Un taifas avut cu Andreea Raicu la Ora presei, de pe Antena 2, i-a dat cunoscutei vedete prilejul de a-si dezvalui gandurile iscate de prezenta sa in mai multe jurii de fotomodele. Evidentiind o remarcabila putere de patrundere, surprinzatoare pentru unii, pentru mine, nu, deoarece stiu ca multe vedete tv sunt victimele imaginii de frumuseti naroade, Andreea Raicu mi-a marturisit surpriza de a vedea mame innebunite ca fiicele lor, inca adolescente, sa ajunga fotomodele. De ce?


Pentru ca - a remarcat interlocutoarea - acestor mame, cariera de fotomodele, prezentatoare meteo, animatoare de spectacole galagioase li se pare unica sansa a fiicelor lor de a parveni rapid si fara mare efort. Nu e o iluzie a respectivelor mame. In fata lor sta exemplul a zeci de fetiscane analfabete care s-au pricopsit material si social fara efortul de a invata macar tabla inmultirii. Mi-am amintit discutia cu Andreea Raicu in aceste zile, luand cunostinta de dezbaterile la pachetul de legi ale Educatiei si Invatamantului in varianta Cristian Adomnitei.


Cadre didactice, parinti, sefi de sindicat, jurnalisti si jurnaliste, politicieni si demnitari se intrec in a da sugestii despre salarizarea profesorilor, baza materiala a Invatamantului, numarul de ore de chimie si continutul manualelor. Nu sunt inovatii in aceasta privinta. La lansarea pachetului de legi, primii doi oameni in stat - Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu - au gasit si ei de cuviinta sa-si aduca contributia la revolutionarea invatamantului criticand:

- greutatea ghiozdanelor (Traian Basescu);

- meditatiile (Calin Popescu Tariceanu).

Desigur, toate masurile presupuse de pachetul de legi si toate corecturile avansate de participantii la dezbatere sunt necesare pentru a rezolva una dintre marile probleme ale perioadei postdecembriste: calitatea invatamantului. E limpede pentru toata lumea ca, in ultimii 18 ani, calitatea invatamantului s-a degradat de la o zi la alta.


Efectele acestei degradari sunt la vedere in jurul nostru: de la analfabetismul unor staruri tv pana la criza de lectura. Insa pentru fetiscanele care aspira la a da lovitura vietii lor devenind fotomodele pot fi luate mii de masuri de perfectionare a sistemului de invatamant. Pot fi transformate scolile in palate de nababi si pot fi puse intre filele manualelor bucati de ciocolata. Ele tot analfabete vor ramane. Si din simplul motiv ca vad drept formula de succes in viata nu invatatura, ci norocul de a cunoaste un stab de televiziune, ca sa le faca peste noapte prezentatoare meteo, sau un batran bogat, care sa le faca eroine de reality show. Ajungem astfel la principala slabiciune a celor doua initiative de reforma a invatamantului - cea lansata de Presedintie si cea lansata de ministrul Educatiei: abordarea invatamantului in sine, fara nici o legatura cu societatea in care se afla.


Or, nu numai in Romania, dar si in orice alta tara din lume isi spune cuvantul un adevar: calitatea invatamantului depinde nu numai de baza materiala, de organizarea scolii, de programe si de manuale. Calitatea invatamantului depinde si de locul si rolul scolii in destinul unui cetatean. Copiii si adolescentii se vor pregati numai daca vor avea convingerea ca acest lucru le e de folos in viata. Realitatile postdecembriste au convins si conving elevii, parintii, chiar si profesorii ca a invata nu e o conditie pentru a te realiza material si social. Ba chiar s-ar putea spune, vazand analfabetismul unor oameni care se bucura de bani si glorie, ca e mai bine sa nu te ostenesti cu invatatura pentru a reusi in viata. Dezbaterea despre cum poate fi imbunatatita radical calitatea invatamantului romanesc trebuie sa depaseasca hotarele invatamantului propriu-zis. Ea trebuie sa atinga si probleme tinand de valorile pe care le promoveaza societatea, de persoanele pe care presa le prezinta ca fiind de urmat in viata, de ceea ce se infatiseaza copiilor si adolescentilor drept succes.


Pentru aceasta, la dezbaterea privind reforma invatamantului trebuie sa participe si factori din afara invatamantului: de la sociologi pana la jurnalisti. Iar dezbaterea nu poate sa fie organizata de Ministerul Educatiei. Doar Presedintia, prin statutul de institutie cu autoritate dincolo de hotarele invatamantului, ar trebui sa si-o asume.