Romania ar putea fi principalul punct de reper al marilor companii farmaceutice indiene care intentioneaza sa isi consolideze pozitia pe piata europeana datorita costurilor scazute ale productiei si reformelor programate in acest domeniu, relateaza The Economic Times, citat de Mediafax.
In urma aderarii la Uniunea Europeana, la 1 ianuarie 2007, Romania a devenit o cale de acces pentru producatorii indieni de medicamente catre peste 30 de piete din regiune.
Producatorii farmaceutici care infiinteaza o subsidiara in Romania ar putea beneficia de un avantaj suplimentar din partea statului, care, in incercarea de a incuraja productia la nivel local, a propus limitarea preturilor produselor importate, la cel mai scazut pret perceput la cumpararea unui produs similar, pe 12 piete europene de referinta.
Odata implementata aceasta masura, companiile indiene care exporta medicamente in Romania vor fi obligate sa vanda produsul pe piata locala la cel mai redus pret perceput pentru medicamentele cu intrebuintari similare in aceste 12 tari de referinta, potrivit unei surse din sectorul farmaceutic, citate de Mediafax. "Costurile de productie sunt apropiate celor inregistrate in India. Exista unele companii disponibile in regiune, pe care concurentii indieni vor fi foarte interesati sa le cumpere", a declarat o sursa din mediul de investment banking.Ranbaxy ar putea reprezenta un exemplu pentru investitorii indieniRanbaxy Laboratories reprezinta un model in acest sens prin preluarea companiei romanesti Terapia, pentru 321 de milioane de dolari.
In urma achizitiei, Ranbaxy a decis sa transfere productia unora dintre medicamentele fabricate in India la unitatea romaneasca, precum si transformarea Romaniei intr-un centru de referinta pentru operatiunile europene. In plus, grupul indian a programat o investitie de zece milioane de dolari la Terapia. Afacerile Ranbaxy din Romania au generat venituri de 23 de milioane de dolari in trimestrul incheiat in septembrie 2007, reprezentand aproximativ o treime din vanzarile totale ale companiei la nivel european, cumuland 73 de milioane de dolari, informeaza ziarul indian.
In iunie anul trecut, Ranbaxy Laboratories Ltd. a anuntat finalizarea procesului de achizitie de catre Ranbaxy Netherlands BV a 96,7% din compania romaneasca de produse generice Terapia SA. Operatiunile combinate ale Terapia Ranbaxy au pus bazele celei mai mari companii de produse generice din Romania. Numele comercial al companiei este Terapia Ranbaxy. Terapia Ranbaxy a inregistrat in anul 2006 o crestere de aproximativ 50% fata de 2005. La nivel comercial, pentru anul 2007, compania isi propune lansarea a peste 40 de produse noi.Trei companii indiene interesate de LaborMed PharmaTrei companii farmaceutice indiene, Shreya Lifesciences, Lupin si Dr Reddy's Laboratories, si-au manifestat interesul pentru preluarea producatorului roman de medicamente LaborMed Pharma. Sursele estimeaza ca tranzactia se va incheia in jurul nivelului de 100 de milioane de dolari. Niciuna dintre companiile interesate nu a fost disponibila pentru comentarii. Preluarea LaborMed de catre una dintre companiile mentionate ar marca a doua incursiune a unei companii indiene pe piata farmaceutica din Romania.
Achizitia LaborMed este potrivita pentru producatorii de medicamente din India interesati sa se consolideze pe pietele in curs de dezvoltare, care asigura marje ridicate de profit. "In Romania exista putine companii farmaceutice private. Guvernul a controlat foarte strict majoritatea companiilor de profil, dar si piata, acum insa situatia se schimba", a declarat un reprezentant al sectorului bancilor de investitii, a carui identitate nu a fost dezvaluita, citat de Mediafax. Astfel, Guvernul isi reduce treptat participatiile la companiile farmaceutice, potrivit dnaindia.com. "Pe langa LaborMed, o companie in proprietate privata, exista multe firme controlate de stat. Investitorii indieni considera situatia actuala o oportunitate", au afirmat sursele.