Jana Gheorghiu - ""Salut, prieteni!""

Storcoseste cu forta in scrumiera tigara fumata milimetric pana la filtru. E a noua, poate a zecea intr-o ora. Ce mai conteaza, cine le mai tine numarul... N-a facut-o niciodata.

De ce ar incepe sa o faca acum? Se lasa pe spate in canapeaua simpla, dar confortabila si primitoare din living si inchide ochii pentru cateva secunde. Un scartait abia patruns sparge firav momentul. Nu tresare, nu schiteaza nici un gest. "Motaneeee! Stai locului!", striga tinandu-si ochii inchisi in continuare, catre o directie cunoscuta. Pe hol, un motan gri incearca sa-si faca de cap cu un ciucurel de la un papuc, ce se incapataneaza sa se desprinda, oricat l-ar zmotoci pisoiul. Cealalta mata, mai mare, si ca varsta, si ca gabarit, priveste intinsa pe podea cum felina convietuitoare si colocatara isi face de cap. O priveste calm, dar superior. Chiar cu dispret. Iar cand motanul gri, in tumbele nebune ce le face in juru-i, comite imprudenta si-l loveste, nu ezita sa se zbarleasca la el si sa-i "lipeasca" o laba peste bot, aruncandu-l jumaa€™ de metru.

Alte scartaituri. Si un mieunat. Lasa deoparte cana de ceai, baut pe jumatate. Trage cu coada ochiului spre locul de joaca al pisicilor. Lumina blanda a veiozei din coltul camerei invaluie tot, mangaindu-i obrazul. Alaturi, o carte a lui Alexandru Philippide a ramas deschisa la poezia "Privesti cum zboara norii", iar in fundal, Handel cu unul din cele 12 Concerti grossi. Isi aprinde din nou o tigara si o savureaza cu ochi inchisi. Niste viori blande, ganduri si reflectii. "Danseaza cat e muzica!"


***
Cartierul Pajura. "Cat un lighean si o palma", cum ii place sa povesteasca despre el. Se pierde stinghera in multimea de lume. Se pierde si se recunoaste, se regaseste acum multi ani, intr-o forfota continua. In aceeasi Piata Chibrit. Aceeasi doar cu numele. Alti oameni. Alte figuri. Alte caractere. Are 21 de ani. E imbracata simplu, cu haine carpite, dar curate. Asta era grija bunicii sale. Nu are bijuterii. Doar un inel pe care i l-a daruit mama cand a implinit 18 ani, facut din bijuteriile parintilor. Pravalii marunte. Alimentara cu tejgheaua pe care stateau cele doua calupuri de unt din care iti taia cu sfoara cate o felie, o punea in pergament si ti-o cantarea. Pe la poarta trecea un negustor cu cobilita si aducea saptamanal lapte, smantana, branza si iaurt. Madam Tudose, care stia pe toata lumea si toti o cunosteau (i se zicea radio sant). Cofetaria grecului care facea un cataif senzational. Negustorul care dadea zarzavat si fructe pe incredere (nu pe datorie) si tinea toate socotelile intr-un caiet.

"Hai, cucoana, mai alegi mult rosiile astea? Alege cu ochiul, nu cu mana. Daca ar face toti asa, io ce fac cu rosiile care raman si nu le mai vrea nimeni? V-ati cuconit toate". Se trezeste. Dispar ca sterse cu guma dintr-un desen in creion, si madam Tudose, si negustorul, si grecul si alimentara. Tot. O priveste timp de doua secunde drept in ochi pe taranca ofuscata, zambeste si merge mai departe. Iese din vacarm. Din multime. Nu se mai regaseste. Priveste cerul. Cativa nori pufosi o iau la fuga, la sanatoasa, intr-o directie necunoscuta. Poate mai incolo se risipesc. Dar ea ii numara. Cum ar numara stalpii de iluminat stradal, cele trei usi de acces in supermarket, problemele pe care le mai are de rezolvat pe ziua de azi si in general, pixurile din geanta si grilele de program pe care trebuie sa le faca, emisiunile de radio pe care ar fi trebuit sa le realizeze. Lucrurile pe care le mai are de facut. Zilele pe care le mai are de trait. "Danseaza cat e muzica".


***
Amiaza. O raza de soare abia patrunsa, pacalind grilajul de la fereastra, strapunge norul de praf ridicat o data cu intrarea ei in clasa de curs. Are pasul apasat. Hotarat. Scruteaza sala mica in care cativa studenti spera sa ia restanta. Sunt vreo zece. Nu prea i-a interesat cum e cu formatul normal si consacrat al unui post de radio, cum e cu audienta radio, cu grila de cercetare si cea de prezentare. Din toti, numai unul n-a reusit sa ia examenul, pentru ca incercat sa-si "faca" profesoara la scena deschisa intr-un mod obraznic si fara nici un argument. A invatat de la ea cum trebuie facut un jingle sau o reclama la radio, ce inseamna stirea de radio. A invatat chiar sa le si faca. Foarte bine. A invatat de la ea si sa faca scrumiere din hartie impaturita atunci cand situatia se impune. N-a invatat insa sa o respecte. Iar "profei" nu-i place obraznicia, minciuna si lipsa de argumente.

I-a venit randul mai la urma. Dupa ce i-a intors pe ceilalti pe toate fetele. L-a chemat in fata, l-a privit insistent in ochi vreo 10 secunde si l-a intrebat:
Stii?
Da.
Bine, ai 7.

Asa a stiut sa-si ceara scuze, pentru ca l-a dat afara pe usa cand a fost obraznic. Si desi avea stiloul din mana ca arma veritabila impotriva lui, nu a facut-o. Ba din contra, a avut decenta si curajul sa-si ceara scuze, in felul ei. Isi aprinde o tigara. A cincea de cand e in sala de curs. Studentii vorbesc de emisie, frecvente radio, informatii, eter. "Danseaza cat e muzica".


***
"Oameni ca tine ma fac sa cred ca pana la urma ar fi fost mai bine sa dau la Medicina", gandi dupa ce directorul de programe tranti usa. Un schimb dur de replici, argumente de o parte si de alta. Si a ramas din nou singura in birou. Cu cele trei monitoare pe care urmareste simultan principalele buletine de stiri. Desface un nou pachet de tigari. Al doilea. "Si eu acum ce fac? Cat ma mai lupt cu astia?", gandi in timp ce se uita pe fereastra de la etajul 9. Usa biroului se deschide din nou. Directorul de programe a venit sa puncteze cine e seful: "Deci, Jana, ramane ca emisiunile alea de pe TVR 1 vor trece la tine, pe TVR 2. N-au avut rating. Si asa s-a hotarat. O zi buna". Nu apuca nici macar sa deschida gura, ca usa se tranti. Si iar liniste, iar singura in birou. Se repede spre usa, o deschide si striga in urma directorului care merge hotarat inainte, fara sa intoarca macar capul: "Pentru voi, grila asta de programe nu e mai mult decat un desen cu patratele". Telefonul suna si sparge tot. Liniste, ganduri, planuri.

Domnul director general va asteapta in birou la ora 18:00 cu noua grila de programe, se aude o voce pitigaiata de la celalalt capat al firului.
Domnisoara, poti, te rog frumos, sa mi-l dai la telefon pe domnul presedinte director general? Apasa fiecare cuvant, batand darabana pe coltul mesei.
Cateva secunde pauza.
Da, doamna Gheorghiu..., se aude in receptor o voce de barbat.
Ma antrenati pentru Olimpiada de grile tv?
Doamna Gheorghiu, nu e cazul sa avem din nou aceeasi discutie...
Ba da, domnule presedinte director general...Poate ca, pana la urma, o sa intelegeti ca, daca eu am serial pe TVR2, iar pe TVR 1 e film la aceeasi ora, acestea sunt complementare.
N-are sens....
Ba are...Pana la urma o sa va dovedesc ca tot eu am dreptate...O zi buna va doresc...
Goleste scrumiera si isi aprinde o noua tigara. Trage fumul in piept de parca ar fi ultima tigara si il elimina cu putere. Ca o eliberare. "Nu trage frana de mana!"


***
Mama, striga Ionut din bucatarie, ne-ar trebui un apartament mai mare.
Aha...Vezi...Stiam eu ca am uitat sa cumpar ceva ...Inca o camera la apartament!

Baiatul zambeste in coltul gurii si-si face de lucru cu ibricul de ceai. In living, aceeasi lumina calda invaluie camera. O veioza, Handel, o carte de poezii, doua telefoane mobile si un pachet de tigari, aproape terminat. Poate cei mai buni prieteni ai ei. Pentru o tigara ar fi in stare sa sacrifice orice. Poate chiar si adevarul. Niciodata nu si-a pus pe primul plan viata personala. Doar cariera, Ionut si problemele celorlalti. Se pierde in Concerto grosso no. 12. Se pierde in mirosul de ceai aburind in cana. Se regaseste in cartea de poezii. A invatat ca uneori viata e ca in cartea de bucate a Sandei Marin, cu care a stat in fata un an si jumatate ca sa isi dea seama ca orice mancare romaneasca incepe cu "se ia o ceapa mijlocie, se taie marunt si se caleste usor". Cand un lucru e terminat, iti dai seama ca putea fi facut si mai bine.

Liniste. Se pierde din nou. Nu se mai regaseste. "Cate carti mai am de citit, si ce putine zile mai am de trait". Inchide ochii. Ii e dor de parinti, de veselia din copilarie, de bicicleta pe care o inchiria pe o prastie, de ceata de 11 baieti cu care cotrobaia prin poduri parasite, unde descoperea carti vechi din care le citea, simtind ca descoperea ceea ce altii nu reusisera, de anul in care a facut naveta Bucuresti-Vrancea, timp in care citea geamantane de carti. Ii e dor si doare.
Mama....
Liniste. Doar Handel.
Mama....
La fel.
Din coltul usii, copilul isi priveste senin, cu un zambet pe chip, mama adormita in mijlocul canapelei, cu ochelarii pe nas, cu cartea lasata cuminte pe masuta si cu pisica torcand in brate. "Danseaza cat e muzica. Si nu trage frana de mana!"   
a— David Ohanesian / Oedip: "Eu voi muri in plina lumina" a— Florea Dumitrache - "Corsarul roib" a murit in zori a— Octavian Paler - "A murit ca un romantic" a— Dobrin, steaua mea norocoasa a— Adrian Pintea - In galop... cineva pe un cal de cinema a— Florian Pittis - Prima scrisoare a— Ralu Filip - "Nu trageti, doma€™ Semacaa€¦!" a— PF Teoctist - "De multe ori beam apa din copita animalului" a— Antonie Iorgovan - Juristul rau de gura, cu suflet de aur a— Amigdalita lui Gil Dobrica  

---

Despre autor: