La Institutul Cultural Roman a fost vernisata luni o expozitie de tablouri de Marin Gherasim in prezenta eseistului Horia-Roman Patapievici si a criticilor de arta Alexandra Titu, Constantin Prut si Pavel Susara.

Tablourile lui Marin Gherasim au ocomponenta bizantina puternica Evenimentul gazduit de Institutul Cultural Roman a inclus vernisarea unei expozitii de picturi semnate de Marin Gherasim si curatoriate de Tudor Jebeleanu si lansarea unui album de arta cu lucrarile aceluiasi artist. Expozitia a strins in acelasi spatiu tablouri cu un stil unitar, de inspiratie bizantina, realizate de Marin Gherasim la intervale temporale largi. Unele lucrari au fost prezentate publicului in premiera. Citeva tablouri fac parte din colectia privata a lui Aurelian Octav Popa. Pictorul, care aniverseaza si implinirea virstei de 70 de ani, si-a explicat astfel stilul de lucru: „In anii in care la noi se distrugeau biserici, pina in 1989, eu le construiam in chip simbolic in picturile mele. Tema constructiei si a deconstructiei, a reconstructiei, a devenit cu timpul tema centrala a picturii mele". Cum influentele artei bizantine sint foarte puternice in lucrarile lui Marin Gherasim, multe dintre acestea avind ca tema si ca element plastic central abside sau cupole tipice bisericii ortodoxe, directorul Institutului Cultural Roman, Horia-Roman Patapievici, a vorbit la vernisaj despre retinerile sale fata de ortodoxism. Aflat la „periferia crestinismului", ortodoxismul are, crede eseistul, o permanenta tendinta de a se „retrage", ceea ce „se poate spune si despre Marin Gherasim".

Dupa „gindul nating", cum si-a calificat singur ideea Patapievici, eseistul si-a exprimat si un „gind emotiv": „Pictura lui Marin Gherasim imi place, iar ceea ce imi place imi impune, insa ceea ce imi impune nu ma ingenuncheaza". Criticul de arta Alexandra Titu a incercat sa sustina, in replica, virtutile artei de inspiratie bizantina, contrapunind „inchiderii" si „retragerii", pe care le-a imputat Patapievici, „deschiderea" simbolizata de absidele si de cupolele din tablourile lui Gherasim. Criticul Pavel Susara a incadrat estetic stilul pictorului in zona expresionismului romanesc din care mai fac parte si Horia Bernea, si Teodor Moraru. Lucrarile sale, despre care Nicolae Steinhard scria in 1986 ca „oglindesc unitatea materiei si a universului", se regasesc in importante muzee si colectii din tara si din strainatate. Pictorul a primit in 2002 premiul pentru intreaga activitate si a publicat in 2006 volumul „A patra dimensiune", cuprinzind eseuri despre arta si fragmente de jurnal, la Editura Paralela 45.