Hingherii mediatici

Inainte de 1989, pe cand locuiam in ultimul bloc din Bucuresti, de pe Soseaua Alexandriei, am avut un necaz. Cumparasem cu chiu cu vai o Dacia si faceam scoala de soferi. Intr-o noapte, manat de diavolul neastamparului, care sade in multi din noi, m-am apucat sa conduc de unul singur pe strazile de mahala din jurul blocului. La un moment dat m-am pierdut cu firea si, in loc de frana, am apasat pe acceleratie. Am intrat in gardul care inconjura o casuta ca de tara si m-am oprit in mijlocul gradinii.


Proprietarii erau oameni simpli. Nu m-au luat de guler sa ma duca la Militie. Mi-au spus ca totul se aranjeaza daca a doua zi le refac gardul. N-am dormit toata noaptea. A doua zi, invoindu-ma de la serviciu, m-am trezit in zori si m-am dus glont la un depozit de scanduri. Am facut rost de un meserias si, in cateva ore, ajutat de proprietari, am refacut gardul. M-am intors acasa si mi-am vazut de treburi. Cu inima cat un purice. Ma gandeam ca proprietarii gardului vor merge la Militie si ma vor pari chiar daca ne inteleseseram sa nu se intample asta in schimbul refacerii gardului, pe banii mei, desigur. E lesne de inteles ce urmari catastrofale ar fi avut para lor la Militie. Eram redactor-sef adjunct la Scinteia tineretului. Pe langa dosarul penal (condusesem fara carnet), as fi ramas pe drumuri. Au trecut de atunci peste 25 de ani. Istorisesc acum intaia oara acest necaz din viata mea. O fac pentru a putea spune: Multumesc lui Dumnezeu ca la vremea respectiva nu era presa libera si indepedenta! Daca ar fi fost, mai mult ca sigur as fi fost si eu victima unui linsaj mediatic, asemenea nefericitului Ludovic Orban.


E lesne de imaginat cum s-ar fi dus fatucele de la televiziuni, cu chilotii neschimbati de o saptamana, sa-i ia pe proprietari la intrebari, pentru ca n-au facut plangere la Politie. E lesne de imaginat cum s-ar fi asezat mai bine cu fundul pe dolarii dati de Sorin Ovidiu Vantu procurorii de serviciu de la Realitatea TV, care-si zic, intre doua conturi in banca si doua firme of shore, lideri de opinie, pentru a ma condamna ca am mintit opinia publica, facandu-se a nu sti ca ei insisi declarand ca sunt liberi - in timp ce li se vad iesind de sub haina sforile grupurilor de interese nelegitime - cinstiti pana in varful frizurii de lautari contra cost.  


Duminica, 16 decembrie 2007, pe o ninsoare care nu lasa sa se vada nici la doi pasi, Ludovic Orban a derapat si a intrat intr-o masina parcata pe trotuar. Desi oficial lucrurile stau altfel, noi presupunem ca in nebunia meteorologica de duminica dupa-amiaza a lovit sau a acrosat o fata. Din fericire nu s-a intamplat nimci tragic. Fata a scapat nevatamata. A suferit doar o lovitura la cot. Ludovic Orban a procedat cum am procedat eu cu peste 25 de ani in urma, cum ar fi procedat oricare alt conducator auto, inclusiv procurorii de serviciu din presa noastra libera si independenta. A incercat sa rezolve pe loc problema. S-a interesat ce pretentii au parintii fetei si proprietarul masinii lovite, a aflat, s-a inteles si cu parintii si cu proprietarul masinii. Cazul parea incheiat. Putea sa constituie cel mult subiectul unei stiri de fapt divers.


Sa ne intelegem: Ludovic Orban nu gonea iresponsabil pe carosabil, cum fac multi copii de bani gata. N-a intrat dinadins in masina de pe trotuar si n-a lovit-o dinadins pe fata. A derapat in conditiile Bucurestilor de duminica dupa-amiaza. O nenorocire care - repet - se poate intampla oricaruia dintre noi. N-a fugit de la locul accidentului. N-a pus bodyguarzii s-o ia pe sus pe fetita. N-a trimis acasa la parintii fetei Politia pentru a-i  intimida. Nu i-a zis proprietarului masinii lovite: "Stii cine sunt eu?! Daca mai deschizi gura, te ia mama dracului!". S-a comportat cum se comporta in astfel de cazuri imensa majoritate a conducatorilor auto care comit un accident. A incercat sa rezolve omeneste intreaga tarasenie. Desigur, prin raportare la absolut, il putem mustra, ba chiar si sanctiona, ca n-a respectat intru totul procedurile. Nu-l putem insa linsa mediatic.


Uriasa, incredibila campanie dusa de Trustul de presa al FNI impotriva lui Ludovic Orban ar fi avut o justificare cat de cat, daca Ludovic Orban s-ar fi purtat ca un ciocoi. Ar fi meritat ura revarsata seara de seara din studiouri si dimineata de dimineata din paginile ziarelor, daca ar fi abuzat de functia sa, de relatiile sale, tratand cu aroganta pe cei pagubiti. Ar fi meritat intreg taraboiul mediatic, daca parintii fetitei s-ar fi plans de comportamentul ministrului. Sau daca proprietarul masinii lovite s-ar fi plans ca nici nu l-a luat in seama. Atunci da, presa, obligata prin statut sa ia partea celui slab fata de cel puternic, sa faca dreptate celor simpli in confruntarea cu cei puternici, ar fi fost indreptatita in campania sa incredibila. Dar, si atunci, ea ar fi fost obligata sa respecte prezumtia de nevinovatie.  Pentru ca, altfel, in loc de mult invocata fata, pe care  slujbasii lui Sorin Ovidiu Vantu au proclamat-o victima, adevarata victima va fi Ludovic Orban.

---

Despre autor: