Mi se pare ca am o misiune sa dezvalui viata emigrantilor, nu neaparat numai intr-un registru realist, ci intr-unul amestecat. Ma intereseaza negocierea permanenta intre valorile culturii vechi si cele ale culturii noi americane, in care ma aflu. Dramaturgia despre familia americana, middle class, cu problemele ei, bani, adulter, homosexualitate s.a.m.d. Acum ei vor sa afle ce se intampla si-n alte zone etnice, cu alt tip de estetici, si atunci aduc ceea ce se numeste o voce fresh, ceva nou.
Ne aflam aici, la mare, si-ti spun ca scriu o piesa despre Ovidiu. Le-a placut tema, le-am trimis si cateva pagini. Este povestea de dragoste dintre Ovidiu si o localnica barbara, si o poveste contemporana de dragoste dintre un soldat american si o romanca. Vreau sa explorez ideea asta a imperiilor, a exilului. Imperiul roman in paralel cu cel american. Sa nu uitam ca si Constitutia americana se bazeaza pe cea romana!
Saviana Stanescu, cum se vede Romania, privita de la New York?
Din pacate, Romania nu se prea vede, in schimb filmele romanesti au inceput sa patrunda in New York, au intrat intr-un circuit, restrans, e drept, dar au luat niste premii ale criticii. Nu se poate spune insa ca au o celebritate de masa, ci au o recunoastere foarte buna intr-un cerc mai elitist al criticilor, deci al cunoscatorilor din New York si Los Angeles. In privinta literaturii, lucrurile stau cu totul altfel, patrunderea ei fiind practic foarte greu de infaptuit pe piata americana.
Cum stau lucrurile in zona teatrului, unde tu ai reusit sa patrunzi?
Am reusit sa patrund in zona teatrului, pentru ca am studiat acolo, am luat-o din interior. Am plecat din tara cu bursa Fulbright, am facut un masterat in Performance, si altul in scriitura dramatica. La New York University, vin agenti teatrali, vin directori de teatre la facultatile astea bune ca sa vada ce noi scriitori mai apar. Obtinand niste premii, textele mele au inceput sa intereseze. Am luat-o incet-incet de la zero si mi s-au jucat piese in timpul Universitatii, dupa care mi s-au jucat in teatre din ce in ce mai bune. Nici eu nu sunt, cum s-ar spune, faimoasa acolo, dar am inceput sa lucrez in teatre de Off Broadway si sunt deja comisionata sa scriu piese pentru anumite teatre si incerc acum sa merg si spre zona filmului, sa scriu si un scenariu. Dar, marturisesc, teatrul este cel care ma intereseaza.
Ai plecat din Romania acum 6 ani. Erai deja un autor recunoscut de texte nonconformiste, aveai datele originalitatii. Ai ales New-York-ul ca pe o tinta precisa, intuind ca te vei adapta foarte bine?
Eu n-am avut nici un gand sa plec in America, eram printre cei care nu-si doreau sa plece. Eram intr-un fel multumita de statutul meu literar de aici, incepusem si cariera teatrala, aveam multe de facut. Am fost invitata in Marea Britanie, fusesem rezidenta la Viena, aveam o piesa jucata la Paris, deci, iti spun foarte sincer, ca eram multumita. Se profila foarte clar o cariera romaneasca si europeana, dar s-a intamplat sa iau aceasta bursa pentru un an. Am ajuns cu o saptamana inainte de 11 Septembrie la New York si asa se face ca a fost un intreg soc pentru mine contactul cu lumea americana. Nu cunosteam nimic despre ea, desi bunica din partea mamei s-a nascut in America si a emigrat in Romania.
Aveai o gena americana nedescoperita inca.
Am vrut sa vad unde s-a nascut bunica mea, aromanca ce a luat drumul invers, catre Europa. Eram convinsa ca voi sta putin, insa am inceput sa ma implic imediat in proiecte teatrale. Cumva, America este o lume self-sufficient. Pur si simplu, cand ajungi acolo, parca nu mai exista nimic in jur si esti absorbit de tot ce se intampla. New-York-ul are o efervescenta creatoare, o vitalitate si un ritm nebun si nu ai incotro, intri in ritmul lui si pulsezi odata cu el.
Din cat te cunosc, cred ca ti se potriveste America.
E adevarat, desi nu prea ma asteptam sa mi se potriveasca. Ma simt mult mai bine decat la Londra, spre exemplu. Englezii ma crispau, se uitau la mine condescendent, pe cand New York-ul e foarte primitor, simti din start ca esti acasa si ca poti face orice si ai un sentiment de libertate absoluta pe care, sincer nu l-am mai incercat. Ai sentimentul ca esti acceptat, ca poti face ce vrei tu, daca iti pui mintea la treaba. Pentru mine a fost dintr-odata ca inceputul unei noi vieti. Viata mea personala in Romania se sfarama intr-un anume sens si a fost bine pentru mine sa iau totul de la zero si sa incerc sa cladesc altceva.
Cum arata o zi din viata ta americana?
Eu ies foarte rar din Manhattan, nu degeaba, o anumita parte a lui se numeste ,,the vilage" (satul). Este ca un sat. Incepi sa cunosti foarte bine locurile alea, teatrele, oamenii pe care-i intalnesti tot timpul si, odata ce ai patruns in mediile astea artistice, e ca si aici: pur si simplu te invartesti in aceleasi, si-aceleasi cercuri. Sigur, lumea culturala e mai mare si ritmul e nebunesc.
Dupa micul dejun luat acasa, imi fac partea de comunicare la calculator...
Locuiesti cu chirie?
Da, da. Din banii pe care-i castig din teatru, desi sunt bine cotata nu ma pot imbogati. Pot trai insa decent. O chirie pentru garsoniera este de 2200 dolari. Trebuie sa faci cel putin 4000 de dolari pe luna ca sa poti trai decent.
Cate e-mail-uri primesti intr-o zi?
Peste o mie, dar, evident, nu raspund la toate. Multe sunt informatii despre diverse teatre, prieteni care au spectacole si atunci trebuie sa-mi fac tot timpul programul, sa mai vad ce fac si altii... Fenomenul teatral e o parte fascinanta.
Dar cel literar?
Si cel literar, dar pentru mine cel teatral inseamna, cum s-ar spune, ,,acasa". Plec apoi la New-York University, unde predau (de la 14.00-la 17.00) lectii la Departamentul de Drama si am studenti care sunt regizori, actori si dramaturgi. Dupa aceea stabilesc ce vor sa faca in studiouri. La cursurile mele si la cursurile teoretice, ei toti, isi aleg diverse materii. Au si cursuri obligatorii de istoria teatrului si apoi, cursuri din care aleg ce vor sa faca. Intotdeauna am multi studenti. Chiar anul asta am fost nominalizata de ei, pentru premiul de excelenta, ca profesoara. A fost uimitor: din toata Universitatea m-au ales pe mine.
Ce predai?
Predau de obicei dramaturgie si performance contemporan, cateodata european, est-european, reconfigurarea clasicilor, piese care reconfigureaza clasicii, alteori teatrul New-York-ului... Am predat Ionesco, am predat Genet, am predat dramaturgie feminina, scriitori femei, asadar, eu pot propune ce cursuri vreau si, daca este acceptat si daca am studenti, sunt lasata sa le predau. Sunt foarte fericita cand ma duc la Universitate. Este in Washington Squire, despre care citisem in Henry James in copilaria mea. Piata Washington are ceva mitic, statuia lui Washinghton e acolo (m-am nascut in aceeasi zi cu el, 22 februarie, iata inca ceva ce ne leaga), acolo ma simt bine si beau a doua cafea si intru cu ea la clasa, terminand-o de baut in timpul orei...
Vine si ora 17.00...
Dupa ore mai vorbesc putin cu studentii. Seara, in general, sunt invitata la un teatru, de prieteni de-ai mei care regizeaza sau scriu spectacole, fie am repetitii cu propria mea piesa. Am uitat sa spun ca la pranz si seara mananc in diverse restaurante din Manhattan. E bine sa ai intalniri pentru pranz sau pentru seara si stabilesti tipul de bucatarie pe care vrei sa-l savurezi in momentul ala si acolo avem posibilitatea sa mai vorbim.
Mai scrii poezie?
Sigur, n-am parasit-o. Marturie e cartea mea aparuta acum cateva luni, "Google me", scrisa in engleza la editura "Vinea International" intr-o colectie moderata de Ioana Ieronim. Recunosc, m-a presat ea, dar a fost bine ca a facut asta. Eu am aranjat distributia acestor carti de la Vinea International, in America. Am vorbit cu prietenii mei de la editura, care publica poeti est -europeni si care aveau distributie americana, sa facem un parteneriat cu editura si prin ei sa se distribuie cartile. Un gest de mare prietenie pentru ei. Nu e usor sa-ti asumi asa ceva.
Ai avut cronici?
Am avut cateva, dar, trebuie sa recunosc, mai ales in teatru am avut cronici foarte bune.
In ce zona te-au plasat criticii?
Am publicat in reviste de poezie de prestigiu, si am scos carti, am avut recenzii... In dramaturgie sunt bine cotata, pentru ca am avut cronici in The New-York Times. Acolo, o cronica negativa intr-un ziar atat de important poate inchide un spectacol, cum una pozitiva iti poate aduce foarte multi spectatori. Mai ales cu ultimul spectacol: ,,Epiland spre Vest" am avut o cronica in ,,New-York-Times" extrem de laudativa. I-a placut personajul meu principal (sunt opt personaje), Daniela, o romanca plecata in America sa se marite, personaj pe care el il compara cu Holly din ,,Mic dejun la Tiffany" de Truman Capote. Asta a fost foarte interesant, fiindca personajul meu a capatat o aura. Am avut cronici foarte bune in multe alte publicatii de prestigiu.
Cum sunt angajati actorii?
Sunt angajati numai prin contract. Pentru piesa mea, spre exemplu, s-a facut un casting. Am vazut si eu, si regizorul, peste 200 de actori si i-am ales pe cei mai potriviti. 80% din succesul piesei s-a datorat faptului ca am ales actori excelenti, care se potriveau cel mai bine rolurilor.
Despre spectatori ce poti spune?
S-a jucat in sali Off Broadway, intre 100 si 500 de locuri. Pe Broadway sunt sali mari. Off Broadway este si zona care-mi place, fiindca, in primul rand este profesionista, deci de mare calibru si nu are zona comerciala ca Broadway-ului. Pe Broadway ajung in general chiar lucruri comerciale si mai putin profesioniste, pe cand Off Broadway are clar o cota profesionista.
O piesa de teatru, dupa cate stiu se joaca putin acolo.
O, chiar foarte putin. In general cam trei saptamani. Pe Broadway, fiind zona comerciala, se joaca mai mult, mai ales musicalurile.
Si nu se mai poate prelungi?
Daca merge foarte bine, se mai poate prelungi o saptamana cel mult.
Dar teatrul traditional, unde se joaca? Cehov spre exemplu?
In universitati. Si mai exista Classic Stage. Cehov isi mai gaseste cateodata locul chiar in Off Broadway... Shakespeare tot la Classic Stage, si in teatrul universitar. Acolo e o cultura a noului si pentru ei toata masinaria teatrala functioneaza pentru a descoperi noi dramaturgi. O piesa noua e foarte importanta.
Daca te-ai hotari sa revii in Romania, ce ai putea face aici cu experienta ta americana?
Ar fi foarte dificil sa o pun in practica. Imi dau seama revenind numai pentru perioade scurte, ca m-am invatat cu alt tip de ritm, cu alt tip de structura pe care, nu ca as vrea sa o impun, dar sa o aduc si aici, insa, mi-ar trebui multi ani, multa energie investita si, fireste, multi bani. As putea sa fac multe lucruri de varf, dar numai in conditiile in care mi s-ar oferi o structura, o institutie. Nu as mai putea reveni ca sa pornesc totul de la zero. Acuma ar fi momentul, daca statul roman, cultura romana ar avea nevoie de mine sa-mi asigure o pozitie cristalizata, adica un teatru, si atunci, cu experienta mea as putea sa-l aduc la un nivel international, sa fac schimburi internationale. Trebuie ca cineva sa fie interesat de experienta mea si sa-mi dea o platforma. As conduce un centru de performing, ca directoare de teatru, si as face mult mai multe lucruri vizibile.
Romania nu se prea vede in America. Dar din alte tari europene vede ceva America?
Pentru ca America este un spatiu plin cu emigranti si cu atatea etnicitati (in New-York poti auzi orice limba), ei au acolo, practic, oameni cu radacini in toate tarile pamantului. Pentru ei este mai interesant sa vada cultura emigrantului, comunitatea lui: latina, asiatica, africana si, din cauza asta, se pierde interesul pentru acele tari, pentru teatrul international sau pentru literatura internationala. E atat de mult vorba de literaturile etnicitatilor, diverselor comunitati etnice, ei avandu-le pe toate acolo. Uite, nu mai sunt atat de interesati sa zicem de literatura rusa, pentru ca acum sunt foarte multi imigranti rusi care au publicat carti foarte bune. Este un scriitor Gerry Steinhard care a venit de mic in America si acum scrie romane care sunt bestseller-uri. Atunci iti dai seama ca ei sunt mai interesati de cei care sunt acolo, decat de lumea dinafara, din care traduc putine carti.
Nu se plictiseste prea repede America?
Cred, cum spuneam, ca-si este suficienta siesi. Desi acum, din cauza politicilor si a faptului ca intelectualii nu sunt de acord cu Bush, a inceput o oarecare deschidere internationala. Pana si in teatru, unde pe Off Broadway nu vezi ca piese straine, decat piese englezesti sau scotiene. Ultima piesa germana s-a jucat acum trei ani. De la francezi a patruns numai Jasmina Reza, care face un teatru bulevardier-intelectual. Acum, la Colocviul de la Neptun s-a vorbit de literaturi mari pe care nu le vezi acolo, nu sunt prezente. Eu sunt foarte fericita ca am reusit sa patrund din zona dramaturgilor est-europeni. Fara lipsa de modestie, spun ca numai eu sunt cunoscuta la ora asta, in sistemul lor profesionist de teatru.
Cum vezi teatrul romanesc?
Aici, in Romania e o cultura teatrala centrata pe regizor si este interesanta, pentru ca avem regizori mari, cu viziuni puternice. Regizorii americani ar avea ce invata de la ei, insa cultura americana e centrata pe dramaturg si aici spun ca si dramaturgii romani ar avea ce invata de la cei americani. Dramaturgia americana e foarte solida. Piesele care se joaca sunt foarte bine scrise, cu o structura solida. Si in Romania se contureaza o noua dramaturgie. Se recupereaza niste forme ale realismului care s-au facut in America acum 30-40 de ani, cu Arthur Miller... E foarte bine acest lucru. O recuperare a realului pentru a ajunge in mai multe zone.
Si eu mi-am modificat tipul de scriitura. In Romania, inainte sa plec, piesele mele erau suprarealiste, absurdiste...
Mergeai pe un limbaj la limita ludicului socant...
In America am inceput sa fiu preocupata de identitate, de probleme socio-politice, de alt tip de teme si, in mare, piesele mele sunt despre emigranti est-europeni.