) - Nationala de handbal feminin a Romaniei s-a calificat in semifinalele Campionatului Mondial din Franta, dupa ce a invins, joi, la Paris, reprezentativa tarii gazda, Franta, cu scorul de 34-31 (14-8), dupa patru reprize de prelungiri.

) - Nationala de handbal feminin a Romaniei s-a calificat in semifinalele Campionatului Mondial din Franta, dupa ce a invins, joi, la Paris, reprezentativa tarii gazda, Franta, cu scorul de 34-31 (14-8), dupa patru reprize de prelungiri.

"Din punctul meu de vedere noi suntem favoriti. Daca n-as crede in asta, nici nu m-as mai prezenta la sala!", spunea antrenorul Gheorghe Tadici inaintea partidei eliminatorii cu Franta, care a inceput incredibil, cu o cadere de tensiune, astfel incat la prima pasa a gazdelor, meciul a fost intrerupt pentru cateva secunde.

Valeria Bese a deschis scorul, dupa o interceptie a Adinei Meirosu, dar Franta a ripostat cu doua goluri consecutive, in doar doua minute. Romania ratase deja trei aruncari, din care doua aparate spectaculos de Valerie Nicholas, 1-3 (min. 4). Tricolorele au inceput, dar au si continuat timorate, cu exceptia apararii, avand un singur gol marcat in minutul 10 (1-5), dar si noua atacuri ratate, cu doua mai multe decat interventiile lui Nicholas. Pe alocuri, publicul francez a huiduit nu doar anumite decizii de arbitraj, ci si atacurile Romaniei, care s-a apropiat spre mijlocul reprizei, 4-5 (min. 14), dupa un gol al extremei stanga Camelia Balint.

Apoi, alte minute de cadere pentru Romania, tabela aratand un incredibil 4-10 (min. 20), dupa sapte minute fara gol, in timp ce Franta a defilat, Herbrecht fiind de neoprit in atac. Doua-trei decizii de arbitraj pentru gazde, pe fondul scorului favorabil acestora, 5-11 (min. 22), au aprins spiritele pe banca Romaniei, antrenorul Tadici primind cartonas galben. Arbitrajul a continuat de aceeasi maniera, acordand primul sapte metri al meciului in minutul 27, pe care l-a transformat Lecusanu, 7-13, iar pana la pauza s-au mai marcat doar doua goluri, 8-14. Totusi, nu arbitrilor li se poate reprosa evolutia slaba a tricolorelor, care au incheiat prima repriza cu un procentaj de 33 la suta in atac.

La reluare, Franta a primit doua eliminari de cate doua minute, iar Maier a redus, de la 7 metri, 9-14 si apoi pe contraatac, 10-14 (min. 33). Neagu, introdusa tarziu a ajutat atacul, marcand pentru 11-14, iar Maier a inscris al treilea gol, pe contraatac, 12-14 (min. 37). Neagu a continuat s-o surprinda pe Nicholas, 13-14, contribuind decisiv la revenirea Romaniei de la o diferenta de sapte goluri (7-14, min. 29) la un gol (14-15, min. 39). Meciul a continuat pe muchie de cutit, 16-17 (min. 44), iar dupa o interceptie a Clarei Vadineanu, transformata tot de ea, pe contraatac, Romania a egalat pentru prima data, 17-17 (min. 45). Luca a gresit apoi pe atac, iar in doar doua minute, tabela arata 17-20, meciul continuand contrastant, 19-20 (min. 48), cu ambele formatii impunand ritmul de joc. Arbitrii au continuat sa sicaneze Romania prin decizii, in conditiile in care tricolorele au jucat mult mai bine decat in prima parte, interceptand numeroase mingi in aparare. In minutul 53, Maier a egalat, 20-20, de la sapte metri, iar Cristina Neagu a marcat incredibil, pentru 21-20, aducand Romania pentru prima data in avantaj.

Ultimele cinci minute au fost interzise cardiacilor: 22-21 pentru Romania, cu Franta cazuta total, 23-22, gol Neagu, arbitrii scot mingea din poarta la un gol valabil al lui Meirosu, Franta egaleaza 23-23, gol Meirosu 24-23, eliminare de doua minute a Adei Nechita in minutul 59, sapte metri acordat Frantei, 24-24, time-out Romania cu 30 de secunde inainte de final, prelungiri. Scor la finalul timpului regulamentar: 24-24.

Primele doua minute ale primei reprize de prelungiri au insemnat doua goluri pentru Franta, 24-26, handicap redus de Bese, 25-26, iar Maier, de la 7 metri, a stabilit scorul dupa prima runda, acelasi egal blestemat, 26-26. Ultimele cinci minute ale partidei au scos in evidenta teama ambelor adversare de a ataca decisiv, egal din nou, 27-27 (min. 68), Dinu apara cu 90 de secunde inainte de final, Nechita rateaza atacul, Bese este eliminata pentru un fault, Dinu apara din nou, dar Romania nu mai are timp sa marcheze decisiv, 27-27. Dupa 70 de minute, urmau inca doua reprize de prelungiri, in ceea ce avea sa devina, indiferent de rezultat, meciul vedeta al actualei editii a Campionatului Mondial, mai ales datorita dramatismului sau.

Paradele lui Dinu au continuat si in a treia repriza de prelungiri, iar Neagu a marcat spectaculos, 28-27 (min. 72) in inferioritate numerica pentru Romania, Franta egaleaza, 28-28, Neagu repeta istoria, 29-28, dar si gazdele la fel, 29-29, prin Herbrecht, Nechita paseaza gresit, Dinu salveaza miraculos, in sala dintre cei peste 10.000 de spectatori se aude Romania!, iar Maier stabileste scorul celei de-a treia reprize de prelungiri, 30-29 pentru Romania, dupa 75 de minute de joc efectiv.

Gilca incepe cu o ratare, dar Dinu apara cu disperare, iar Steluta Luca marcheaza primul sau gol, poate cel mai important, 31-29, apoi inca unul, 32-29, iar Franta cade definitiv, in pofida atacurilor disperate, care ii aduc un gol prin Pequeux, 32-30. Bese marcheaza spectaculos, 33-30, cu 80 de secunde inainte de expirarea timpului. Gilca intercepteaza si inscrie pe contratac, 34-31, iar Franta se consoleaza cu un ultim gol, 34-31, in timp ce tricolorele incingeau deja hora bucuriei la mijlocul celebrei arene Paris-Bercy, reducand la tacere marea de francezi din tribune.

Marcatoarele echipei Romaniei au fost Maier 10, Neagu 8, Bese 5, Luca, Meirosu, Gilca si Nechita, cate 2, Vadineanu, Balint si Lecusanu, cate 1, in timp ce pentru Franta s-a remarcat Herbrecht, cu 6 reusite.

In celelalte meciuri din sferturile de finala: Germania-Angola 36-33, Rusia-Ungaria 36-35 si Norvegia-Coreea de Sud 35-24.

Confruntarea dintre Romania si Franta a stabilit si programul complet, de sambata, al semifinalelor si partidelor pentru locurile 5-8, dupa cum urmeaza: Norvegia-Germania si Rusia-Romania, in semifinale (meciurile se vor juca de la orele 16.00 si 18.30, organizatorii urmand sa le stabileasca ordinea), respectiv Coreea de Sud-Angola (ora 11.00) si Ungaria-Franta (ora 13.30).
Mediafax


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.