PSD a decis sa ramana in opozitie si sa nu se implice intr-o eventuala colaborare guvernamentala cu PNL, a anuntat ieri Mircea Geoana, la finalul reuniunii Comitetului Executiv National. El a precizat ca propunerea a fost aprobata in unanimitate de c
PSD a decis sa ramana in opozitie si sa nu se implice intr-o eventuala colaborare guvernamentala cu PNL, a anuntat ieri Mircea Geoana, la finalul reuniunii Comitetului Executiv National. El a precizat ca propunerea a fost aprobata in unanimitate de catre cei prezenti la sedinta. In plus, Geoana a spus ca social-democratii nu vor colabora nici cu PD, ori cu alt partid de dreapta, iar principalul scop al social-democratilor va fi castigarea alegerilor locale de anul viitor. Inainte de sedinta, mai multi lideri ai partidului au spus ca resping intrarea la guvernare, dar vad posibila o colaborare cu liberalii la nivel parlamentar. Tot ieri si-a facut revenirea in prim - planul politicii Octav Cozmanca. Intr-un interviu acordat unui cotidian central, fostul presedinte executiv al PSD a criticat dur actuala conducere a partidului. "Decat sa fiu intr-un partid 'reformat>> condus de Geoana, Dragnea si de asa-zisul grup de la Cluj, care are perspectiva sa faca sub 20% la alegerile viitoare, mai bine raman intr-un PSD condus de Ion Iliescu, dar cu 30-40%. Au ajuns la conducerea PSD oameni fara valoare", afirma Cozmanca. El precizeaza ca rezultatul social-democratilor la alegerile europarlamentare din 25 noiembrie este "cel mai prost din istorie", de la divizarea fostului FSN, si da "o nota extrem de defavorabila" electoratului partidului.
"Din nefericire, PSD se indreapta spre un dezastru, spre un esec de proportii la alegerile viitoare", a conchis fostul presedinte executiv.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.