Florea Dumitrache a ars prea repede treptele vietii. A trait doar pentru iubirea lui eterna, fotbalul, pe care l-a predat pe gazon adversarilor, dar si spectatorilor din tribune. Si unii, si altii au apreciat usurinta extraordinara cu care Mopsul facea lucruri complet neasteptate, care-i lasau masca pe adversari. Din pacate pentru el, dar si pentru generatiile care au venit dupa ce s-a lasat de fotbal, exprimarea la nivelul grupelor de copii si juniori nu a fost pe masura uriasului sau talent nativ. Aici, in Complexul Sportiv Dinamo, Florea Dumitrache a incercat sa le arate pustilor cateva din secretele uluitoarelor sale executii. Stia sa le faca, mai putin sa le arate altora, motiv pentru care, pana acum, Corsarul roib a ramas unic


Niciodata talentul cu boemia, in cantitati uriase, nu si-au dat atat de viguros mana ca in cazul lui Florea Dumitrache. A fost atat de inzestrat de la natura, incat nimeni pana la el si nici dupa n-a putut reusi atat de multe intr-o secunda si, de cele mai multe ori, doar pe un metru patrat: dribling devastator, demarcare rapida, desprindere fulgeratoare, detenta uriasa, lovitura de cap exploziva. E greu de redat in cuvinte un cumul atat de mare de calitati, dar asta era realitatea. Circula o legenda in presa acelor ani, potrivit careia toate fotografiile facute cu Dumitrache in timpul meciurilor ieseau miscate. Aparatele vremii erau prea lente, iar viteza de expunere era prea mica, astfel incat sa poata surprinde fidel scanteia din jocul sau.


AUTOCENZURA. Viata fotbalistilor de astazi e pusa pe tapet de reprezentantii mass-media. Mai ales a celor care au cat de cat valoare, dar si carisma. Iar atunci cand nu au nici valoare si nici carisma sunt in atentia presei datorita partenerei de viata, de cele mai multe ori cat mai sumar imbracata. Ei bine, fotbalistii nu au fost tot timpul in vizorul presei. Pentru multi, viata foarte multor jucatori de mare valoare ai tarii, din generatii diferite lor, a fost ascunsa de ochii microbistului. In primul rand, datorita cenzurii ziarelor de atunci, a profesionalismului gazetarilor vechi, preocupati doar de aspectul strict sportiv si deloc de cancanuri, dar mai ales opozitiei politrucilor vremii, refractari la tot ce insemna viata privata. A fost posibil astfel ca jucatori mari pe plan national si international de la cluburile noastre sa fie extrem de putin cunoscuti in viata de zi cu zi. Atunci, pe vremuri, langa echipele de fotbal nu erau decat trei ziaristi, unul de la singurul ziar de specialitate, Sportul popular, al doilea de la radio, cel care transmitea meciul, si, in sfarsit, trimisul televiziunii. In aceste conditii, foarte rar ajungea la urechile oamenilor ceva legat de viata privata a jucatorilor, mai ales a celor de la echipa nationala. Incercam sa facem o reparatie morala, reconstituind, cu ajutorul colegilor care mai traiesc, dar si al celor care l-au cunoscut, fragmente din viata regretatului Florea Dumitrache, "corsarul roib" al fotbalului nostru.


CANTONAMENT. Putina lume mai stie detalii de la participarea echipei noastre nationale la turneul final al Campionatului Mondial din Mexic, 1970. Romania a jucat in grupa mortii, cum a fost denumita ea de specialisti, de la Guadalajara, aflata la mare altitudine, de peste 1.400 de metri. In aceste conditii, aerul este foarte rarefiat, este nevoie de adaptare, motiv pentru care s-a hotarat plecarea din timp, pentru a se adapta cat mai bine la conditiile dificile din Mexic. In total, jucatorii lui Angelo Niculescu au stat 45 de zile in tara sombrero-ului.


URAGAN. Ai nostri au plecat cu o cursa a companiei belgiene Sebena pana la Bruxelles. O escala in capitala a permis echipei "diavolilor rosii" sa se imbarce in avion, cele doua loturi mergand impreuna spre Mexic, via Montreal. Daca zborul peste Ocean a fost unul linistit, nu la fel a fost si ultima parte a drumului spre Ciudad de Mexico. "Mai aveam un sfert de ora de zbor pana la destinatie cand a inceput nebunia. Am intrat in plin uragan, avionul era lovit de fulgere, cadea in gol cate 1.500 de metri, nimeni nu mai stia de el. Tipam cu totii, inclusiv stewardesele, cele care ar fi trebuit sa ne calmeze. Credeam ca vom muri, era lume cazuta pe culoarul avionului, un monstru de Boeing, care se scutura de parca era o frunza in bataia vantului", si-a inceput trairile unul dintre jucatorii din expeditia de atunci, fundasul stanga Augustin Deleanu.


COSMAR. "Totul a durat circa trei minute, dar noua ni s-a parut ca a durat un veac. Zburam la 14.000 de metri, totul in jurul nostru parca exploda din cauza fulgerelor, care ne orbeau efectiv. Vedeam aripile avionului, care parca aveau artificii aprinse pe ele din cauza electricitatii, cum tremurau zgaltaite de uragan, iar noi eram aruncati in fel si chip, desi eram pe scaune si cu centurile puse. Cand pleca in picaj, stomacul ne urca in gat, de nici nu mai puteam sa respiram, iar noi credeam ca totul s-a terminat. Intr-un final am vazut ca luminile fulgerelor raman undeva in spatele nostru, iar in fata au aparut luminile de la aeroportul din Rio, aflat la mare distanta. Atunci s-a deschis usa cabinei, pilotul belgian a trecut pe langa noi cu o camasa si o pereche de pantaloni de schimb. Cele de pe el erau unde fleasca, de parca atunci ar fi iesit de sub o ploaie torentiala", rememoreaza Coco Deleanu. Dupa terminarea competitiei, Gicu Dobrin nu a mai vrut sa se inapoieze cu avionul, cerand sa vina acasa cu vaporul, drum care ar fi durat circa o luna. Nu i s-a aprobat cererea, motiv pentru care a mai suferit si la inapoiere.


MATOL. Dupa cum se stie, regretatul Dobrin avea o teama atavica fata de zborul cu avionul, iar deplasarea spre Mexic a fost picatura ce a umplut paharul. "In timp ce el si Culae Lupescu erau ca doua figuri de ceara de spaima, la fel ca toti ceilalti jucatori de altfel, un singur om, unul din conducatorii delegatiei noastre, Ion Balas, a scapat de calvar. Rasese mai multe pahare cu tarie, care l-au anesteziat instantaneu. A cazut intre scaune, dar l-a ridicat Dobrin, ca se uitau ceilalti din avion ca la circ. In cele mai cumplite clipe ale zborului, omul nu avea nici o treaba cu zgaltaiala, a dormit bustean. Ei bine, la urma cine-l acuza cel mai tare pe Dobrin ca-i betiv si ca de aia nu o sa joace? Balas al nostru", isi aminteste unul dintre jucatori.


APLAUZE. Inaintea deplasarii spre Mexic, echipa nationala a fost in iarna in pregatiri in America de Sud, unde a jucat mai multe meciuri in Peru si in Brazilia. Dupa meciul cu Vasco da Gama toti jucatorii au avut liber sa iasa in oras, cativa dintre ei intrand intr-un bar unde la ora 02:00 noaptea a fost retransmis meciul nostru. "Eram vreo zece la masa, beam cate o bere, ca era cald si eram deshidratati dupa joc. Stateam cu spatele la televizor si vorbeam. La un moment dat, mai multi oameni de la mese s-au ridicat si au dat buzna sa fie cat mai aproape de ecran, sa vada faza. La reluare ne-am dus si noi. Era Mopsu, care, de la 16 metri, a dat gol cu capul, direct la vinclul portii. Mexicanii au lasat berile pe masa si au aplaudat faza, nu mai vazusera asemenea executie. Cand l-am aratat pe cel care marcase, care era chiar langa ei, mai sa il sufoce cu imbratisarile", rememoreaza un alt component al echipei, Rica Raducanu.


RECOMPENSA. La ora cand echipa noastra juca in compania Angliei, formatia lui Bobby Moore era campioana mondiala en titre. Castigase acest titlu chiar la Londra, in urma cu patru ani, printr-un gol si acum neclar, validat de tusierul rus Abramov. Din acest motiv, brazilienii se temeau de englezi si au incercat, la fel ca Gigi Becali in vremurile noastre, sa ii motiveze suplimentar pe adversarii insularilor. Am aflat, in premiera absoluta, ca jucatorii lui Angelo Niculescu au fost recompensati cu cate 200 de dolari fiecare pentru a le face viata mai grea englezilor. Banii au fost adusi in vestiar chiar inaintea meciului. Cert este ca au adus imediat pe plus bugetele sarace ale jucatorilor. Diurna era in acele vremuri de 2 dolari si 15 centi, iar jucatorii nostri au stat in total 45 de zile, motiv pentru care abia au adunat 100 de dolari din diurna. Au mai fost stransi inca 100, deci in total 400 de fiecare fotbalist. Dar nu a ramas asa, conducatorii i-au obligat sa doneze cate 100 pentru sinistratii de la inundatiile din tara.


PORECLE. "Porecla de «Mopsu» mi se trage din copilarie. Pe strada noastra, pe Giurgiului, era o baba care avea un nuc in curte. Mie imi facea cu ochiul, motiv pentru care l-am atacat de cateva ori. Intr-o zi m-a prins in pom, la furat. A strigat la mine sa ma avertizeze: «Da-te jos, mopsua€™ dracului!», probabil ca vazuse nasul meu ca al unui caine mops", spunea fostul atacant. Cealalta porecla a fost data intr-o zi de spectatorii de la un meci de fotbal din groapa lui Aldea, acolo unde este Stadionul TMUCB acum si unde Florica juca mingea toata ziua. Fermecati de actiunile pustiului, cei de pe margine i-au spus "Corsarul", iar de aici pana la "Corsarul roib" n-a mai fost decat un pas.


ARTISTUL. Avea o priza uriasa la public, dar in viata de zi cu zi era un boem. A ramas celebru in deplasari. In afara echipamentului, avea in buzunarul de la sacou doar periuta de dinti. Asta era singurul sau accesoriu cosmetic. Dimineata umbla din camera in camera sa isi puna pasta de dinti pe periuta. A izbutit performanta de a nu vizita nici un muzeu in strainatate si nici o piata istorica, desi Mircea Lucescu facea eforturi disperate sa il convinga. Avea o placere nebuna sa construiasca veritabile piramide din cutiile cu bere pe care le consuma in asteptarea colegilor plecati la cumparaturi.


EXEMPLU. Legat de precizia loviturilor sale, unul dintre fostii colegi de echipa a lui Dumitrache de la Dinamo, Augustin Deleanu, ne dezvaluie amanunte interesante. "Aveam antrenamente in «groapa». Cand se dadea liber la vestiare nu stiam cum sa o taiem mai repede la dusuri si apoi sa ne vedem de ale noastre sau sa mergem la o bere, ca eram deshidratati. Ajunsi pe tunelul spre vestiare, intorceam instinctiv capul spre gazon, sa vedem daca a mai ramas vreunul. Ei bine, de fiecare data ramanea Florica. Il avea ca partener de antrenament pe Petre Tiganul, magazinerul nostru de atunci, care stia sa dea in minge. Avea insirate 20 de mingi langa linia de corner, pe care Petre le trimitea centrate intr-un careu complet gol, fara portar, in cele mai variate pozitii. De fiecare data, pe sus sau pe jos, cu capul sau cu stangul sau dreptul, «Mopsul» lovea mingea cu sete si o trimitea in poarta. Cand cele 20 de mingi erau gatate, schimba partea si centrarile veneau iarasi ploaie, din partea opusa, pe capul sau pe picioarele sale. asta e unul dintre motivele pentru care mexicanii l-au aplaudat atunci, ce facea el cu mingea putina lume, atunci si acum, ar fi facut. Era aproape unic, un urias talent nelucrat, cum il caracteriza plastic antrenorul Titi Teasca", spunea Coco Deleanu.


TEAPÅ. In turneul din Peru, dupa una dintre partide, Rica Raducanu si Aristica Ghita au plecat in bazar, la cumparat aur si bijuterii. Au intrat ei intr-o dugheana, au cercetat, au zis ca totul e din aur de 14 karate, asa cum le explica negustorul, si au luat cate doua ghiuluri, platind peste 80 de dolari de persoana. A doua zi dimineata, Rica, care avea inelul pe deget, vede ca acesta s-a inegrit. La fel si Ricanu, care luase o mare teapa. "L-am luat cu noi si pe Florica. Ajungem acolo si ii zic tiganului, in spaniola mea: «Taticu, vezi ca nu-i goldeanu curat, si inelele sunt din tu-tu-tu», imitand goarna lui Tudorica. S-a schimbat la fata, apoi ne-a propus sa impartim paguba pe jumatate. Ce tupeu pe el! M-am postat in dreptul casei de bani si am inceput sa adun hartii de 10 si de 20 dolari, sa ne scoatem banii. Peruanul a pus mana pe telefon, sa isi sune gealatii, ca la politie nu ii dadea mana. Batea cu mana in furca sa ii vina tonul, dar «Mopsul» radea pe infundate, ii smulsese firul din perete, dupa care s-a dus la usa si a intors placuta pe care era scris OPEN pe partea cealalta, pentru a nu fi deranjati. Ne-am luat toti banii inapoi", povesteste Rica Raducanu.


BOEMUL. "Talentul stralucitor al fotbalului nostru, omul cu cea mai ucigatoare lovitura de cap, «Mopsu», a fost boemul echipei. Lovitura lua€™ Pardaillan, asa-i ziceam! Imi amintesc si acum de un meci cu Progresul. A centrat cineva de pe dreapta, Florica era pe undeva pe la 20 de metri de poarta. A sprintat cu adversarul in spate, a intrat in careu, a plonjat vreo cativa metri in aer, de parca era racheta, a lovit mingea ca la biliard, gol, am ramas cu gura cascata, deopotriva adversari si spectatori. asta era «Mopsul», in plus era un companion minunat la petreceri sau aiurea, canta minunat muzica usoara, parca-l vad, una-doua baga cate un zai-zai-zai, de ne facea sa uitam de necazuri", isi aminteste Rica.


MINERUL. Dornici sa readuca echipa Jiul Petrosani la forma buna de altadata, conducatorii Jiului din anii a€™70 au facut un masiv implant de jucatori la inceputul sezonului 1976-1977. Cavai, Badin, Ciupitu, Coco Deleanu, Ionel Augustin, Bucurescu si Florea Dumitrache au poposit la Petrosani. Ceea ce a urmat avea sa fie cea mai frumoasa perioada din istoria Jiului in campionat, cu un neverosimil loc 5 in finalul sezonului 1976-1977, cel mai bun loc din istorie, dupa performanta unui loc 3 in editia 1948-1949! Si in urmatoarele sezoane Jiul va face legea cu granzii campionatului. O contributie deosebita a avut-o Florea Dumitrache, cel care a inscris de 37 de ori. Considerat terminat la Dinamo, Dumitrache a renascut la Jiul, fiind idolul tribunelor si, in acelasi timp, adjunctul comandantului Militiei din Petrosani!


STUDENTUL. Dumitrache n-a fost niciodata un jucator de opereta. Imensul sau talent a fost nu de putine ori "blocat" de sticlele de vin de la "Parangul", "Minerul" (vechi) sau "Mignon", celebrele restaurante din Valea Jiului a acelor ani. Colegul sau Gigi Multescu a stiut insa cum sa-l struneasca. Asta l-a mai domolit. Gigi l-a indemnat sa faca si scoala, "sus in deal, la Institut". Dumitrache s-a apucat de invatat si a absolvit in promotia 1978-1979 la subingineri, cursuri la zi, Facultatea de Electromecanica Miniera din cadrul Institutului Minier Petrosani.


VEDETA. Pe terenul de joc, Dumitrache era insa un leu (nu se inventasera "Cainii Rosii", aia erau inca militieni...). Florica nu s-a cramponat de postul sau de vedeta la Dinamo. Om cu har si talent, va demonstra si la Petrosani ca valoarea n-are varsta. Si a inceput spectacolul sub Parang. Tandemul Multescu - Dumitrache facea ravagii. Atacant unic, suteur de exceptie, el intelegea numai din priviri cu altruistul Gigi Multescu. Intr-un meci cu Universitatea Craiova, 1-0, la 12 decembrie 1976, Dumitrache se inalta impotriva regulilor fizice la centrarea lui Bucurescu. Sare si portarul oltenilor, Silviu Lung, sa culeaga mingea. "Mopsul" intuieste, se arcuieste, Lung rateaza interventia cu pumnul, Dumitrache face o foarfeca din voleu, tot in aer, gol la vinclu. asta era Dumitrache


MOMENTE DE GENIU. Bucuresti, 28 noiembrie 1968. Romania - Elvetia. Dupa o ora de joc din partida cu Elvetia, scorul era de 0-0, iar tricolorii nu puteau uita infrangerea cu 0-3 de la Lisabona, in meciul cu Portugalia. Un cap blond s-a inaltat in careul elvetian, o lovitura de cap maiastra a propulsat mingea in plasa. Meciul era jucat.

Londra, 15 ianuarie 1969. Anglia - Romania. Ai nostri ataca pe Wembley, mai sunt 15 minute de joc, iar Domide obtine un penalty. Sandu Boc vrea sa ia mingea, Mircea Lucescu, capitanul tricolorilor, ii bareaza calea, in timp ce Dumitrache se indreapta spre minge. In fata lui se afla celebrul portar Banks, pe care minunea blonda il trimite dupa tigari in dreapta, el sutand in stanga.

Atena, 16 aprilie 1969. Grecia - Romania, grecul Sideris a deschis scorul in minutul 51. Dupa numai trei minute, Dumitrache, aflat in coltul careului de 16 metri, pe partea stanga, a egalat cu un vole cu piciorul stang, direct in vinclul portii. Grecii nu se lasa, Dedes majoreaza scorul la 2-1, in minutul 60. Dupa alte sase minute a urmat o noua demonstratie de maiestrie a "Mopsului", sut din coltul careului de 16 metri, de data aceasta de pe partea dreapta, executie exceptionala cu piciorul drept. Grecii prezenti pe Stadionul Karaiskakis au amutit.

Bucuresti, 12 octombrie 1969. Romania - Portugalia. Dumitrache face un slalom, a trecut de Jose Maria, l-a urmat apoi Humberto, cel de-al treilea fiind fundasul Batista, dupa care a urmat pasa de gol pentru Gicu Dobrin, iar meciul fusese jucat.

Guadalajara, 2 iunie 1970. Anglia - Romania. Dumitrache a luat mingea, a plecat spre dreapta, intrucat careul era supraaglomerat, a fost luat in colimator de Cooper, pe care il fenteza. Englezul cade in stanga "Mopsului", stadionul freamata de urale, dar apare la dublaj celebrul Bobby Moore. Degeaba, urmeaza alta fenta, Bobby Moore cade in capcana "Mopsului" si se intinde pe gazon. Cei doi se ridica furiosi, incercand sa il opreasca, barandu-i calea. Corsarul roib ii lasa pe amandoi fara replica si alege o solutie unica - trece printre ei - , iar stadionul explodeaza. Florica a scapat spre careu, dar a fost faultat din spate de Bobby.

Guadalajara, 6 iunie 1970. Romania - Cehoslovacia, penalty pentru ai nostri, bate "Mopsul". Se retrage cativa pasi, il priveste fix pe portarul Vencel, parca vrand sa il hipnotizeze, porneste relaxat, suteaza in stanga cehului, iar scorul a devenit 2-1 pentru Romania. Uriasa victorie pentru ai nostri.

Guadalajara, 10 iunie 1970. Brazilia - Romania. La scorul de 2-0 pentru brazileni, Cornel Dinu i-a trimis in adancime lui Dumitrache, doua fente, fundasii Brito si Fontana sunt prinsi pe picior gresit, iar "Mopsul" a impins mingea in coltul din stanga portii.


GPS ANTIC. Dupa terminarea Campionatelor Mondiale din Mexic, delegatia noastra s-a inapoiat tot cu o aeronava Sabena si in compania acelorasi jucatori belgieni. Cum totul fusese in regula, "s-a incins un meci la bauta, in toata regula, cu belgienii. I-am batut la scor de forfait, isi aminteste Coco Deleanu. La un moment dat, Van Himst, capitanul lor, a fost poftit de pilotul aeronavei in cabina. I-am facut marcaj strans si am intrat si eu in cabina, pentru prima data in viata. Sus cerul era albastru, iar jos oceanul la fel. Nu era nici o demarcatie, motiv pentru care l-am intrebat pe pilot cum se orienteaza, avand in vedere ca totul era albastru, de sus pana jos. Mi-a spus ca pe ocean se aflau diverse vase aflate la pescuit. Ele comunicau prin radio starea meteo din zona si coordonatele in cazul in care era furtuna. Avioanele erau astfel avertizate si ocoleau zona, daca puteau, in coridorul desenat de doua vase de pescuit".


IDOLUL GHETEI DE AUR A CM DIN TARA CANGURILOR. "Vestea disparitiei lui Dumitrache m-a luat pe nepregatite. Eram la Arad, la o cafea cu fostul meu coechipier din generatia de aur a Corvinului Bogdan, «Minerul», cum il alintam noi, depanand amintiri despre acea perioada. Mi-au dat lacrimile afland ca «Mopsul» si-a luat adio de la viata, plecand in ceruri pentru a se intalni cu acel condei de neconfundat, Ioan Chirila, care l-a descris cel mai bine ca fotbalist, la o faza naucitoare pe care Florica a realizat-o la mondialul mexican din a€™70, in partida cu campioana mondiala, Anglia. Aveam doar noua ani cand «Mopsul» inscria in poarta cehilor si a brazilienilor si ii ridiculiza pe englezi. Ma uitam fascinat la el in fata televizorului si nici prin minte nu-mi trecea ca peste alti noua ani voi juca impreuna cu el la Corvinul. Chiar daca mai stransese ceva ani, avea pe atunci 31, ramasese acelasi varf «rasat», cu aceeasi devastatoare lovitura de cap, cu acelasi dribling stralucitor, chiar daca mai pierduse din viteza. Alergam noi, «manjii» lui nea Mircea Lucescu, care isi adusese prietenul sub «furnale» pentru a-l ajuta sa cladeasca o mare echipa. Imi aduc aminte ca locuiam in acelasi bloc, al fotbalistilor, cum ii spuneam noi, si eram vecin de apartament cu nea Florica. Eram responsabil cu desteptarea, in fiecare dimineata batandu-i la usa, iar apoi plecam impreuna la stadion. Era un om deosebit, se purta cu noi ca un frate mai mare, explicandu-ne tainele meseriei de fotbalist. Am invatat de la el o sumedenie de lucruri, care m-au ajutat enorm in viitoarea mea cariera fotbalistica. Din pacate, nu a mai putut sa «fenteze» destinul, plecand dintre noi la doar 59 de ani, alaturandu-se lui Misa Klein, care ii va centra pentru un nou gol. Un gol care va ramane si in sufletele noastre. Iti multumescsc, «MOPSULE», pentru tot ce ai facut pentru mine, pentru Hunedoara, pentru fotbalul romanesc", a spus Romulus Gabor.


SAPTE ANI DE SUSPENDARE PENTRU UN CAP IN GURÅ APLICAT ARBITRULUI. Corvinul Hunedoara a jucat in Cupele UEFA cu NK Sarajevo. La Hunedoara, oaspetii au condus cu 0-2, iar Corvinul a reusit sa marcheze de patru ori. La acest scor, regretatul Misa Klein a ratat singur cu portarul, implicit posibilitatea unei desprinderi decisive, iar iugoslavii au egalat, celebrul Susici marcand trei goluri. La meciul retur, pierdut de echipa noastra cu 0-4, tensionat de nereusita echipei, dar si de semnalizarile aiurea ale unuia dintre asistenti, Dumitrache, nemultumit de o semnalizare a acestuia, i-a tras un cap in gura tusierului, care a cazut la pamant. "Eu eram in apropiere si m-am bagat intre ei, dar centralul, un arbitru, mi se pare, italian, care ma fluierase si in Australia, la Campionatele Mondiale, mi-a dat si mie rosu. «Mopsu» a fost suspendat pe sapte ani, iar eu am primit cinci etape. Chiar daca am jucat in continuare pentru Corvinul, cei de la Dinamo m-au trecut in lotul lor pentru UEFA si astfel am scapat de suspendare", rememoreaza Romica Gabor.