Ruinati printre ruine

Abandonati a— Tecuci, la trei luni de la potop
Au trecut trei luni de cand sinistratii din Tecuci si-au vazut casele facute una cu pamantul. Autoritatile s-au retras de la fata locului o data cu apele, iar unii sinistrati asteapta iarna acum adapostindu-se in ruinele fostelor locuinte. De trei luni nu s-a ridicat nici un centimetru de casa.

O camera doi pe doi care miroase inecacios a mucegai. O oala plina cu apa, care fierbe la foc mic, pe un aragaz care nu se mai fabrica de multi ani in tara. Prin aburul ca ceata se vede un pat, un telefon rosu, si el din alte timpuri, si un caine pechinez molesit de caldura umeda. Janeta Gorea, o batrana de 74 de ani, maruntica, locuieste de trei luni in ruinele casei distruse de viiturile din septembrie. Si-a amenajat in fosta bucatarie un dormitor, care ar putea in orice clipa sa-i fie mormant. Arhitectii care au evaluat pagubele i-au interzis sa mai intre in locuinta, pentru ca oricand se poate prabusi peste ea. In locul casei, Cel de Sus i-a lasat o amestecatura de pereti cocosati sub un acoperis gaurit. "Poate sa cada si nu regret", zice din prag. Casa a ramas decuplata de la energia electrica, asa ca singura modalitate sa-si incalzeasca camaruta este sa stea zi si noapte cu o oala de apa pusa la fiert. Asa vrea sa faca iarna, impreuna cu pechinezul ei, in camaruta cu un pat, o masa si un telefon rosu care suna din ce in ce mai rar. Pe bunica nu mai are cine sa o caute de mult. Nu are copii. "Sotul m-a parasit acum 11 ani. Lui i-am facut eu casa. I-am facut casa in cimitir." Statul nu i-a dat nimic Janetei pana acum. Nici macar o scandura. Crede ca va primi totusi materiale de constructie. Dar ce sa faca cu ele? Chiar daca ar sti sa isi construiasca singura locuinta, nu ar fi in stare sa ridice nici o caramida. Guvernul a trimis in urma cu o luna materiale de constructii pentru sinistrati, cate 5,5 tone de ciment, 6.300 de metri cubi de armatura, 10 metri cubi de zidarie, 5 metri cubi de lemn. Dintr-o zi in alta, batrana Janeta se va trezi cu toate acestea trantite in poarta din remorca unui tractor care va disparea mai apoi pe ulita, iar pentru statul roman batranica din camera cu aburi va fi un caz rezolvat. LA MILA GUVERNULUI. Ca sa isi ridice singur casa, Mihai Beres ar trebui sa stranga trei ani bani fara sa manance nimicUITATI. Janeta se afla printre cei 40% dintre tecucenii cu casele distruse, care nu au vazut pana acum nici un material de constructie. Primarul se scuza, zicand ca, desi are toate materialele primite de la Guvern, distribuirea lor merge greu, ca nu are destui oameni si destule tractoare ca sa le imparta mai repede. Mihai Beres se afla printre cei 300 de oameni norocosi, care au primit deja ajutorul guvernamental. Se plimba cu mainile in sold printre balotii de BCA care i-au aglomerat curtea, unde si acum zac imprastiate paturile si dulapurile luate de ape. Din casa cocheta, cu arcade, pe care o cumparase cu 30 de ani in urma, i-au mai ramas trei pereti, patru coloane si jumatate de tavan. "Aici voiam sa inchid... nu calcati pe acolo, ca uite cum sta sa cada... aici voiam sa inchid frumos, sa fac un balconas elegant, zice omul, schitand cu bratele ca un architect in fata mormanului de zidarie. Beres nu are nici un venit, pentru ca e prea tanar sa iasa la pensie, dar si prea batran sa-l mai angajeze cineva dupa ce i s-a inchis intreprinderea, acum un an. El si nevasta traiesc de pe urma pensiei de 3.100.000 de lei pe care o primeste femeia. Daca ar fi sa plateasca manopera constructiei din buzunarul lor, ar trebui sa stranga bani timp de trei de ani fara sa manance si fara sa-si plateasca un milion pe luna lumina la containerul care-i tine loc de casa acum.


Conform primarului din comuna doljeana Rast, care in 2006 s-a confruntat cu acelasi dezastru ca si cei din Tecuci, manopera pentru o casa ridicata din temelii a costat in jur de 100 de milioane. La gandul ca va trebui sa-si faca casa din nimic, nea Mihai isi pune mainile in sold si ofteaza de langa mormanul de scanduri. "Asteptam... Asteptam sfarsitul." Primarul orasului Tecuci, Eduard Finkelstain, recunoaste ca majoritatea celor loviti de inundatii sunt oameni care nu au cum sa-si ridice din banii lor casa si spune ca a inaintat Guvernului inca din primele zile o cerere pentru a primi bani de manopera. Nici acum, la trei luni de la dezastru, nu a primit vreun raspuns. Sinistratii din Rast au avut de asteptat mult si bine: "Noi am primit banii dupa sase luni de la inundatii, pe 10 octombrie. In decembrie mai erau doar cateva case de construit", zice edilul de Rast, Iulian Silisteanu.


BLESTEMUL CASEI NEDÃ…RÃ…MATE. Cei care au avut casele cu pereti rezistenti nu au vazut nici macar un pai de la stat. "Nu, nu era mai bine daca daramam un perete, sa pot primi si eu ciment ca sa imi repar podelele. Daca aveam o crapatura in perete primeam si eu, ca ceilalti, tot ce ceream", spune Marioara Savulescu. Marioara a ramas cu locuinta in picioare, dar toate bunurile din casa i-au fost luate de viitura. In casa i-a ramas doar putregaiul, care s-a intins peste tot. Din toata agoniseala de o viata au mai ramas acum doar ea si peretii. Si-a amenajat o camera in care sa stea, unde a pus un pat primit de pomana. In el doarme cu fiul de 43 de ani. Pentru ca nu incap amandoi pe lung, se culca in fiecare noapte pe lat, punandu-si la picioare cate un scaun. "Am primit ajutor doar zece conserve. Atat. Si acelea erau expirate", ofteaza Marioara. Din cele aproape 1.400 de case afectate de viitura din septembrie, jumatate sunt trecute de evaluatori la categoria "afectati usor".

Iar pentru acesti "afectati usor" nu exista nici bani, nici materiale. Gheorghe Darabulea, pensionar, nu mai are nimic nici in casa, nici in curte. Animalele s-au inecat si din cele cinci camere nu mai poate locui decat in una singura. Darabulea a muncit 44 de ani, cinci luni si sapte zile ca sofer. Toti banii castigati in toti acesti amar de ani ii bagase in casa si in gospodarie. Dupa ce totul s-a dus pe apa sambetei, batranul a fost incadrat si el la blestemata categorie: "Afectati usor".Ghetoul cu "reptile"Cei care nu au mai ramas nici macar cu ruinele caselor si nici nu au rude care sa ii adaposteasca au ajuns in cartierul din containere ridicat de Primarie intr-o unitate militara. Administratorul acestei tabere, Mircea Cruceanu, tine sa te pregateasca de la intrare: "Aici sunt tigani, doma€™le, majoritatea". "Si ce daca sunt tigani?" "Nu, ca eu nu sunt rasist, daa€™ stiti dumneavoastra ca oriunde in lume tiganii sunt cei care ne fac numai probleme." Cand nu ii numeste tigani pe cei din tabara, le zice "reptile". "Reptilele astea nu au facut nimic toata viata si modulele astea sunt palate fata de ce aveau ei." In "palate" nu incap mai mult de doua paturi, unde dorm si cate trei persoane. Femeile isi pun la uscat rufere afara, iar noaptea hainele ingheata. In locul acesta, sinistratii, majoritatea de etnie roma, se simt discriminati. Spun ca administratorul Cruceanu nu mai lasa masinile cu ajutoare sa intre in tabara si le trimite pe strazi, sa le imparta romaniilor care au ramas la gospodarile lor. "Ultima data ne-au dat alimente acum trei saptamani. Eu am primit noua cartofi, ca i-am numarat", spune un barbat mustacios. "Sase au fost, nu noua", il contrazice o vecina. "Ei, mie mi-au cazut noua", exclama incantat cel care a castigat in plus trei cartofi la loteria milei. Desi e frig, unele femei umbla pe afara in sosete si in slapi. Se plang ca nu au primit suficiente haine, desi magazia este plina de imbracaminte primita de la oameni. Intram cu administratorul in magazie. Aici, un munte de haine lung de zece metri zace in umezeala. O parte din haine au fost mancate deja de sobolani. "De ce nu le-ati impartit la oameni?" "Eu nu stau sa le sortez, nu vor sa si le sorteze", explica Cruceanu. Afara este intampinat de un ciorchine de sinistrati. "De ce ce nu ne dati haine, doma€™ Cruceanu?", iese in fata o femeie. "Dar ce, vrei sa-ti aduc de la mine de acasa?"

---

Despre autor: