MINERIADA - Dan Voinea, dosar gresit pentru Ion Iliescu
Procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, a anuntat ieri ca Ion Iliescu a fost scos de sub urmarire penala in dosarul mineriadei, unde era acuzat in legatura cu evenimente
MINERIADA - Dan Voinea, dosar gresit pentru Ion Iliescu
Procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, a anuntat ieri ca Ion Iliescu a fost scos de sub urmarire penala in dosarul mineriadei, unde era acuzat in legatura cu evenimentele din 13 iunie 1990, cand ar fi determinat cu intentie interventia in forta a militarilor impotriva manifestantilor din Piata Universitatii.   Kovesi a infirmat solutia de incepere a urmaririi penale dispusa fata de fostul presedinte de catre generalul de justitie Dan Voinea, constatand mai multe incalcari ale legii si "erori ale procurorului" pe care nu este dispusa sa le acopere, dupa cum a declarat in conferinta de presa tinuta ieri la sediul Parchetului instantei supreme.   ADEVaRUL, INDIFERENT DE CONSECINTE. "Increderea oamenilor in ceea ce fac procurorii nu va veni decat atunci cand instantele de judecata vor pronunta hotarari de condamnare pe rechizitoriile intocmite de procurori. Hotararile dispuse in ultimul timp de instantele de judecata in dosarele mari au indus ideea ca procurorii intocmesc acte de urmarire penala lipsite de rigurozitatea necesara. Nu sunt dispusa nici un moment sa acopar erori in activitatea procurorilor. Vreau sa spun adevarul, indiferent daca acest lucru ne poate aduce prejudicii de imagine sau nu", a declarat Kovesi. Procurorul general a precizat ca masura infirmarii nu priveste intreg dosarul mineriadei, "ci este doar o parte care priveste persoanele civile".   ERORILE. "In primul rand, procesul-verbal de incepere a urmaririi penale trebuie sa intruneasca cateva conditii de forma prevazute in mod expres in Codul de Procedura Penala. Sunt mai multe incalcari ale legii, in primul rand, persoana care a inceput urmarirea penala, si in al doilea rand nu au fost respectate conditiile de fond si de forma ale actului procedural. Pot sa va spun ca urmarirea penala a fost inceputa de procurorul Dan Voinea, desi acesta nu era legal investit sa faca urmarire penala in cauza. In momentul in care solutia in acest dosar a fost infirmata, cauza nu a fost repartizata procurorului Dan Voinea", a declarat Kovesi. Nefiind investit sa efectueze acte de urmarire penala in dosar, procurorul Dan Voinea nu avea calitate procesuala sa emita un proces-verbal, a mai spus Kovesi. "Procurorul Dan Voinea era incompatibil sa efectueze acte de urmarire penala in acest dosar, intrucat initial dumnealui a fost cel care a sesizat instanta de judecata si a facut cercetarile initiale in acest caz. Dosarul a fost restituit pentru refacerea urmaririi penale, motiv pentru care din acel moment procurorul Dan Voinea era incompatibil sa mai faca acte de urmarire penala", a mai spus procurorul general. Kovesi a spus ca Dan Voinea i-a prezentat lui Ion Iliescu o alta invinuire decat cea pentru care a inceput urmarirea penala. "Urmarirea penala s-a inceput pentru o stare de fapt, iar dumnealui a prezentat invinuitului o alta invinuire si alta stare de fapt. Practic, invinuitul din acest dosar nu a luat la cunostinta faptele pentru care a fost invinuit", a declarat procurorul general. Kovesi a mai spus ca, practic, timp de 17 ani, lui Ion Iliescu nu i s-a luat nici o declaratie in acest dosar, nici de martor, nici de invinuit. Si cineva trebuie sa raspunda pentru acest lucru. violeta.fotache@jurnalul.ro   Control CSM la parchetele militare Dupa constatarea acestor deficiente, Kovesi a precizat ca a cerut deja Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) un control de fond asupra intregii activitati a procurorilor Sectiei Parchetelor Militare, atat la structura centrala, cat si la unitatile din teritoriu, mai ales ca, dupa cum a precizat Kovesi, "cele mai vechi dosare ale Ministerului Public sunt aici". Procurorul general a mai spus ca CSM a facut deja un control pe dosare vechi din cadrul Ministerului Public si asteapta raportul inspectiei pe acest aspect. Kovesi a mai  precizat ca infirmarea solutiei de incepere a urmaririi penale in cazul lui Ion Iliescu nu inseamna sistarea anchetei, cercetarea in acest dosar urmand sa continue. De altfel, Kovesi a anuntat ca Ion Iliescu va fi audiat saptamana viitoare de procurorii Sectiei de Urmarire penala si Criminalistica din Parchetul instantei supreme. Alaturi de acesta au fost citate pentru audieri mai multe persoane implicate in evenimentele din ziua de 13 iunie 1990, printre care gen. (r) Mihai Chitac, Virgil Magureanu, Petre Roman si Gelu Voican Voiculescu. 


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.