... Dupa treizeci si ceva de ani

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Afland ca merg la spital sa-l vad pe X, la cateva zile dupa o operatie mai degraba stresanta decat grea, doamna X imi lasa cartea ei de vizita. Poate ca X a vrut sa ma caute, spune ea, si n-a reusit sa afle noul meu numar de telefon. Mi-ar face placere sa mai vorbim. Eu, care in toata povestea asta sunt domnul Z, adica nimeni, ajung la spital, la patul convalescentului gasesc familia acestuia si fiindca nu risc sa gafez, dandu-i de fata cu toti cartea de vizita a unei persoane al carei loc in ecuatia afectiva a momentului nu-l cunosc, i-o strecor in buzunarul halatului albastru, de pacient, cand X se duce la baie. Seara, X ma suna cu o voce vizibil marcata de emotie. Intrebarile si explicatiile lui imi pun la incercare memoria. Cum de nu mai stiu cine-i doamna X?! Doar ne plimbam impreuna in urma cu mai bine de treizeci si ceva de ani. Era turbat dupa ea. Unde am intalnit-o? Cum de s-a decis sa-mi dea cartea de vizita? S-a schimbat? E grasa, a imbatranit rau, in ce fel ti-a vorbit despre mine? Trebuia sa ne casatorim, dar am fost un idiot si am plecat cu serviciul in alt oras. Am avut de ales intre o femeie superba si o slujba mai bine platita. Oare m-a iertat? Ce poate sa insemne cartea ei de vizita?


Ii raspund lui X ca ar fi mai normal sa-i adreseze intrebarile doamnei X, pentru ca eu, domnul Z, nu-mi aduc aminte s-o fi cunoscut. Bine, bine, se mira el, dar am mers o vara intreaga in trei la plaja, in Gradina Publica, la restaurant. Mi s-a parut chiar ca-i faceai putina curte. Probabil ca pe atunci si eu aveam de ales intre o femeie superba si un serviciu mai bun si am ales serviciul, i-am spus. Sun-o si lamuriti-va.


Se scurg de la iesirea din spital a lui X mai multe luni si, avand de ales intre niste intalniri "ca pe vremuri" cu el si treburile mele zilnice, decid sa-mi cheltuiesc timpul ocupandu-ma numai de treburile mele zilnice. Intr-o seara imi telefoneaza iarasi X. Imi spune ca vorbeste mult la telefon cu doamna X, ca a sunat-o el, dar ca dupa aceea l-a cautat si ea, pe celular, bineinteles, nu acasa, ca au discutat amical la telefon ore intregi. Totusi, spune X, refuza sa ne vedem. Sa bem o cafea impreuna, nu de altceva. In final, X imi marturiseste pentru ce m-a cautat de fapt. Il asigur ca doamna X arata ca o femeie candva foarte frumoasa, bine pastrata si la saizeci de ani. E zvelta, eleganta si are un aer, cum sa zic, cat se poate de emancipat. Stiu cum sunt femeile cand imbatranesc, spune X. Stiu de la nevasta-mea. Se tem sa nu dezamageasca. Prefera sa ramai cu imaginea lor din tinerete.


Operatia lui X a reusit, insa X e un om terminat. I-au imbatranit mersul, privirea, pielea, gandirea, respiratia, gesturile. Cand vorbeste, ii  tremura buzele intr-un chip care te face sa te uiti in alta parte. Ar trebui, ca si eu stiu cum sunt femeile de la sotia mea. Ca se tem sa nu dezamageasca atunci cand ar urma sa se vada cu niste oameni pe care nu i-au mai intalnit vreme de treizeci si ceva de ani, dar si mai mult se tem sa nu fie dezamagite de ce au ajuns acestia.

---

Despre autor: