Rectoratul Universitatii „Babes-Bolyai" va fi adjudecat pentru a treia oara de catre actualul presedinte.

Andrei Marga a fost extrem de contestat de un
alt fost ministru al Educatiei, Mircea Miclea Data-limita pentru depunerea candidaturilor pentru rectoratul celei mai cunoscute universitati clujene, „Babes-Bolyai", a fost simbata, 15 decembrie. Numai Andrei Marga, fost rector, fost ministru al Educatiei si, in prezent, presedinte al Consiliului Academic al UBB, si-a depus candidatura - dupa-masa tirziu, cind s-a constatat ca nimeni altcineva nu era pe lista. Initial, singura candidatura anuntata fusese cea a rectorului actual, Nicolae Bocsan, care insa a sustinut ca, din motive personale, nu va mai intra in cursa. Alegerile pentru noua conducere a UBB au loc pe 30 decembrie, desi validarea se va face de abia in luna martie anul viitor. „Candidez din sentimentul datoriei: dupa unsprezece ani in care am detinut functia respectiva (1993-2004), am lasat aceasta institutie in cea mai ampla dezvoltare din istoria de pina atunci incit intrebarea «nu ar trebui pus iarasi umarul, intr-un moment crucial, intr-un context cu necunoscutele lui, in care noi decizii majore trebuie luate» a devenit moral presanta", si-a motivat Marga candidatura in deschiderea proiectului sau managerial pentru noul mandat. In opinia sa, „doar o universitate antreprenoriala poate asigura astazi succesul pe pietele globalizate". Marga sustine ca se va axa pe accentuarea profilului multicultural al universitatii clujene si pe „abordarea interculturala cultivata de Uniunea Europeana". El mai afirma ca s-a lasat „convins" sa candideze de „solicitarea si argumentele facultatilor", dar fara a specifica numele acestora.

Andrei Marga a tinut sa sublineze, in proiectul depus simbata, ca nu are „apetitul functiilor", iar „cercetarea si scrierea cartilor" sint mult mai atragatoare pentru el. Dar considera, totodata, „de fundamentala importanta reformarea in continuare a Universitatii «Babes-Bolyai» pe directia asistarii individualizate a pregatirii studentilor, care trebuie sa ghideze toate masurile". O alta promisiune manageriala este ca „veniturile personalului didactic si nedidactic al Universitatii «Babes-Bolyai» vor fi plasate peste nivelul universitatilor din tara si vor fi ridicate in asa fel incit universitatea sa fie competitiva pe piata interna si pe cea europeana a calificarilor". Pentru functia detinuta acum de Marga, cea de presedinte al Consiliului Academic, va candida doar actualul prorector pe probleme de cercetare, Paul Serban Agachi.

Tensiuni si contestari in culisele UBB Candidatura lui Andrei Marga la un nou mandat de rector a aprins spiritele universitare la Cluj.

Andrei Marga are 61 de ani si se afla, practic, la conducerea UBB din 1993. El a mai detinut doua mandate de rector, cu o intrerupere in perioada cit a fost ministru al Educatiei, in guvernarea CDR. In 2004, cind nu a mai putut candida deoarece avea deja cele doua mandate consecutive indeplinite, a devenit presedinte al Consiliului Academic al UBB, for infiintat special in acel an. Marga si-a pastrat toate privilegiile, inclusiv biroul (doar placutele de pe usi au fost schimbate), precum si influenta in cadrul universitatii. Tensiunile din UBB din ultima vreme promiteau cel putin un contracandidat pentru tabara Bocsan - Marga. Insa stabilirea unei metodologii de vot contestate de mai multi profesori din universitate ar fi facut, spun surse din cadrul UBB, ca nici un alt membru al Senatului sa nu obtina numarul necesar de adeziuni pentru a concura cu succes.

Profesorul Simion Simon, fost decan al Facultatii de Fizica, a contestat public stabilirea acestei metodologii de alegeri. El a atras atentia asupra faptului ca facultatile sint reprezentate disproportionat in senatul UBB si ca „este incalcat principiul egalitatii de sanse pentru cei care candideaza pentru functii de conducere". Simon a solicitat refacerea metodologiei, dar a fost refuzat. Numele sau si cele ale altor profesori care au indraznit sa critice public conducerea UBB au aparut, in repetate rinduri, in Buletinul Informativ al universitatii, criticate si date drept exemple negative. O serie de voci din rindul cadrelor didactice din UBB, care, din diverse motive, s-au baricadat in spatele anonimatului, au numit acest Buletin Informativ o „Scanteia" a UBB, in care cei care nu sint de acord si „in conformitate" cu conducerea sint atacati.

Profesorul Mircea Stefan Minea, de la Facultatea de Drept din cadrul UBB, a solicitat rectoratului universitatii o dare de seama, pentru alegerile din 30 decembrie, asupra activitatii si surselor de finantare ale Consiliului Academic al UBB. „Solicit a se face publice datele complexe si exacte privind rezultatele concrete ale activitatii desfasurate de catre Consiliul Academic in cei patru ani de existenta; sursele de provenienta a fondurilor banesti din care s-a asigurat functionarea structurii, stiut fiind faptul ca respectivul Consiliu este alcatuit din sapte membri plus secretariat, ocupa un spatiu extrem de generos in cladirea centrala a Universitatii si presedintele Consiliului (Andrei Marga - n.r.) are exclusiv la dispozitia sa si a familiei sale un autoturism de lux (CJ-16-SIR, proprietatea UBB), cu sofer si, banuiesc, cu combustibilul necesar", se arata in solicitarea profesorului Minea.

Un critic constant al conducerii UBB si mai ales al lui Andrei Marga este fostul ministru al Educatiei Mircea Miclea. Acesta a ocupat, o perioada, functia de cancelar al UBB, cind Marga era rector. Miclea a publicat chiar un material de opinie pe tema „baronii universitatilor". „Mai intii, baronul universitar e obsedat de putere, asa ca il veti gasi, timp de multi ani, mai degraba prin rectorate sau decanate decit prin laboratoarele de cercetare. Daca primul mandat se apropie de sfirsit, si-l pregateste cu orice pret pe al doilea. Daca nu mai poate fi rector, isi inventeaza o functie de presedinte de universitate. Ca sa-si extinda puterea, inventeaza mereu noi specializari universitare, sub pretextul ca, oricum, invatamintul se masifica", scria Miclea in „Foaia Transilvana", la inceputul lunii octombrie. Reactia UBB la acest mesaj a fost un comunicat de presa prin care se afirma ca „persoane cu dificultati in consacrarea publica arunca vina pentru propriile esecuri asupra Universitatii «Babes-Bolyai», in articole pline de falsuri, lipsite de vreo proba factuala".

Corpul de Control al primului-ministru a descins la UBB. Detalii pe www.cotidianul.ro/select