IN MEMORIA LUI VLADUT
Am scris in urma cu aproximativ patru luni povestea trista a unui prichindel vesel. Era un caz din aceasta pagina, un un caz de suflet. Baietelul, care inca nu implinise un an, se nascuse cu atrezie de esofag. Va povesteam atunci cum lapticul pe care mama lui i-l dadea sa-i simta gustul si sa nu-si piarda reflexul de glutitie nu-i ajungea in stomacel, nu-i era hrana, ci doar un exercitiu. Ii ajungea doar in babetica de cauciuc prinsa in jurul gatului, datorita unei esofago-gastrostomii care l-a salvat inca din a doua zi de viata. Chiar daca hrana impinsa de o seringa se scurgea printr-un tub si apoi trecea in stomacel printr-un aparat montat pe burtica, baietelului, aflat atunci la varsta genoflexiunilor interminabile, ii sclipeau ochii de voiosie si-si rotunjea obrajii in zambete molipsitoare. Am scris povestea lui, si nu mica mi-a fost bucuria cand am vazut ca nu a ramas fara ecou. Totul mergea bine...

Dar... "daca ceva poate merge prost, va merge prost"... Mai intai operatia care urma sa aiba loc la o clinica de pe alte meleaguri s-a amanat vreo doua luni. Apoi, in urma interventiei a aparut o infectie... iar esofagul copilului, si-asa insuficient, s-a mai scurtat. A durat ceva vreme sa se refaca, apoi sa fie reprogramat pentru o alta interventie. Si timpul s-a scurs si o data cu el si banii necesari cazarii.

Cu mama vorbesc pe YM, ma tine la curent cu starea micutului. Sesisez in vocea ei acelasi optimism vesel pe care l-am vazut in ochii copilasului. Desi cand am auzit ca nu mai are bani pentru cazare decat pana la jumatatea lui decembrie, mi s-a strans inima. Dupa toate cele prin care au trecut sa piarda sansa pe care o are micutul din cauza banilor de cazare?! Am vrut sa scriu un alt apel... poate va reusi sa mai adune ceva banuti. Nu-s multi, o mie de euro i-ar ajunge doua luni. Atat spera sa mai dureze. Tocmai ce ma asterneam pe scris cand am primit de la ea un mesaj. M-a rugat insistent sa nu scriu. "Sunt multi copii care au nevoie de sume uriase de bani pentru operatii... Nu se poate ocupa spatiu in ziar pentru mine, pentru cazarea mea... Pentru o mie de euro... nu... nu mi se pare corect. Chiar nu pot cere ajutor pentru asta. O sa vad eu cum o sa ma descurc. Cum am fost ajutati pana acum... o sa reusim si de-acum incolo. Lasati mai bine sa scrieti cand totul va fi terminat cu bine, sa fie si vesti bune..."