Perioada de sarbatori a adus dupa ea un val de scumpiri la produsele de sezon. Exemplul clasic este cozonacul, care s-a scumpit in noiembrie fata de octombrie. Reteta traditionala pentru cozonac contine faina, oua, lapte, zahar si unt. Potrivit Institutului National de Statistica, pretul acestor produse a crescut de la o luna la alta. In noiembrie, ouale s-au scumpit cu 6,56%, laptele cu 4,72%, uleiul cu 4,57%, faina cu 1,47% si zaharul cu 0,47%. Insa alimentele nu sunt singurele care s-au scumpit in luna noiembrie. Deprecierea leului a scumpit telecomunicatiile si temperaturile in scadere au crescut pretul la energia termica.
Consumatorii nu se uita insa la datele Institutului National de Statistica pentru a decide daca un produs este scump sau nu. Ei se uita la pretul afisat pe raft. Şi de multe ori consumatorul se intreaba de unde vine majorarea de pret. Retailerii sustin ca lucreaza pe marja de profit zero si pun scumpirile pe seama modificarilor de pret facute de importatori sau de producatori. Anul acesta, in cele mai multe cazuri, producatorii si importatorii au dat vina pe seceta si pe curs. Totusi cum ajunge un produs sa fie scump? Presupunem ca o cutie de conserve este importata sau produsa la un pret de 1 leu. La acest pret, in general, producatorul isi mai adauga 10% pentru costurile fixe (salarii, chirii etc.) si inca 10% pentru costurile de transport si vanzare. In plus, el ar trebui sa mai adauge o marja de profit de 5%. Astfel se ajunge la un pret de vanzare catre retailer de 1,25 lei. Insa, acesta nu este pretul de raft. Datorita competitiei ridicate de pe piata este adevarat ca retailerii lucreaza de multe ori cu marja de profit zero, raportat la pretul de vanzare. Totusi cum reusesc marile lanturi de supermarketuri sa faca profit? Prin nenumaratele taxe aplicate producatorilor si importatorilor. Acestea ajung in medie la 20-25% din cifra de afaceri pentru un producator care stie sa negocieze cu retailerul. Printre taxe se numara taxa de raft, perceputa pentru a permite producatorului sa isi vanda produsul in lantul respectiv de magazine. In medie retailerii percep o taxa de 100 de euro pe magazin pentru fiecare produs care apare pe raft. De asemenea, retailerii percep taxe de marketing, taxe de dezvoltare si taxe pentru produsele perisabile etc. Şi toate acestea se aduna per total undeva intre 20-25% din cifra de afaceri. Insa producatorul este constient de taxele care ii vor fi percepute de retailer. Asa ca inainte sa se aseze la masa negocierilor, acesta creste pretul de vanzare cu inca 25%. Şi astfel pretul catre retailer ajunge la 1,56 lei. La aceasta suma se mai adauga TVA de 19% si se ajunge la pretul catre consumator: 1,85 lei. Adica cu 85% mai mult decat pretul la care cutia de conserve este produsa sau importata.
Insa modelul prezentat mai sus este strict teoretic. De multe ori se intampla ca producatorul sa isi calculeze o marja de profit mai mare de 5%. De asemenea, se poate ca intre producator si retailer sa mai apara intermediari, care isi vor adauga si ei o marja de profit. Astfel pretul final va creste cu mai mult de 85% peste costul initial al producatorului. De asemenea, Romania este o tara cu consumul in crestere. The Economist Intelligence Unit estimeaza ca volumul consumului va creste cu 70% in urmatorii 5 ani. In conditiile in care salariile sunt si ele asteptate sa creasca substantial in urmatorii ani. Iar preturile vor creste totdeauna cand cererea va depasi oferta. Şi cat timp productivitatea nu va creste in acelasi ritm cu salariile, cererea va depasi oferta. Şi astfel preturile vor creste. Producatorii isi vor vinde mai scump produsele, iar retailerii vor percepe taxe mai mari. Lacomia are si ea un rol important de jucat in ecuatia pretului. Mentalitatea afaceristilor romani este inca setata sa gandeasca pe termen scurt. Iar cat timp piata permite majorari de pret, acestea vor fi facute pana la nivelul maxim admisibil.
Insa, nici datele statistice si nici conditiile de piata nu justifica amenintarile facute de patronate. Liderii patronali ameninta cu scumpiri in luna decembrie de 10-25%. Diferite personaje apar la televizor zi de zi si ameninta ca laptele, painea sau faina ne vor costa mai mult in urmatoarele saptamani, dand vina printre altele si pe cursul de schimb. Guvernatorul BNR a raspuns prompt printr-o declaratie facuta miercuri seara: "Aud insistent in ultima perioada ca anul acesta cosul de Craciun este mai mare cu 25-30% ca anul trecut din cauza devalorizarii leului, ceea ce nu este adevarat... de fapt pregatirile de Craciun se fac din august pana in noiembrie, iar in aceasta perioada de anul trecut cursul de schimb era la valori apropiate".
Şi totusi, de ce ameninta producatorii si patronatele cu astfel de scumpiri? Este vorba de un razboi psihologic. Daca opinia publica este amenintata zi de zi cu scumpiri, aceasta va reactiona mai putin violent din punct de vedere al consumului cand acestea se vor intampla. In plus, daca ameninti cu scumpiri de 20% si de fapt pretul creste doar cu 10%, atunci piata nu va reactiona negativ la scumpiri, ci va fi multumita ca preturile au crescut sub asteptari.
Din pacate preturile vor continua sa creasca in urmatorii ani, pana cand vor ajunge la media europeana. Salariile vor creste si ele. Indicatorul care trebuie urmarit, insa, este puterea de cumparare. Daca salariile vor creste fara sa fie insotite de productivitate, atunci se va majora si inflatia. Şi degeaba vor creste salariile, cat timp puterea de cumparare va scadea. Concluzia este ca romanii se pot astepta la scumpiri nominale, insa ar trebui sa se teama mai mult de scumpirile reale, care vin odata cu inflatia.