Proiectul, supus dezbaterii pana la 12 ianuarie 2008
Durata de functionare va fi de 10 ani, cu posibilitate de prelungire
FP poate emite obligatiuni, dar nu se poate imprumutaLa mai bine de un an si jumatate de la primele condamnari ale Rom
Proiectul, supus dezbaterii pana la 12 ianuarie 2008
Durata de functionare va fi de 10 ani, cu posibilitate de prelungire
FP poate emite obligatiuni, dar nu se poate imprumutaLa mai bine de un an si jumatate de la primele condamnari ale Romaniei de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului pentru neacordarea despagubirilor persoanelor carora li s-au preluat abuziv locuintele de catre regimul comunist, Ministerul Economiei si Finantelor a initiat un proiect de modificare a HG 1481/2005 privind infiintarea SC "Fondul Proprietatea" SA. Proiectul a fost publicat pe site-ul MEF la data de 12 decembrie a.c. si va fi supus dezbaterii publice timp de o luna, pana la 12 ianuarie 2008.
Potrivit Notei de fundamentare, masurile s-au impus in vederea accelerarii procedurii de acordare a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, precum si pentru eficientizarea activitatii Fondului Proprietatea.
Daca proiectul va fi adoptat, administrarea societatii va face in sistem dualist, in conditiile reglementate de Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, organizandu-se, functionand si incetandu-i activitatea conform prevederilor Legii 247/2005 si ale OUG 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv.
Fondul Proprietatea se infiinteaza ca organism de plasament colectiv, societate de investitii de tip inchis, si va putea functiona timp de 10 ani, cu posibilitatea de prelungire.
Fondul Proprietatea este autorizat sa emita obligatiuni in conditiile legii, dar nu se poate imprumuta in scopuri investitionale.14,24 miliarde lei, capitalul socialPotrivit proiectului, Fondul Proprietatea a fost infiintat in scopul administrarii si gestionarii portofoliului sau, domeniul principal de activitate al societatii comerciale fiind cel descris de Cod CAEN 6523 - alte tipuri de intermedieri financiare, activitatea principala fiind efectuarea de investitii financiare.
Concret, obiectul de activitate al societatii consta in administrarea si gestionarea portofoliului in vederea acordarii despagubirilor aferente imobilelor ce nu pot fi restituite in natura, prin transfer cu titlu gratuit al actiunilor din proprietatea statului in proprietatea persoanelor indreptatite si alte activitati auxiliare si adiacente, in conformitate cu reglementarile in vigoare.
In ceea ce priveste capitalul social al Fondului Proprietatea, acesta este de 14.240.540.675 lei impartit in 14.240.540.675 actiuni nominative, ordinare, cu o valoare nominala de 1 leu fiecare. Statul roman prin MEF are calitatea de a actiona, si impreuna cu ceilalti actionari inregistrati in registrul computerizat detin 100% din capitalul social al societatii.Actiunile si dreptul de votFiecare actiune subscrisa si varsata de actionari confera acestora dreptul la vot in Adunarea Generala a Actionarilor, dreptul de a alege si de a fi alesi in organele de conducere, dreptul de a participa la distribuirea profitului, precum si alte drepturi prevazute de actul constitutiv.
Astfel, in cazul unei participatii detinute de un actionar reprezentand pana la 1% inclusiv, din capitalul social varsat al Fondului Proprietatea, fiecare actiune da dreptul la un vot, iar in cazul unei participatii detinute de un actionar reprezentand pana la 3% inclusiv, din capitalul social varsat al Fondului Proprietatea, actiunile reprezentand pana la 1% inclusiv dau dreptul la un vot fiecare, iar actiunile reprezentand intre 1% si 3% inclusiv, doua actiuni dau dreptul la un vot. Participatiile detinute de un actionar reprezentand pana la 5% inclusiv dau dreptul la un vot fiecare, actiunile reprezentand intre 1% si 3% inclusiv, doua actiuni dau dreptul la un vot, iar actiunile reprezentand intre 3% si 5% inclusiv, trei actiuni dau dreptul la un vot.
Daca participatiile detinute de un actionar reprezinta peste 5%, actiunile reprezentand pana la 1% inclusiv dau dreptul la un vot fiecare, actiunile reprezentand intre 1% si 3% inclusiv, doua actiuni dau dreptul la un vot, actiunile reprezentand intre 3% si 5% inclusiv, trei actiuni dau dreptul la un vot, iar actiunile reprezentand peste 5% nu confera drept de vot.
Aceste prevederi nu se aplica MEF, actionarii urmand sa decida, ulterior datei la care participatia statului scade sub 33% din capitalul social varsat al Fondului Proprietatea, atat cu privire la cvorum, cat si asupra dreptului de vot conform numarului de actiuni, cu respectarea dispozitiilor dreptului comun in materie.Paunescu, sigur pe listarea la Bursa pana in varaIn urma cu trei saptamani, presedintele Fondului Proprietatea, Alexandru Paunescu, anunta ca listarea la bursa a societatii se va finaliza in vara anului 2008, conform calendarului calculat de actionari.
Cu toate acestea, pasii efectivi pentru listare nu au inceput inca, deocamdata materializandu-se doar Ordonanta Guvernului si aprobarea deciziei de catre actionari. Paunescu a explicat totusi ca intentioneaza sa evalueze "in lunile urmatoare" toate activele societatii, "pentru a vedea situatia concreta, in conformitate cu reglementarile interne si internationale".
De asemenea, Paunescu sustinea ca pana in luna aprilie 2008 se vor alege consultantii financiari, intermediarii ofertei si administratorul de Fond. "Asadar, eu sunt sigur ca in vara anului viitor Fondul Proprietatea va fi listat la Bursa printr-o oferta publica. Bineinteles, va conta foarte mult si daca in acea perioada conditiile pietei vor fi favorabile", a explicat atunci presedintele FP.
Conform unui alt proiect de OUG, postat in primavara pe site-ul MEF, procedurile de listare la Bursa a minimum 10% din titlurile companiilor inca necotate, din portofoliul de detineri al Fondului Proprietatea, erau programate sa inceapa pana la data de 31 martie 2007 si sa se incheie pana la 31 august, potrivit proiectului.Criticile CEDOCreat in 2005 ca solutie pentru despagubirea fostilor proprietari deposedati de regimul comunist carora nu li se mai pot restitui in natura averile confiscate, Fondul Proprietatea a devenit operational, ca societate pe actiuni inregistrata la Registrul Comertului, pe 29 decembrie 2005.
Din cauza intarzierilor aplicarii legislatiei si a slabelor prevederi stipulate in aceasta, in luna iunie 2006, Curtea Europeana a Drepturilor Omului anticipa "un nou val de condamnari ale Romaniei pentru incalcarea dreptului de proprietate, cu niste consecinte financiare considerabile pentru bugetul de stat".
Reprosurile adresate de CEDO statului roman priveau adoptarea unor acte normative contradictorii, lipsite de claritate si coerenta, precum si incalcarea de catre organele administratiei publice a hotararii judecatoresti care dispunea restituirea in natura catre fostul proprietar, prin vanzarea imobilelor catre chiriasi, fara a se verifica situatia juridica a acestora.
Mai mult, CEDO a observat ca functionarea efectiva a Fondului implica parcurgerea prealabila a unor operatiuni care nu au fost inca finalizate, in vederea realizarii cotarii la Bursa. Citand din Legea 247/2005, "pentru ca actiunile emise de Proprietatea sa poata face obiectul unei tranzactionari pe piata financiara, este necesar mai intai sa fie urmata procedura de aprobare de catre Consiliul National al Valorilor Mobiliare (CNVM).
Intre altele, doar dupa obtinerea acestei aprobari a CNVM si dupa conversia titlurilor de valoare in actiuni cotate, persoanele care au primit asemenea titluri drept indemnizatie pot vinde actiunile in mod legal", sustineau reprezentantii Curtii constatand ca aceste operatiuni nu s-au finalizat pana in prezent (20 iulie 2006 - n.n.).


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.