In Roma, fara televizor

Saptamina trecuta am fost citeva zile la Roma si va marturisesc ca dupa toata campania pe care media romanesti o intretinusera saptamini de-a rindul eram pregatit sa fac fata oricarei situatii. Eram dispus sa nu deschid gura pe romaneste, sa nu-mi afisez ostentativ cetatenia in locuri publice si nici sa intru in dispute cu vreunul din fanii echipei Lazio. Acum, dupa ce am batut Roma in lung si-n lat, am mers prin suburbii la pas si am calatorit cu metroul si autobuzul fara sa fiu deranjat nicicum de faptul ca in tot acest timp am vorbit romaneste, pot sa spun ca imaginea media si cea de la fata locului sint total diferite. Altfel, desigur, la Roma se poate auzi limba romana pe strazi si in mijloacele de transport, dar ceea ce se spune n-are legatura cu infractionalitatea, ci cu viata de zi cu zi a unor zidari din Bolintin sau a unor menajere din Bacau. Fictiunea media, nu atit a celor italiene (stirile despre romanii infractori sint stiri de coloana, la fel ca orice stiri de tabloid), cit a celor romanesti, a avut legatura cu o strategie mai degraba comerciala si politica prin care s-a incercat expandarea pina dincolo de limita a unui caz in ideea de a-i vinde cit mai bine consecintele. A vorbi despre romanitatea noastra criminala, lasa, puturoasa, a ne culpabiliza in fata altora si a ne reevalua istoria la fiecare sfert de ora e, din cite observ, una dintre noile retete de succes ale unui gen maxim de tabloidizare a dezbaterii publice.

---

Despre autor: