8 Decembrie 2007
Reintroducerea indulgentelor papale reprezinta o noua lovitura de imagine pentru Biserica Romano-Catolica.

Nu stiu daca o sa ajung la Lourdes in 2008, insa in mod sigur acel loc imi va suscita atentia in perioada urmatoare gratie unu
Reintroducerea indulgentelor papale reprezinta o noua lovitura de imagine pentru Biserica Romano-Catolica.

Nu stiu daca o sa ajung la Lourdes in 2008, insa in mod sigur acel loc imi va suscita atentia in perioada urmatoare gratie unui anunt facut de Papa Benedict al XVI-lea.

El va acorda indulgente celor care vor merge in pelerinaj in locul in care Fecioara Maria i s-a aratat tinerei Bernadette in urma cu 150 de ani. Cu alte cuvinte, promite ca va inlesni iertarea pacatelor si drumul spre rai. Anuntul survine la doar citeva luni dupa ce fostul cardinal Ratzinger a stirnit indignare in lumea ortodoxa printr-un document care a fost perceput ca echivalentul proclamarii suprematiei Bisericii Romano-Catolice in raport cu celelalte. Si mai recent, intilnirea inter-crestina de la Ravenna a turnat gaz pe focul ecumenismului si, in loc sa intareasca spiritul unitatii crestine, a creat noi temeri privind primatul papal. Desi de natura diferite - unele teologice, altele ce tine mai degraba de pastoratie -, demersurile din urma ale Papei au aceeasi finalitate: contrapunerea Bisericii Romano-Catolice secularizarii. Asa se face ca, dincolo de optiunile sau actiunile sale discutabile, Benedict al XVI-lea incepe sa-si dea jos masca de mizantrop si sa ni se arate intr-o lumina neasteptata. Aceea de mare strateg. Nu sint catolica, iar ideea de a-mi rascumpara pacatele prin indulgente, si nu prin cainta, spovedanie si fapte bune, ma face sa zimbesc. Cu toate acestea, nu ma pot abtine sa admir Vaticanul pentru modul in care reuseste sa se impuna in constiinta publica si pentru consecventa. Fireste, in acest punct, comparatia cu Biserica Ortodoxa este ineluctabila. Si rodnica in acelasi timp. Asezati alaturi de catolici, noi, ortodocsii, parem mult prea preocupati sa zidim biserici, decit sa ne consolidam ceea ce da sens oricarui lacas de cult, credinta. Din "poporul credincios" nu mi se pare a fi ramas nimic mai mult decit un cliseu conversational si, ca o ironie, acesta pare a fi punctul in care incepem cu adevarat sa ne asemanam cu majoritatea occidentalilor. Din nefericire.

Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.