Unul dintre cei mai mari traficanti de heroina din lume, iranianul Hussein Karini, cunoscut ca "Regele heroinei", care a locuit 15 ani in Romania, a fost extradat din Austria, unde a fost arestat in martie, si trimis in Statele Unite ale Americii pen
Unul dintre cei mai mari traficanti de heroina din lume, iranianul Hussein Karini, cunoscut ca "Regele heroinei", care a locuit 15 ani in Romania, a fost extradat din Austria, unde a fost arestat in martie, si trimis in Statele Unite ale Americii pentru a fi judecat. Karimi a fost arestat in timp ce incerca sa fuga in Azerbaijan, iranianul urmand sa fie judecat in Curtea Federala Districtuala din Manhattan.
Iranianul a fost acuzat de trafic de droguri dupa o investigatie condusa de reprezentanti ai Drug Enforcement Administration (DEA) - Biroul Atena, Politia nationala olandeza, Agentia pentru Combaterea Crimei Organizate Majore (SOCA) - Marea Britanie, Politia nationala germana, Politia nationala turca, Serviciul roman de Informatii Externe (SIE), Politia romana de Frontiera si un procuror DIICOT. Iranianul Hussein Karini a fost arestat in martie in Austria, in urma unei ample actiuni internationale. Barbatul de 59 de ani coordona din Romania o filiera internationala care actiona pe teritoriul mai multor state din Europa, Asia si America, formata din sute de persoane, de diferite nationalitati si structurata pe mai multe celule specializate: de la cea a cultivatorilor de mac opiaceu, pana la cea a distribuitorilor finali. Autoritatile internationale au inceput sa colaboreze in acest caz in luna noiembrie 2005, cand s-a constatat ca angajatii acestora instrumentau fragmente ale acestei operatiuni, elementul de legatura al tuturor fiind reprezentat de liderul iranian al retelei de traficanti de heroina. Liderul gruparii conducea "afacerea"de la distanta, organizand celulele organizatiei din diferite state si controland toate miscarile "locotenentilor" sai, fara a se implica direct in aceasta activitate. Inca din momentul stabilirii in Romania, iranianul si-a asigurat ca paravan pentru actiunile sale comertul international, printr-o societate comerciala infiintata in anul 1992, in Bucuresti, firma care, pentru a nu atrage atentia autoritatilor, desfasura activitati legale, dar neprofitabile. Hussein Karimi coordona intreaga activitate infractionala din Bucuresti, nu parasea tara decat de cateva ori pe an, motiv pentru care isi chema la ordin "subalternii", cel putin o data pe luna, intr-un apartament de trei camere din Capitala. Iranianul, desi avea sotie si trei copii cu aceasta, traia in concubinaj cu o tanara din judetul Teleorman, cu care avea un copil recunoscut oficial.
Reteaua
Reteaua de traficanti era foarte bine organizata, avand celule specifice pentru cultivarea campurilor de mac opiaceu (Afganistan), celule de transport a opiumului din Afganistan in Iran, celule laborator pentru transformarea opiumului in heroina (Iran), celule de transport a heroinei pe teritoriul Turciei, celule de organizare a transportului heroinei in SUA si Europa, celule de receptie si distributie a marfii catre dealerii finali (Canada, SUA, Olanda, Germania, Marea Britanie). Potrivit Mediafax, reteaua era una din cele mai prolifice organizatii infractionale transcontinentale, fiind responsabila de transportul si comercializarea anuala a unor cantitati de heroina de ordinul tonelor, iar sumele de bani obtinute, in urma acestora, se ridicau la cateva milioane de dolari. Totodata, organizatia criminala asigura si circuitul ilicit si spalarea banilor proveniti din comercializarea drogurilor, la nivel international.
Arestarea
Monitorizarea, pe teritoriul Romaniei, a celor implicati a inceput in luna noiembrie 2005, cand ofiterii Serviciului Antidrog din cadrul Inspectoratului General al Politiei de Frontiera au aflat ca iranianul coordona, din Bucuresti, o filiera importanta de traficanti de droguri. Rezultatul investigatiei, in colaborare cu autoritatile din strainatate, a condus la deschiderea unui dosar penal, la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, care a coordonat activitatea organelor de ancheta, pe teritoriul Romaniei. Timp de aproximativ un an si jumatate, autoritatile au monitorizat activitatile iranianului si ale colaboratorilor sai, iar probele acumulate au dus la identificarea mai multor transporturi de droguri, cel mai important fiind de 167 de kilograme de heroina, capturat de catre politia turca, moment care a coincis cu declansarea, in forta, a unei ample actiuni de arestare a membrilor importanti ai retelei din Turcia, Olanda si Germania. Astfel, opt dintre membrii retelei au fost arestati in Turcia, sase in Olanda si unul in Germania. Desi multi dintre colaboratorii lui Hussein Karini fusesera arestati, acesta nu a banuit ca va fi prins si, in luna martie, a mers la o intalnire cu membrii "celulei" din Olanda, apoi, realizand ca lucrurile au scapat de sub control, a incercat sa fuga, fiind insa arestat, in luna martie, pe aeroportul din Viena.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.