Invitat la o emisiune realizata la TVR 1, Presedintele Traian Basescu a definit, marti, Republica Moldova drept "o mare de cetateni romani", adaugand ca ostilitatea comunistilor de la Chisinau nu va impiedica Romania sa nu ramana la fel de apropiata de "poporul roman de dincolo de Prut". ROMANI. "Este greu pentru mine sa inteleg politica Partidului Comunist din Republica Moldova. Nimic din ceea ce face Chisinaul astazi, inclusiv agresivitatea publica a presedintelui Vadimir Voronin, a premierului Tarlev, a ministrul de externe Stratan nu schimba politica noastra de strangere a relatiilor cu poporul roman de dincolo de Prut", a spus seful statului. "Cei 4,5 milioane (populatia Republicii Moldova, n.r.) sunt romani...", a mai adaugat Basescu. El a reiterat faptul ca incluiv cetatenii moldoveni ce nu sunt de etnie roman ar trebui sa primeasca cetatenie. "De ce nu? Daca sunt cetateni ai Republicii Moldova intr-o mare de romani...", a accentuat presedintele. El a insistat ca Republica Moldova este "o mare de cetateni romani", iar autoritatile de la Bucuresti nu vor renunta la o apropiere de "poporul roman de dincolo de Prut". "Comunismul n-a reusit nicaieri. Nu va reusi nici in Republica Moldova", a mai punctat Basescu. Totodata, seful statului a remarcat ca romanii de dincolo de Prut nu sunt vinovati pentru ca "suporta o nedreptate a istoriei", Basescu facand referire la pactul Ribbentrop-Molotov, la care puternicii lumii "s-au inteles sa rupa o bucata din Romania". "Nu avem dreptul sa-i tratam ca pe straini", a adaugat seful statului, spunand ca poporul moldovean nu trebuie sanctionat pentru o pozitie a unui partid - comunist - aflat la putere si spunand ca spera ca in saptamanile urmatoare Guvernul sa ia masuri pentru usurarea obtinerii cetateniei romane. MONEDE DIFERITE. Facand referire la programul pilot pe care il va UE il va initia cu Republica Moldova in domeniul fortei de munca, seful statului a spus ca Romania a reusit sa convinga UE ca din tratatul pe aceasta tema sa lipseasca orice referire la limba moldoveneasca. Astfel, textul documentului va face referire, ca limbi de redactare, la limba engleza si limba oficiala a Republicii Moldova, a explicat presedintele. Intrebat ce se va intampla daca autoritatile de la Chisinau vor refuza sa semneze un asemenea document, seful statului a subliniat ca, in acest caz, oficialii din Republica Moldova vor trebui sa le explice cetatenilor de ce "da cu piciorul unei sanse" pentru fiecare dintre ei. Seful statului a spus ca spera ca tratatul oferit Republicii Moldova sa fie in conditii foarte apropiate de cele oferite romanilor, dar ca ratificarea lui depinde de cat de repede va dori Partidul Comunist sa negocieze cu Bruxelles-ul. Presedintele Traian Basescu si ministrul de Externe Adrian Cioroianu au convenit, vineri, ca Romania nu va expulza niciun diplomat moldovean, ca raspuns la expulzarea celor doi romani, pentru a nu contribui la escaladarea situatie. Ministerul Afacerilor Externe si Integrarii Europene de la Chisinau a anuntat miercuri ca doi diplomati ai Ambasadei Romaniei au fost declarati persona non grata, ei urmand a fi expulzati in decurs de 24 de ore si in acelasi timp si-a rechemat pentru consultari ambasadorul de la Bucuresti.