In dimineata zilei de 15 mai 1971, Elisabeta Oancea, din Timisoara, sosi la adresa fratelui sau din Petrosani, Strada Stefan O. Iosif nr. 13. Dupa ce a strigat de cateva ori in fata portii, femeia fu cuprinsa de intrebari si neliniste. Isi aduse aminte ca pastreaza un rand de chei si ea. Adormise in dormitorul fratelui sau, iar nelinistea ii disparuse ca prin urmare. De altfel, Ioan Codau, fiind cavaler, chiar daca era putin tomnatic, mai disparea de acasa. Dimineata i se paru cetoasa, urata. Deschise geamurile camerei care pastrase un miros de lucruri vechi. Aerul de afara o relaxa. Ca sa-si omoare timpul, femeia incepu sa faca curat. Isi aduse aminte doar fragmentar de clipele traite in comun. Nu erau prea multe. Copilaria a zburat peste ei ca un val de iluzii. Dadu de cateva ori cu matura prin dormitor. Fratele ei pastra un dulap de haine intr-unul din colturile camerei. Atinse cu matura ceva. O presimtire rece, dureroasa incepu sa-i dea tarcoale. Insista. Cu mare greutate reusi sa urneasca sifonierul. Ridica colturile unui pled si zari cadavrul fratelui sau. Un strigat de durere se napusti dintre peretii sinistri, afara. Femeia lesina. Auzind strigatul, vecinii s-au adunat in casa.   Mesajul ucigasului Echipa de cercetare sosita de la Militia judetului Hunedoara a inlaturat vecinii si curiosii constatand ca victima Ioan Codau era decedata de mai mult timp, cadavrul fiind in stare avansata de putrefactie. Langa cadavru s-a gasit un carnetel in care asasinul scrisese negru pe alb: "Nu sunt din Petrosani. Am fost impreuna internati in spital. E bulangiu (homosexual) si numai asa am putut scapa de el!". Pe dulapul dupa care se afla victima si pe un bufet au fost relevate mai multe fragmente de urme digitale si palmare, a caror provenienta nu a putut fi clarificata pe deplin, deoarece, pana la sosirea organelor de militie, in incapere s-au perindat cateva zeci de persoane, iar in acest du-te-vino nu s-au putut identifica toate persoanele care au patruns in locuinta. Mai mult, inainte de gasirea cadavrului, sora victimei facuse curat in locuinta, schimband astfel ambianta locului faptei.   Cine era victima? Despre Ioan Codau, nascut la 31 august 1926 (deci avea 45 de ani) in Arad, domiciliat in municipiul Petrosani, Strada Stefan O. Iosif nr. 13, s-a stabilit ca era pensionar pe caz de boala (TBC). Locuia singur, parintii find decedati, si era un pervertit sexual invederat. Pentru practicarea acestor relatii nefiresti, racola barbati din oras sau din gara CFR, in special tineri, cu care practica acte de inversiune sexuala (in anus ori pe cale bucala), la domiciliul sau ori cu ocazia excursiilor la cabanele din Valea Jiului. Din casa nu lipsea nimic, gasindu-se in camera unde se afla cadavrul, intr-un sertar de la noptiera, suma de 900 lei ce reprezenta pensia primita de victima cu putin tip inainte.   Ipoteze de lucru Pe baza analizei acesor date, in cauza au fost formulate doua ipoteze de lucru: Omorul a fot savarsit de persoane din anturajul victimei - pervertiti sexual - din municipiul Petrosani sau din alte localitati. Crima a putut fi comisa in mod spontan de persoane straine de localitate, venite pentru angajare sau din alte motive in municipiul Petrosani, una dintre acestea intrand in contact cu victima. In momentul in care Ioan Codau l-a dus la domiciliul sau si a recurs la acte de inversiune sexuala, respectivul a reactionat prin uciderea gazdei. Timp de opt ani, in cadrul primei ipoteze, au fost identificate si verificate 746 de persoane din anturajul victimei, cu domiciliul in Valea Jiului, municipiul Arad, Timisoara, Bucuresti, Craiova, Sibiu si alte localitati, precum si cele care au fost internate in diverse spitale (sanatorii) din tara, impreuna cu victima. Pentru verificarea celei de-a doua ipoteze s-au verificat si identificat 3.590 de persoane. La tot acest volum de munca colosal rezulatul a fost zero.   Experti in afaceri judiciare In cursul anului 1978, eu, autorul acestei povestiri adevarate (ca de altfel tot serialul "Istoria crimelor pasionale in Romania"), care pe atunci aveam gradul de capitan si lucram ca specialist la Serviciul omoruri, din Directia Judiciara a Inspectoratului General al Militiei, am participat primul curs organizat in Romania, la Bucuresti, cu durata de un an, de experti in afaceri judiciare. Cursul a luat fiinta la initiativa sefului Inspectoratului General de Militie de atunci, generalul-locotenent Jean Moldoveanu si a avut drept obiectiv formarea de astfel de ofiteri experti - opt in Capitala si cate unul la fiecare militie judeteana - care sa rezolve marile afaceri judiciare ale timpului si in special cazurile de omucideri ramase cu autori necunoscuti. La acest curs, ca reprezentant al Militiei judetului Hunedoara - judet unde timp de patru ani mi-am facut ucenicia in militie - l-am avut coleg pe prietenul meu, capitanul Ion Pitulescu, impreuna absolvind cursul cu nota maxima. Reintorcandu-se acasa de la Bucuresti cu diploma de expert in afaceri judiciare in buzunar, in luna aprilie 1979, capitanul Pitulescu s-a apucat sa-i dea de rost si acestui dosar. A inceput cu studierea lui de la capat, ignorand cele treizeci de volume adunate pe parcursul celor opt ani cu rapoarte si verificari a sute de suspecti, volume care ocupau trei fisete intr-o incapere.   Punandu-si in valoare logica si finetea psihologica, ofiterului i-a atras atentia declaratia unei profesoare, Constanta Paunescu, audiata in urma cu opt ani - in iuresul cautarilor febrile de atunci - care isi amintea ca intr-una din zile a vazut victima urcand pe strada Stefan O. Iosif, impreuna cu un barbat care i s-a parut ca schiopata. In continuare, Pitulescu si-a axat verificarile pe acest "amanunt", luand masuri ample de identificare a persoanelor din Petrosani care aveau un astfel de handicap (schiop). Era treaba usoara, ati putea crede? Nu, pentru ca si lui Pitulescu i-au trebuit trei luni de zile pentru a ajunge la un nume: Nicolae Ghitan, care, in perioada omorului, era angajat ca mecanic de locomotiva la depoul CFR Petosani si locuia in Strada Bazinului nr. 9, in apropierea locuintei victimei. Acesta era schiop cu adevarat... In urma investigatiilor intreprinse, care au decurs nestingherite, deoarece cel in cauza parasise in 1977 localitatea si se mutase in comuna natala Simian, judetul Mehedinti, s-a stabilit ca in comportamentul sau din perioada 1971-1972 s-a observat o schimbare, in sensul ca il preocupa ceva in mod deosebit si consuma canitati mari de bauturi alcoolice. Cel mai bun prieten al sau a relatat ca in anul 1972, fiind amandoi sub influenta bauturilor alcoolice, l-a intrebat ce-l framanta, iar Nicolae Ghitan a raspuns: "Nu stii tu ce am pe suflet..."   Expertiza grafologica Din verificarile facute la locul de munca si la domiciliu a rezultat ca Nicolae Ghitan, desi era acum in etate de 37 ani, nu s-a mai casatorit, cu toate ca era potent sexual si traia singur in locuinta parintilor din comuna Simian. Isi executa serviciul ca ajutor de mecanic de locomotiva, in ture la Intreprinderea de vagoane Turnu Severin si in timpul liber consuma bauturi alcoolice peste masura. S-au ridicat probe de scris de la intreprinderile unde acesta fusese angajat in perioada omorului, iar la 4 august 1979, Biroul criminalistic de la Militia judetului Hunedoara a confirmat prin raportul de expertiza ca scrisul de pe carnetelul gasit la fata locului ii apartine lui Nicolae Ghitan.   Marturisirea crimei S-a evitat cercetarea celui in cauza pana la testarea sa la poligraf, lucru care s-a realizat in ziua de 3 octombrie 1979, la militia municipiului Petrosani, rezultand ca la intrebarile puse Nicolae Ghitan a dat reactii de minciuna. A doua zi a fost cercetat si in momentul cand i s-au prezentat probele in acuzare si-a recunoscut crima furnizand toate amanuntele. L-a cunoscut pe Ioan Codau la restaurantul "Minerul" si acesta l-a invitat la el acasa unde au continuat sa mai bea. N-a stiut ca Ioan Codau era pervertit sexual. In momentul cand acesta l-a descheiat la pantaloni si a vrut sa faca sex oral cu el, a simtit ca innebuneste. L-a lovit cu pumnii si apoi l-a sugrumat...   Doi politisti Dupa rezolvarea in judetul Hunedoara a tuturor cazurilor de omoruri ramase cu autori necunoscuti - printre care si cel de fata - capitanul Ion Pitulescu a avut o cariera fulminanta in militie si apoi (dupa Revolutie) in politie. Mai intai a fost numit loctiitor al sefului Directiei Judiciare din Inspectoratul General al Militiei. Dupa Revolutie, a ajuns seful Directiei Judiciare si apoi loctiitor al sefului IGP. Avansat la gradul de general de brigada si apoi de divizie, el a fost numit seful Inspectoratului General al Politiei, iar inainte de a se pensiona a fost consilier al ministrului de Interne. Ca o mica paranteza, in ceea ce ma priveste, in anul 1980 eu am "tradat" judiciarul in favoarea unei alte pasiuni care ma macina - cea a condeiului - , devenind dupa Revolutie redactorul-sef al tinerei publicatii care lua fiinta, saptamanalul Politia Romana, de unde am iesit la pensie si in cadrul caruia am cooperat cum nu se poate mai bine cu prietenul meu, generalul Ion Pitulescu.