„Nu poate sa fie o criza saptamina viitoare! Am agenda deja plina!", se spune ca ar fi zis Henry Kissinger la un moment dat.

Conspirationistii, cei care cauta sa afle daca lumea este condusa de evrei, francmasoni, marile corporatii, „iluminati’’ s.a.m.d., il vor citi in aceasta afirmatie pe Demiurgul din umbra. Meritul exponentului Realpolitik-ului Henry Kissinger este insa tocmai combinatia dintre clarviziunea care il face un „profet’’ modern si simtul acut al realitatii, capacitatea de a distinge cu claritate si de a se conecta la curentele subterane care determina mersul lumii la un moment dat.

In ,,Diplomatia’’, Kissinger descria drama Americii drept conflictul psihologic-moral interior de a echilibra idealismul, vocatia mesianica a presedintelui „cruciat" Woodrow Wilson (care reusea sa-si duca tara in Primul Razboi Mondial in numele pacii) cu interesul national, cinic si amoral, care scuza mijloacele, si care a determinat politica lui Theodore Roosevelt. Intre cei doi, Kissinger il admira pe Roosevelt, a carui viziune o ia inaintea vremurilor si a natiunii sale. Atit politicianul, cit si analistul Kissinger reuseste insa ceea ce ii reproseaza acestuia ca nu a izbutit: pe de-o parte sa isi conecteze poporul la viziunea sa, sa modeleze realitatea conform scopurilor sale, iar pe de alta parte sa fie constient de limitele pe care realitatea le impune acestora.

Kissinger a invatat sa se joace de-a Dumnezeu pastrind masura care l-a ferit de caderea luciferica. Laureat al Premiului Nobel pentru Pace, artizan al detensionarii relatiilor dintre SUA si URSS in timpul Razboiului Rece, mediator al pacii egipteano-israeliene si al apropierii Chinei de SUA, iar in acelasi timp acuzat de crime de razboi in Asia si America Latina, da astfel masura puterii complexe pe care a cunoscut-o si ale carei implicatii bivalente si le-a asumat.

Previziunile sale din Cotidianul nu sint asadar doar ale unui vizionar, nici ale unui „initiat", papusar din umbra, ci ambele deodata. Cind spune ca arma energiei se va intoarce impotriva Rusiei, ca SUA trebuie sa invete sa isi accepte limitele si sa convietuiasca amiabil cu China, ca Washingtonul nu are nevoie de medierea Bucurestiului in relatia cu Moscova, Kissinger o face de pe pozitia celui care ii sfatuieste si ii „citeste" si pe Putin, si pe Bush, si pe Hu Jintao. Ele trebuie intelese asadar in aceasta cheie dubla: a unei opinii, dar si a unui avertisment informat asupra unui curs al evenimentelor deja aproape cert. A bon entendeur, salut!