Firmele din Grupul Energetic Tender vor fi conduse de Vulcan International, o companie de management, infiintata de Ovidiu Tender la Viena, in care vor lucra specialisti austrieci in inginerie si management industrial, a anuntat omul de afaceri.
Firmele din Grupul Energetic Tender vor fi conduse de Vulcan International, o companie de management, infiintata de Ovidiu Tender la Viena, in care vor lucra specialisti austrieci in inginerie si management industrial, a anuntat omul de afaceri.
"Eu mi-am dorit sa creez o entitate care sa fie un antreprenor in acest domeniu. Din punct de vedere juridic cred ca am reusit, dar nu am gasit specialistii care sa faca lucrurile sa mearga asa cum mi-am propus.
Am incercat cu tot felul de oameni, chiar cu fosti ministri, dar nimeni nu a stiut cum sa faca lucrurile sa mearga bine. Initial am decis sa cumpar o firma de specialitate, cu specialisti, dar in final am ales sa infiintez Vulcan International.
Echipa manageriala austriaca este formata din specialisti foarte buni, care au renuntat la niste locuri de munca sigure pentru a veni la noi", a explicat Ovidiu Tender.
Acesta a mai spus ca metoda juridica nu este inca definitivata, dar tot el va controla noua firma, care va fi functionabila de la 1 ianuarie 2008.
"Misiunea noii companii este de a sustine si de a coopera cu Vulcan, FECNE, Nuclearmontaj si Nuclearmontaj International, din Bucuresti, si UPRUC si de a le creste performantele", a explicat Rainer Kurz, director de calitate in cadrul Vulcan International.
Acesta a mai spus ca este sigur ca grupul va juca un rol important in piata europeana si ca vor reusi sa imbunatateasca productia acestor firme.Vulcan este pe pierderi, desi afacerile au crescutProducatorul de utilaj energetic si petrolier Vulcan Bucuresti a afisat pentru al treilea trimestru afaceri de 16,71 milioane lei (5 milioane euro), cu 5% mai mari decat cele incheiate in prima jumatate a acestui an, si o pierdere de 546.000 lei, mult mai mica decat cea din primele sase luni. Pe primele noua luni din 2007, afacerile Vulcan au urcat la 32,59 milioane lei (9,71 milioane euro), aproape cat cele incheiate pe intreg anul 2006, de 33,85 milioane lei. In perioada ianuarie-septembrie 2007, Vulcan a inregistrat o pierdere de 7,69 milioane lei (2,29 milioane euro), iar pana la sfarsitul anului aceasta s-ar putea diminua, deoarece compania estimeaza ca va obtine profit in ultimul trimestru.
Reducerea pierderilor in trimestrul al treilea si estimarile de profit pentru ultimul trimestru al anului sunt semnul finalizarii unui lung proces de relocare prin care a trecut compania, spun oficialii Vulcan.
Tender a precizat ca principala cauza a pierderilor este lipsa resurselor umane competente si spera ca in 2008 compania va avea profit. "Cand va intra pe profit, Vulcan va fi mutata pe piata principala a Bursei de Valori Bucuresti", a mai spus omul de afaceri.Investitii de 38 de milioane de euro in urmatorii trei aniDirectorul comercial al Vulcan, Cristian Marinescu, a declarat sambata ca se vor efectua investitii in valoare de 38 de milioane euro, dintre care 20 de milioane euro vor reprezenta fonduri structurale, in intervalul 2008-2010.
"Am investit doua milioane de euro in acest an, iar restul de pana la 40 de milioane de euro vor fi investiti pana in 2010, din resurse proprii, aport in numerar al actionarilor si bani atrasi din fonduri structurale", a spus Marinescu.
Potrivit acestuia, din fondurile structurale firma intentioneaza sa realizeze investitii de modernizare si dotare cu utilaje si echipamente. El a aratat ca firma, care are o capacitate anuala de 8-15.000 de tone, a produs pana in luna septembrie a acestui an o cantitate de 3.053 de tone, in valoare de 24,09 milioane lei.
Oficialii companiei au aratat ca Vulcan detine o cota de piata de 25% in Romania, pe segmentul de utilaje energetice, si de 14% la nivel european. Pentru unitati de pompare, Vulcan controleaza 88% din piata romaneasca si 9%, la nivel mondial.
Tender a mai spus ca pentru o parte din echipamentele necesare construirii reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda, Vulcan este singurul furnizor, avand atat capacitatea de productie, cat si autorizatiile necesare.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.

9AM recomanda:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook

TI-A PLACUT ACEST ARTICOL?

Aboneaza-te la 9AM pentru a primi articole similare.

Sau
Aboneaza-te prin