Actionarii vor discuta unificarea functiilor
Surse neoficiale spun ca Siminel va candidaActionarii Bursei de Valori Bucuresti urmeaza sa discute astazi, in Adunarile Ordinare si Extraordinare, trecerea la o conducere singulara a institutiei si reducerea numarului membrilor in Consiliu. Desi nu exista niciun comunicat oficial care sa informeze cu privire la aceasta sedinta, data de 19 decembrie a fost asteptata de cand Septimiu Stoica si-a anuntat propunerea.
In cazul in care actul constitutiv al BVB va fi modificat de actionari in AGA Extraordinara, in sensul ca presedintele Consiliului va putea sa fie si director general, ulterior, in AGA Ordinara, va fi supusa aprobarii desemnarea directorului general in exercitiu drept presedinte al Consiliului Bursei si administrator.
Conform unor surse neoficiale, in convocatorul sedintei nu este stipulata obligativitatea presedintelui de a fi si director general. Astfel, daca propunerea va fi acceptata, sansele vor fi egale pentru toti candidatii. Cele mai importante voci din piata spun ca Stere Farmache este cea mai buna varianta pentru a ocupa aceasta functie, dar, in acelasi timp nu se pot exclude nici sansele altor potentiali candidati. Oficial nu s-a anuntat nimic despre nicio candidatura. Neoficial, se pare ca jocurile de culise sunt destul de bine facute. Au aparut zvonuri care spun ca un candidat ar fi Siminel Andrei, desi unele voci spun ca va face acest lucru numai daca actionarii nu vor aproba cumulul de functii. Motivele invocate de actualul presedinte al BVB pentru aceasta decizie, de a propune unificarea functiilor si de a demisiona, nu au convins inca pe toata lumea. Marius Plugaru, presedintele Fortius Finance ne-a declarat ca asteapta explicatii de la Stoica.
"Presedintele Bursei va trebui sa ne explice de ce acum cateva luni sustinea si argumenta o conducere corporatista duala a Bursei de la Bucuresti si acum, subit, propune conducerea singulara", ne-a explicat acesta.Controversatul Siminel are si sustinatoriDesi numele Siminel a lansat de-a lungul timpului destule controverse in ringul pietei de capital, se pare ca posibilitatea candidaturii sale pentru presedintia BVB este sustinuta si apreciata de multi actori ai pietei. Adrian Simionescu, directorul Vienna Investment Trust, crede ca cele mai mari sanse le are Stere Farmache, dar si Siminel Andrei ar fi o alternativa viabila.
"Siminel a reusit sa faca multe lucuri bune pentru Bursa, a avut incredere in piata de capital romaneasca si a facut foarte multe demersuri laudabile in plan reprezentativ. De asemenea, sunt de parere ca o a doua optiune ar fi Dan Paul, actualul presedinte al Asociatiei Brokerilor, desi nu cred ca acesta va candida", ne-a declarat Simionescu. Probabil ca acesta nu este singurul care crede in Siminel, desi cei mai multi s-au abtinut de la comentarii oficiale inainte de sedinta.Ordinea de zi este destul de lungaIn afara de cumulul de functii si alegerea presedintelui, actionarii au de aprobat si alte modificari ale statutului Bursei. Daca acestia vor fi de acord cu modificarile actului constitutiv, Consiliul Bursei va fi format din sapte membri, fata de noua in prezent si persoanele nominalizate pentru postul de administrator ar trebui sa depuna o declaratie privind colaborarea cu securitatea.
In cazul in care actionarii vor aproba, in AGA Extraordinara, reducerea numarului de administratori, in AGA Ordinara, convocata tot pentru maine, vor lua in discutie revocarea unor administratori in exercitiu, precum si numirea altor persoane, pe durata ramasa a mandatului de doi ani, pentru completarea Consiliului.
Persoanele nominalizate pentru postul de administrator al BVB au obligatia sa depuna o declaratie privind colaborarea cu securitatea, autentificata la notariat si o declaratie privind "activitatile relevante" in care sunt implicati.