In cadrul conferintei pe care a sustinut-o ieri, Theodor Stolojan a declarat ca informatia privind o posibila renuntare a sa la mandatul din Parlamentul European reprezinta "speculatii".
Intrebat cum comenteaza afirmatiile vicepresedintelui PLD,
In cadrul conferintei pe care a sustinut-o ieri, Theodor Stolojan a declarat ca informatia privind o posibila renuntare a sa la mandatul din Parlamentul European reprezinta "speculatii".
Intrebat cum comenteaza afirmatiile vicepresedintelui PLD, Cornel Ştirbet, cu privire la posibila renuntare la mandatul din Parlamentul European, in cazul in care i se va propune postul de premier, Theodor Stolojan a declarat: "Astea sunt speculatii si eu deocamdata vorbesc de lucruri serioase aici. Deci, astea sunt speculatii, iar eu nu am timp de speculatii. Am declarat ca ma duc in Parlamentul European si imi voi face datoria acolo".
Intrebat daca PLD va propune democratilor formarea unei aliante, Stolojan a precizat ca strategia privind relatia viitoare cu PD va fi discutata in sedinta Delegatiei Permanente de miercurea viitoare. "Vom avea o Delegatie Permanenta a partidului, miercurea viitoare, in care vom discuta strategia in acest domeniu", a spus liderul PLD.
Stolojan a mai declarat, totodata, ca liberal-democratii isi mentin obiectivul politic de unificare a fortelor politice de centru-dreapta, intr-o constructie politica, insa a precizat ca nu poate fi vorba de o fuziune: "PLD este exponentul liberalismului de dreapta, si trebuie sa ramana in acest fel. Nu se poate dizolva intr-un alt partid. Doresc sa va spun ca nu discutam despre fuziune".
Partidul Liberal Democrat pregateste un document strategic privind colaborarea viitoare cu PD, in contextul rezultatelor alegerilor europarlamentare, liberal-democratii dorind sa le propuna democratilor constituirea unei aliante tip "uniune de partide" si participarea pe liste comune la alegerile din 2008. Astfel, PLD ar urma sa propuna Partidului Democrat constituirea intr-o alianta tip "uniune de partide", in care fiecare formatiune sa isi pastreze identitatea si structurile de partid, decizia urmand a se lua intr-un for comun de conducere al celor doua formatiuni. Formula propusa de PLD este foarte asemanatoare cu cea a fostei Aliante D.A., fiind posibil, totusi, ca titulatura sa nu includa cuvantul "alianta", din cauza asocierii cu Alianta D.A., ci mai degraba formula de "uniune".
PLD va mai propune PD participarea pe liste comune la alegerile locale si parlamentare din 2008, analiza liberal-democratilor luand in calcul faptul ca acele doua partide, prin constituirea intr-o alianta, sa poata castiga confruntarea cu electoratul in 2008 cu un scor detasat fata de celelalte formatiuni de pe scena politica si sa poata forma viitorul Guvern. Presedintele PD, Emil Boc, considera ca PD si PLD trebuie sa isi consolideze acum parteneriatul politic pe care il au, iar dupa alegerile locale, in functie de rezultate, sa se ia o decizie privind colaborarea cu PLD in perspectiva alegerilor generale.
Liderul formatiunii PLD a mai precizat ca pe langa semnaturile liberal-democratilor si democratilor, pentru motiunea de cenzura ce urmeaza sa fie depusa in Parlament, au mai fost stranse inca "trei sau patru" semnaturi de la parlamentari din alte partide sau independenti. "Din informatiile pe care le am, este aproape terminata strangerea semnaturilor de la colegii nostri din PD si avem deja cateva semnaturi de la alti parlamentari, care nu sunt in PLD sau PD. Sunt trei sau patru, dar ne mai trebuie insa", a declarat Stolojan. Intrebat daca aceste semnaturi sunt de la parlamentari din alte formatiuni politice sau din grupul independentilor, Stolojan a raspuns: "Mi-e greu sa va spun. Domnul Flutur urmareste aceasta problema si va poate spune".
Presedintele executiv al PLD, Gheorghe Flutur, a declarat, marti seara, la un post de televiziune, ca PLD are deja o semnatura de sustinere a motiunii de cenzura de la un parlamentar din Partidul National Liberal.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.