Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus ieri efectuarea unui control de fond la sectia Parchetelor militare a Ministerului Public. Controlul a fost solicitat de procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, care a considerat ca procurorii militari au tergiversat foarte mult solutionarea unor dosare importante. De fapt, decizia procurorului general a venit dupa ce solutia din dosarul „Mineriadei din 1990“ a provocat un scandal public in urma scoaterii de sub urmarire penala a lui Ion Iliescu. „Avand in vedere marile deficiente constatate in acest caz, am cerut Consiliului Superior al Magistraturii efectuarea unui control de fond la sectia Parchetelor Militare, atat in structura centrala, cat si la toate structurile din teritoriu, pentru ca cele mai vechi dosare ale Ministerului Public sunt aici“, a precizat Kovesi.
In ceea ce priveste dosarul „Mineriadei din '90“, procurorul general a aratat ca eroarea judiciara in urma careia Iliescu a scapat de sub urmarirea penala a fost savarsita de seful procurorilor militari, Dan Voinea, cel care, de altfel, a si instrumentat acest dosar: „Urmarirea penala s-a inceput pentru o stare de fapt, iar dumnealui (Dan Voinea - n.r.) a prezentat invinuitului o alta invinuire si alta stare de fapt. Practic, invinuitul din acest dosar nu a luat la cunostinta faptele pentru care a fost invinuit“.
Nereguli in anchetarea lui Iliescu
Despre autor:
Sursa: Gardianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Băutura virală care a cucerit planeta conțina lămâie și lapte condensat. Cum...
Sursa: kudika.ro