Stilul grunge se intoarce dupa aproape 20 de ani, o data cu relansarea brandului care l-a impus, Dr. Martens.

Cel mai mare cosmar al creatorilor si criticilor de moda s-a intimplat in anii ’90, cind curentul grunge din muzica s-a extins, mai ales in rindul tinerilor, in zonele de moda, stil si filosofie de viata. Tinutele complet neglijente, cu tricouri largi, tocite, cu parul aratind ca dupa somn, blugii rupti si murdari prinsi in curele negre, late si tocite si bocancii uzati, descheiati la sireturi si daca se poate murdari, purtati in orice anotimp si pentru orice ocazie. Cel mai puternic brand de incaltaminte din aceasta perioada a fost Dr. Martens, care a incaltat multe staruri rock, incepind cu Kurt Cobain de la Nirvana, Joe Strummer de la Clash, Sid Vicious de la Sex Pistols sau Joey Ramone de la Ramones.

Campania de promovare a brandului din 2005, cunoscuta sub numele „campania cu staruri rock moarte", este in topul celor mai controversate campanii pentru un brand de moda. Intr-una dintre reclame apare Kurt Cobain, in rai, cu aripi de inger, purtind celebrele ghete Dr. Martens, cu sloganul „Dr. Martens forever". Atit familia starurilor rock, cit si fanii au avut o reactie atit de puternica si de agresiva fata de campania Saatchi&Saatchi incit purtatorul de cuvint al label-ului Dr. Martens a cerut public scuze si a renuntat la serviciile companiei de publicitate.

In aceasta toamna insa, brandul se relanseaza in forta, mizind pe atuurile care l-au impus pe piata de la inceput. Conceptul de „anti-fashion" este acum mai trendy ca oricind, cu noua sa incarcatura retro care se pliaza perfect pe tendintele din muzica de club, de exemplu, in care cei mai multi DJ au inceput sa mixeze rock. Inca de la inceputul verii criticii de muzica vorbeau despre renasterea muzicii rock prin soundul tehno si mixurile din ce in ce mai „hardcore".

Relansarea acestui brand a fost conceputa de agentia Exposure Communications din Londra si foloseste tinere modele afisind un look grunge, cu tinute apropiate de zona punk, asortate cu o atitudine afectata si plictisita. Reviste precum „GQ", „Vogue", „Seventeen" sau „Lucky" au intimpinat reintoarcerea brandului cu titluri ca „S-au intoooors!". La Saptamina Modei de la New York, Dr. Martens a defilat cu piese semnate de designerul japonez Yohji Yamamoto, care colaboreaza cu acest brand pentru o linie limitata de bocanci, si Chloé, care a semnat tinutele perfect potrivite pentru aceste incaltari, intr-un stil grunge care pare, paradoxal, glamoros.