Idei spre dialog
* Concentrarea luptei impotriva excluziunii sociale in actualele conditii de dezvoltare economica din Romania asupra crearii unui sistem de educatie si a unui sistem de sanatate cu standarde inalte, accesibile pentru toti cetatenii.
* Profesorii trebuie angajati de catre stat, nu de catre autoritatile publice locale. Ei trebuie sa ocupe posturi acolo unde este nevoie, nu acolo unde isi doresc ei.
* Cresterea salariilor profesorilor si angajatilor din sectorul public in conformitate cu cresterea medie a productivitatii la nivel national. Cresterea taxelor pentru a putea plati salarii mai mari.
* Privatizarea serviciilor de sanatate si acoperirea costurilor de sanatate cu o asigurare privata obligatorie pentru toti cetatenii (ca si asigurarile la masini). Subventionarea asigurarilor pentru cei saraci.
* Eforturi sustinute pentru cresterea participarii la scolarizare - si pentru minoritatea Roma.
* Detasarea contributiei la pensii si a asigurarii de sanatate de angajare. Includerea tuturor cetatenilor in sistemul de contributii, angajati sau ne-angajati.
* Crearea unui sistem pre-scolar de calitate pentru toti copiii. Acest lucru este accesibil si pentru o tara mai saraca decat Romania!
Grupul pentru Incluziune Sociala (GIS)
Educatie pentru toti - de la deziderat propagandistic la un perpetuu experiment falimentar
Sistemul educational gafaie ca un astmatic. Merge totusi inainte, dar mai mult poticnindu-se. Nu merge singur, ci impins de la spate. Are o slaba relationare cu piata muncii si este departe de nivelul european. Se impauneaza cu "olimpicii", dar uita sa aloce resurse catre scolile din mediul rural unde traiesc aproape jumatate dintre copii.
Fiecare nou inceput de an scolar gaseste ministerul si scolile nepregatite pentru a oferi o educatie de calitate. Motive invocate: lipsa fondurilor, incapacitatea directorilor de a gestiona banii, si, de ce nu, inca discutam de "mostenirea socialista". Realitatea este insa alta si mult mai dura: nu vorbim doar de subfinantarea cronica a educatiei de-a lungul tranzitiei (in intervalul 1990-2005 intre 2,8 si 3,6% din PIB - un PIB mai mic decat cel din 1989; in comparatie cu celelalte tari din zona si cu cele EU 15, Romania a alocat educatiei cele mai putine fonduri), ci si de experimentarea continua in sistemul educational, consecutiv cu o incapacitate cronica de management.
Practic nu a existat nici o strategie coerenta pe termen lung in acest domeniu dupa 1990. Fiecare din cele 9 guverne si cel putin tot atatia ministri ai Educatiei au venit cu idei noi, "reformatoare" care in marea lor majoritate nu tineau cont de cele realizate anterior. Rezultatul: o degringolada continua cu efecte negative asupra elevilor, profesorilor si asupra pietei muncii. In ciuda unor programe sectoriale destinate unor grupuri vulnerabile, copiii din mediul rural si copiii romi sunt masiv exclusi de la o educatie de calitate. Abandonul scolar scade in statistici, dar vorbim de un adevarat fenomen al abandonului functional. Performantele elevilor din mediul rural sunt cel mult mediocre, ca urmare a lipsurilor din infrastructura didactica, dar si a calitatii slabe a personalului didactic. Multi parinti nu mai vad in scoala sansa copiilor de integrare sociala, ci o percep ca pe o institutie inutila, consumatoare de resurse. Drept urmare, de la varste fragede, copiii din rural si cei romi sunt transformati din consumatori de resurse in aducatori de resurse. Rezultatul: doar cca. 15% din studenti provin din mediul rural.
Procesul didactic este inca unul segregationist: invatatorul/ profesorul lucreaza predominant cu "copiii buni", ceilalti reprezentand un balast care trebuie doar sa treaca clasa. Sistemul meditatiilor a luat o amploare fara precedent, neaducand un plus de valoare, ci contribuind masiv la excluziunea sociala a celor lipsiti de resurse. Criza resurselor umane, a profesorilor de calitate este alarmanta. Multi profesori renunta la cariera de "dascal" si prefera sa faca munci necalificate in afara tarii. In locul lor sistemul angajeaza alti profesori, slab pregatiti si fara motivatie.
"Ce-i de facut?" - isi punea o intrebare retorica un personaj de trista amintire. Cateva masuri se impun urgent:
- In primul rand este nevoie de o strategie coerenta de reformare si consolidare a sistemului educational pe termen lung, care sa nu se modifice in componentele sale structurale la fiecare schimbare de guvern/ ministru.
- O finantare adecvata si dezvoltarea capacitatii de management eficient a resurselor alocate. Accentul insa trebuie sa fie pus pe aducerea la un nivel acceptabil a scolilor din mediile defavorizate.
- Cresterea salariilor si dezvoltarea unor pachete salariale stimulative pentru profesori reprezinta un element cheie. In schimb, deoarece statul investeste bani publici in formarea profesorilor, ar trebui dezvoltat un sistem de repartitii, si prin contract, de exemplu, dupa terminarea studiilor subventionate de stat, acestia sa trebuiasca sa ocupe un post acolo unde sunt desemnati sa mearga. Este un sistem care functioneaza foarte bine in Germania si nu trebuie deloc asociat cu vechile practici din perioada socialista.
Desigur ca vor fi rezistente din partea multor actori sociali. Insa orice amanare a punerii in aplicare a unor masuri radicale va agrava excluziunea sociala si va afecta masiv piata muncii. Caci pe termen lung, daca educatie nu e, nimic nu e.
Adrian Dan (GIS)
Masuri radicale pentru schimbari radicale - cum putem reforma sistemul de sanatate?
In forma sa actuala, sistemul de sanatate romanesc este nefunctional - asta ne arata majoritatea studiilor si sondajelor existente. Daca consideram sanatatea un drept fundamental al fiintei umane, pe care orice cetatean si-l poate exercita independent de veniturile sale, atunci respectarea acestui drept in Romania lasa mult de dorit.
Lipsa fondurilor si coruptia sunt principalele plagi care lovesc sistemul, traducandu-se in servicii de proasta calitate, care la randul lor incurajeaza coruptia si creeaza un sistem cu doua paliere, in care cei ce detin mijloace adecvate beneficiaza de servicii de calitate, iar cei saraci sunt pusi pe infinite liste de asteptare, unde ii ajunge randul, eventual, cand ei sunt deja in mormant. Majoritatea guvernantilor invoca lipsa fondurilor - cu 4,5 mil. contributori si aproape 22 mil. de beneficiari, sistemul este intr-adevar nesustenabil. Largirea bazei de impozitare trebuie luata in considerare de catre orice incercare de reformare, dar sa nu uitam ca au existat ani in care bugetul de sanatate a inregistrat excendente, fara ca serviciile sa fie mai bune, ceea ce ne face sa credem ca problema principala nu tine doar de lipsa de fonduri, ci mai ales de administrarea ineficienta a fondurilor.
De aceea, un surplus de fonduri nu se va traduce in mod necesar intr-un sistem de sanatate mai bun, pentru ca proasta administrare nu poate fi inlaturata peste noapte si reforma va putea dura generatii intregi.
Singura solutie consta in alocarea de fonduri suplimentare combinata cu o reforma radicala a sistemului si anume furnizarea serviciilor de sanatate in sistem privat: acestea sunt prestate de clinici si medici ce concureaza intre ei pe o piata libera competitiva, dar supervizata cu strictete de o autoritate independenta. Asigurarile de sanatate sunt obligatorii, fiecare cetatean (nu angajat!) platind catre companiile de asigurari private o cotizatie (asigurare de sanatate) echivalenta cu costul mediu de sanatate pe cap de locuitor, plus o taxa de administrare. Avantajul unui sistem de servicii de sanatate privat ar fi presiunea pe care ar crea-o concurenta in randul furnizorilor. Sigur, exista si riscuri, dar acestea pot fi contracarate de un cadru legal adecvat.
Pentru a nu perpetua problemele actualului sistem, in care cei cu venituri reduse sunt mai bolnavi si mor mai devreme pentru ca nu pot plati servicii de sanatate calitative, trebuie gasita o modalitate de subventionare a categoriilor defavorizate. Aceasta poate fi facuta direct - cei cu venituri mari platesc mai mult, subventionand astfel asigurarea celor saraci. Problema este ca in Romania cotizatia platita de cei bogati va trebui sa fie nepermis de mare, atat timp cat din cei 4,5 milioane de angajati mai bine de 30% sunt platiti cu salariul mediu pe economie, iar procentul celor cu salarii mari (peste 1000 euro net) este absolut infim (apr. 16.500 persoane, conform datelor INS in 2006). Oricat de mare ar fi cotizatia platita de acestia din urma, ea nu va putea subventiona costurile de sanatate pentru mai bine de 20 de milioane de romani. De aceea, pare mai viabila o solutie care finanteaza din bugetul statului, adica din taxele cetatenilor (nu din contributiile de sanatate ale angajatilor) categoriile defavorizate. E clar ca aceasta solutie implica costuri suplimentare pentru cetatenul mediu. Dar singura alternativa la aceasta e perpetuarea sistemului cu standarde duble care functioneaza acum.
Sustinand varianta unui sistem privat, nu insinuam ca sistemul public este ineficient per se - in Marea Britanie functioneaza destul de bine si a functionat si in Romania inainte de 1989 cu o oarecare eficienta. Dar lipsa vointei politice de a depune eforturi substantiale in acest sens, combinata cu rezistenta venita din interiorul sistemului creeaza un obstacol major pentru orice tentativa de reformare.
Alfred Pfaller (GIS)
Victoria Stoiciu (GIS)
Saracie si excluziune sociala - tabloul saraciei in Romania post-comunista
Intre 2000 si 2006,1 produsul intern brut al Romaniei a crescut cu o medie de 5-6% pe an. Saracia a scazut sensibil odata cu cresterea economica de dupa 2000. Rata saraciei absolute s-a redus la 13.8% din populatie (3 milioane de persoane) in anul 2006.
In regiunea N-E (Moldova) rata saraciei absolute atinge inca 35%, fata de 10% in Bucuresti. In mediul rural este inca de 22% fata de 7% in mediul urban.
In 2007, Romania are o rata a saraciei (absolute) inca deosebit de mare in context european, comparabila doar cu tarile din fosta Uniune Sovietica. Inegalitatea veniturilor banesti este de asemenea printre cele mai ridicate. La saracie si inegalitate se adauga riscuri diverse de excluziune sociala date in special de parasirea scolii inainte de obtinerea unei calificari (mai ales pentru copiii din mediul rural), accesul redus la piata formala a muncii si accesul limitat la infrastructura, utilitati si servicii (mai ales in mediul rural).
Mai ingrijorator este insa faptul ca in Romania au aparut si forme extreme de excluziune sociala, care nu se rezolva "de la sine" odata cu cresterea economica si integrarea in structurile europene. Este vorba despre zonele sarace de tip ghetou: zonele de tip centru istoric, zonele industriale dezafectate si comunitatile din preajma gropilor de gunoi. Existenta zonelor sarace indica un fenomen de segregare spatiala a saracilor celor mai saraci. Chiar daca romii sunt suprareprezentati in aceste zone prin comparatie cu populatia tarii, ei reprezinta sub o treime din populatia rezidenta acolo.
Zonele sarace din Romania nu sunt spatii ale exclusilor de pe piata muncii, ci spatii care concentreaza populatia in acelasi timp exclusa si exploatata pe piata muncii. Rezidentii zonelor sarace sunt exclusi de pe piata formala a muncii, din cauza deficitului masiv de educatie, dar sunt si exploatati pe piata informala a muncii. Zonele sarace din Romania sunt spatii care concentreaza saraci dependenti de unele prestatii sociale, care asigura strict supravietuirea.
Zonele sarace sunt spatii de comunitati social izolate, ignorate de specialistii din sanatate, si cu scoli segregate. Sunt zone marcate de teama, de rusine, de prestigiu negativ, de mica infractionalitate. In zonele sarace se dezvolta cultura saraciei si cultura deviantei la tineri.
Zonele urbane sarace sunt nou formate dupa 1990, prin atragerea de oraseni saraciti, care, insa, deja au copii socializati integral in zonele sarace. Este doar o chestiune de timp cresterea spectaculoasa a acestor zone, fie prin fertilitatea ridicata, fie pentru ca reprezinta poli de atractie pentru alti saraci. In lipsa unui proiect politic, zonele sarace vor deveni o problema greu de controlat.
1 In 2004, PIB-ul a atins nivelul din 1989.
Manuela Sofia StAnculescu (GIS)
Cei patru piloni ai modelului social european
Modelul social european (MSE) se refera la incluziunea sociala si egalitatile fundamentale in contextul unei economii capitaliste. In ciuda diverselor variante existente in Europa cu privire la mecanismele si amploarea protectiei sociale, urmatoarele caracteristici se regasesc in "model":
1. ideea ca marea majoritate a adultilor din campul muncii ar trebui sa aiba un venit decent pe piata - ca salariati sau oameni de afaceri si alte persoane cu activitati independente;
2. scheme specializate care asigura venituri pentru perioadele din viata fara venituri si care acopera (in mare parte) costurile ingrijirii medicale;
3. furnizarea de "bunuri publice" tuturor cetatenilor independent de puterea lor de cumparare si care constituie o parte importanta a venitului total al cetatenilor;
4. asigurarea unui sprijin special pentru cetatenii fara suficiente resurse.
Pilonul ocuparii fortei de munca nu sprijina incluziunea sociala in sud-estul Europei - de aceea nici schemele legate de locurile de munca.
Starea majoritatii economiilor din Romania nu permite multi ani de acum incolo ca majoritatea fortei de munca sa castige un venit "decent" in economia de piata. Deocamdata pur si simplu sunt prea putine slujbe.
Modelul social european cere ca comunitatea sa arate solidaritate cu cei care nu pot castiga "decent" , acoperind diferenta prin bani publici. Dar MSE se bazeaza pe prezumtia ca acestea sunt cazuri mai degraba exceptionale si ca majoritatea are un venit suficient. In Romania, numarul celor care ar avea nevoie de transferuri publice pentru a scapa de saracie este mult mai mare decat cel prevazut de MSE - datorita situatiei economice descrise mai sus. Suma transferata necesara eliminarii saraciei depaseste cu mult capacitatea societatii.
Schema normala a MES de solidaritate financiara mai intampina un obstacol in Romania. Numarul de pensionari este foarte mare comparativ cu numarul celor care contribuie la sistemul actual de pensii de stat. Practic nu poate fi evitata situatia in care un numar mare de pensionari sa aiba azi o pensie extrem de mica. Pentru a le garanta un standard decent de viata ar fi necesare contributii sociale de o amploare considerata prohibitiva sau impozite nerealist de mari.
Oferta de bunuri publice devine tot mai mult un mecanism de excluziune sociala decat de incluziune.
Daca piata muncii nu ofera locuri de munca platite "decent" pentru majoritatea fortei de munca si subventiile nu pot compensa acest deficit, atunci saracia pe scara larga nu poate fi evitata. Cu atat mai important este sa facem saracia mai suportabila. Cel mai important mijloc este ca furnizarea unor anumite produse si servicii sa fie gratuita sau la preturi subventionate masiv. Bunurile si serviciile disponibile in afara pietei sunt, pe de o parte cele care nu se pot consuma usor la nivel individual, cum ar fi drumurile publice sau protectia politiei. Pe de alta parte, trebuie sa fie cele considerate esentiale pentru bunastarea unei persoane si pentru oportunitatile de viata. Educatia si sistemul sanitar sunt cele mai importante domenii care indeplinesc aceste criterii.
In Romania, educatia de calitate era accesibila aproape tuturor cetatenilor, independent de venitul parintilor. Dar acum nu mai este cazul. De fapt, tara este pe cale sa dezvolte un sistem de invatamant dublu, cu o buna educatie pentru populatia urbana cu venit suficient si cu educatie slaba pentru cei saraci din mediul rural.
In sistemul sanitar deteriorarea a fost si mai dramatica. Ingrijirea medicala este disponibila numai pentru cei care pot plati. Cei care nu pot plati se imbolnavesc mai usor, vor fi bolnavi mai mult timp, si in final mor mai repede. Teoretic sistemul de sanatate publica este accesibil tuturor cetatenilor, dar nu este adecvat. Sistemul sufera din lipsa de fonduri, de administrare ineficienta si de coruptie. Sunt necesare schimbari profunde in sistemul financiar si de servicii pentru ca ingrijirea sanatatii sa redevina cu adevarat un bun public in sud-estul Europei.
Un model social provizoriu pentru Romania: Focus pe sanatate si educatie
In Romania, MSE trebuie sa se bazeze pe pilonul bunuri publice in anii ce vin. De departe cele mai importante sunt politicile pentru educatie si sanatate, deoarece ele sunt de baza in sansele de viata ale unei persoane.
Educatia cere in primul rand ca prioritatile cheltuielilor publice sa fie astfel alcatuite incat sa existe suficiente resurse pentru educatie de calitate in toata tara. Sanatatea nu este neaparat o problema de cheltuire a banilor publici, dar mai ales
1. scoaterea serviciilor de ingrijiri medicale din domeniul public corupt si ineficient, si
2. elaborarea unei scheme de asigurari cuprinzatoare si obligatorii care sa includa saracii in acel sub-sistem al ingrijirii medicale rezervat pana acum segmentului de populatie cu putere de cumparare suficient de mare.
Educatia de buna calitate si ingrijirile medicale pentru saraci sunt doua sarcini dificile. Nu sunt incluse cu usurinta in modelul politicilor statelor slabe post-comuniste. Ele necesita o doza mare de vointa politica. Dar sunt fezabile si ar trebui sa devina pilonul fundamental al variantei sud-est europene a MSE.
Abordarea bunurilor publice poate fi extinsa si in alte domenii, cum ar fi locuinte si utilitati.
O piata a muncii mai functionala
Pe termen lung cresterea economica trebuie sa absoarba cea mai mare parte din uriasa rezerva de forta de munca din tara. Rata angajarii si incluziunea sociala ar fi ajutate de o piata a muncii functionala si flexibila. Printre altele, asta implica impozite cat mai mici asupra muncii. Varianta "bismarckiana" a MSE, pe care Romania a adoptat-o, nu duce la cresterea ratei angajarii. Dimpotriva, favorizeaza o piata a muncii duala, cu o parte a fortei de munca reglementata si protejata si cu restul complet neprotejat. Problemele majore ale protectiei sociale, sanatatea si pensiile, ar trebui separate de contractul de munca si legate de statutul de cetatean. Asta inseamna ca nu angajatorii si angajatii platesc contributiile pentru pensii si sanatate, ci toti cetatenii, independent de sursa venitului.
Alfred Pfaller (GIS)
Copiii temporar abandonati
Emigratia legala sau ilegala din Romania, pe langa avantajele incontestabile, este insotita de probleme si disfunctii reflectate in mass-media cu frecventa care anunta o dimensiune critica a problemelor.
In acest context, copiii temporar abandonati de parintii plecati la munca in strainatate au devenit tema favorita a mass-mediei orientate cu predilectie catre prezentarea unor cazuri socante. Dincolo de dramele care ocupa spatii largi in presa sau in emisiunile de televiziune, situatia celor 80,000 de copii (dupa datele Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului) sau 170.000 dupa estimarile unei recente cercetari (Fundatia Soros Romania) este apreciata ca ingrijoratoare avand in vedere efectele lipsei unui parinte sau a ambilor: performante scolare scazute, absenteism, abandonul scolar, comportamente deviante sau riscul de a fi abuzat.
In zonele afectate de migratia masiva, rata abandonului scolar este sensibil mai mare in cazul familiilor unde cel putin un parinte munceste in afara tarii. Educatia este slab valorizata si un statut social ridicat se obtine prin acumulari materiale cat mai importante si mai cu seama in imobile de locuit. O casa impozanta sau detinerea unor automobile performante se traduc intr-un model de urmat de catre copiii migratilor, fie ca sunt sau nu pregatiti pentru a-i urma pe parinti la munca. Una din consecintele imediate este vizibila prin identificarea unui numar mare de minori de cetatenie romana abandonati in statele europene, mai cu seama in Italia si Franta.
Acestea sunt costuri care nu pot fi compensate, mai ales pe termen lung, de bunastarea asigurata de resursele acumulate de parintii plecati la munca. Modul in care sunt influentate valorile la care adera copiii migrantilor este un aspect mai putin abordat, prioritara fiind identificarea unor solutii de protectie a acestora ca raspuns la probleme imediate. Lipsa unui parinte sau a ambilor nu poate fi suplinita de sistemul de educatie formala, specialistii identificand efecte majore in plan emotional sau afectiv. Formarea ca viitor adult este marcata de lipsa unor modele in cadrul familiei, dublata de preluarea unor valori care promoveaza prioritar obtinerea bunastarii materiale.
Fie ca vorbim de copiii migrantilor ramasi in grija unei rude sau cunostinte, minori traficati si abandonati de retelele de trafic sau scapati de sub influenta acestora, de copii care si-au insotit parintii la munca si au fost abandonati in tara de destinatie, situatia acestora necesita identificarea unor masuri de protectie care redefinesc modelele anterioare de abordare a fenomenului migratiei. Adesea prezentata ca model in domeniul sistemului de protectie a copilului, cu legislatie moderna, servicii de buna calitate, Romania se vede incapabila sa faca fata provocarii protectiei acestor copii.
Daniel Arpinte (GIS)
Cum putem crea mai multe locuri de munca legale?
Cresterea flexibilitatii angajarii
Angajatorii ezita sa angajeze personal aditional daca intrevad dificultati serioase in concedierea acestora, atunci cand nu va mai fi nevoie de ei. De aceea, protectia locurilor de munca poate deveni un obstacol in crearea locurilor de munca. In acest caz, angajatorii tind sa faca uz de diferite solutii informale (legale, semi-legale sau ilegale) pentru a evita costurile anticipate ale reducerii personalului. Ei prefera contracte de munca flexibile.
Muncitorii prefera contracte care le garanteaza securitatea locului de munca, mai ales in conditii de precaritate, in care un loc de munca remunerat decent e un privilegiu a carei pierdere atrage dupa sine perspectiva alunecarii in saracie. Notiunea de incluziune sociala implica aceasta securitate fundamentala a "statutului de inclus".
Piata muncii poate urmari combinarea flexibilitatii dorite de angajatori cu securitatea la care angajatii aspira. Pentru aceasta, reglementarile pietei trebuie sa se focalizeze pe securitatea venitului mai degraba decat pe securitatea locului de munca: in timp ce angajatorul are flexibilitatea de a concedia personalul excendentar fara prea multe dificultati, angajatii concediati au securitatea mentinerii nivelului de venit. Aceasta este esenta conceptului de "flexicuritate".
Dar cum sa aplici "flexicuritatea" in contextul abundentei fortei de munca?
- Mai intai, prin mentinerea capacitatii de angajare (employability), prin calificare si recalificare in concordanta cu nevoile pietei de munca.
- Doi, prin facilitarea transferului fortei de munca din sectoarele, companiile si regiunile "falimentare" catre sectoare, companii si regiuni aflate in expansiune.
- Trei, prin fixarea unei indemnizatii de somaj ridicate, egale cu nivelul salariului de dinaintea concedierii, cel putin pentru o perioada de cateva luni.
Astfel, cheia pentru o "flexicuritate" functionala este crearea de sanse sporite pentru o re-angajare rapida a celor concediati, ceea ce poate solicita un tratament preferential acordat celor recent concediati in comparatie cu alti someri. Beneficiul va fi o rata crescuta a angajarii, intrucat companiile aflate in conditii de incertitudine vor putea angaja personal cu mai multa usurinta.
Reducerea taxelor pe munca si schimbarea modalitatii de finantare a securitatii sociale
Aceasta conditie ar putea fi indeplinita printr-un aranjament care elimina contributiile sociale ale "angajatului" si ale "angajatorului" , prin inlocuirea lor cu contributii la stat. Acest lucru ar implica o crestere a taxelor pentru a finanta cheltuielile aditionale ale Guvernului. In medie, veniturile oamenilor nu vor creste, iar in perioada de tranzitie salariile vor trebui crescute cu echivalentul - mai mult sau mai putin - fostelor "taxe sociale". Tocmai de aceea, munca nu va deveni imediat mai ieftina.
Cu toate astea, efectul va fi:
- Schimbarea nevoilor financiare pentru securitatea sociala nu va afecta costul muncii
- Nu doar persoanele angajate platesc pentru securitatea sociala, ci toti cetatenii.
Totusi, avantajul deconectarii costurilor pentru protectia sociala de costurile muncii este contrabalansat de un dezavantaj. Constrangerile bugetare pot incuraja tendinta de taiere a beneficiilor, care ar afecta incluziunea sociala. Un compromis ar putea fi reprezentat de:
- Beneficiile finantate direct din bugetul guvernamental
- Beneficii finantate din contributii percepute de la toti cetatenii, nu doar de la persoanele angajate.
Grupul pentru Incluziune Sociala (GIS)
Grupul pentru Incluziune Sociala (GIS) este un grup informal de advocacy, coordonat si finantat de Fundatia Friedrich Ebert Romania.
GIS este format din experti romani si straini si are ca misiune promovarea si elaborarea de propuneri de politici publice care sprijina incluziunea sociala in Romania.
Supliment finantat si coordonat de Fundatia Friedrich Ebert Romania (www.fes.ro).
Opiniile exprimate in materialele incluse in acest supliment nu reprezinta cu necesitate opinia Friedrich Ebert Romania.