Cel de-al zecelea album al divei, care marcheaza intoarcerea ei in muzica dupa lupta cu cancerul, este un fiasco din punct de vedere artistic.

Apare un nou sindrom in lumea showbiz - intoarcerile ratate. Dupa ce Britney Spears a esuat in incercarea de a se relansa inainte sa fie pregatita pentru un nou inceput muzical, Kylie Minogue a simtit ca este momentul sa demonstreze lumii intregi ca, desi a dat o lupta pe viata si pe moarte cu cancerul de sin la o virsta nu tocmai frageda (39 de ani), a ramas diva sexy cu o atitudine undeva intre papusa si femeie fatala. Nu a reusit insa. Cel de-al zecelea album al sau, „X", luat ca atare, nu este deloc rau. Cu un sound destul de bun de electro-pop cu influente retro, merge de minune ascultat la petrecerile adolescentilor. Dar in nici un caz nu este unul de referinta. O alta asemanare cu Britney Spears pe care criticii nu au lasat-o neobservata este ca cele doua au traversat o perioada traumatizanta inainte de lansarea ultimelor lor albume, in urma carora, paradoxal, implicarea in propriile creatii muzicale este extrem de slaba si mimetica, lasind mereu senzatia ca se straduiesc prea mult, nu sint naturale si nu au mare lucru de transmis.

„Face abuz de respiratie senzuala si modulatii voluptuoase ale vocii, suficient cit sa-ti atraga atentia - dar nu reuseste sa fie hot. Piesa «Sensitized» este un prim exemplu, iar rolul de fetita ratacita din «All I See» este deranjant de infantil. Kylie pare ca vrea sa tina timpul pe loc, dar nu cumva se misca retrograd? Este asa o mare crima sa cinti ca o femeie de 39 de ani?", scrie criticul de muzica de la „Daily Mirror", Gavin Martin. Desi este scris pe un ton mai degraba rautacios si circotas, observatiile criticului de la „Daily Mirror" sint pertinente. Incercarea neobosita de a ramine mereu tinar, neschimbat de trecerea timpului, blocheaza evolutia multor staruri al caror atu principal este imaginea. Nereusind nici sa atinga maturitatea artistica, nici sa mentina artificial rolul de eterna lolita, ajung sa lase impresia de pacaleala si kitsch.