sacralitatea dimprejur si scapa versuri din Esenin. Ciulea urechile la orice sunet ce despica linistea basmica si ghicea nesovaielnic salbaticiunea care l-a slobozit. Tragea adanc, sa se sature, aerul curat si ofta prelung. "Cand o fi sa mor, aici sa ma inmormantati!", se tanguia senin si arata un palc de salcami cu ciorchinele de flori rasfirate de palele usoare de vant. Nu de putine ori ne-am petrecut noptile pe buza Dunarii, in tovarasia pescarilor risipiti pe apa, sa arunce setcile. Ne intindeam pe iarba si catam molesiti la cer. "Doma Nazat, cerul asta cu stele e cea mai miraculoasa creatie dumnezeiasca", il auzeam in tihna enigmatica si necuprinsa a luncii. Imi deslusise lesne aplecarea spre fragilitatea indoielii si ma rasfata ca nimeni altcineva. Sporovaiam ceasuri intregi despre ultimele carti citite si ne fura somnul acolo, departe de orasul adormit. Alteori, isi lua vioara si canta romante, cu o voce calda si tremuranda, invaluindu-ne in vesnicia emotiei. Si-l ascultam cu totii vrajiti, fericiti ca-i suntem comeseni. Povestea cu har neintrecut snoave traite de el sau doar culese de pe unde il purtasera pasii si ne amagea efemeritatea. Dar niciodata n-o facea inainte de a ne gati bunatati al caror gust nu l-am mai regasit vreodata. Ne repezeam hulpavi la masa, iar el ne urmarea ca un parinte grijuliu, atent sa fie totul in buna randuiala. Dupa ce ne potoleam foamea, incepea sa manance si sa se desfate cu sprit rosu, invartosat de sifonul pastrat la gheata. Se manca pantagruelic si se bea naprasnic (dar cu blandete!) si habar n-aveam ca alaturi de noi se construia socialismul multilateral dezvoltat. Reusiseram sa ne enclavizam in societatea ce accepta arar abateri de la regulile eticii si echitatii socialiste. Reguli care nu razbateau si-n insulita ce ne adapostea refuzul. Fara televizor, fara radio sau telefon, asa am trait pana prin 1990 si zau daca-mi pare rau!       


Florian Florescu mi-a oferit poate anii ai mai frumosi, mai neinnourati si bogati in bucuria simplitatii, desi firile noastre erau, la suprafata, incompatibile. Dintr-o astfel de nepotrivire s-a nascut o prietenie intensa si miezoasa, franta de-o moarte prematura si nedreapta. Si, din iubirea imensa pe care i-o port in veci, m-am pomenit scriind gandurile acestea. Dar si din dorinta evadarii din prezentul cladit pe mize si pragmatism. Un prezent ce-si permite arar ragazul prieteniei, al camaraderiei oneste.

---

Despre autor: