Electoratul i-a dat peste nas presedintelui Traian Basescu, aratandu-si dezinteresul pentru referendumul convocat de seful statului pe tema votului uninominal. Totodata, romanii au sanctionat si PD, partidul lui Basescu, creditandu-l cu mult mai puti
Electoratul i-a dat peste nas presedintelui Traian Basescu, aratandu-si dezinteresul pentru referendumul convocat de seful statului pe tema votului uninominal. Totodata, romanii au sanctionat si PD, partidul lui Basescu, creditandu-l cu mult mai putin decat era cotat in sondaje. Daca cercetarile sociologice ii prezentau pe democrati cu 40% din intentiile de vot, partidul condus de Emil Boc nu a reusit sa ia la scrutinul pentru euroalegeri nici macar 30% din voturile exprimate. In aceste conditii, stradania sefului statului de a avea "binecuvantarea" poporului pentru uninominalul pur a esuat. Chiar daca democratii depun astazi un proiect de introducere a uninominalului dupa modelul promovat de Basescu, este posibil ca presedintele sa fie obligat sa promulge uninominalul asumat de Guvern. Cu conditia ca, in sedinta din 5 decembrie, Curtea Constitutionala - sesizata de presedinte - sa declare constitutionala Legea Executivului.
Epurari in filialele PD
Zeci de activisti ai PD s-au adunat duminica seara pentru a sarbatori alaturi de liderii lor previzibila victorie a PD. Momentul uralelor si aplauzelor de dupa anuntarea exit-poll-ului a fost insa compromis. Pe un ecran imens erau proiectate imagini oferite de un post TV de stiri, insa fara sonor. Asa ca in loc de aplauze furtunoase si de steaguri portocalii agitate, participantii, in frunte cu Emil Boc si Vasile Blaga, incercau sa citeasca rezultatele pe buzele prezentatorului, dar fara prea mare succes. Boc si Blaga s-au uitat apoi si mai nedumeriti unul la altul cand o eroare de grafica credita PNTCD cu peste 30%, urmat de Partidul Alianta Socialista. Pana la urma, s-au dumirit cu totii: PD castigase cu 31%, sub asteptari, in conditiile in care un lider al partidului estima cu doar doua zile in urma un scor in jur de 38 de procente. In consecinta, conducerea s-a intrunit a doua zi intr-un Birou Permanent care a decis o evaluare a rezultatelor tuturor filialelor. "Acolo unde stiam ca trebuie sa luam masuri si nu le-am luat, rezultatele au fost de 20%. Unde am luat masuri, s-a ajuns la 30-32%", a spus secretarul general Vasile Blaga adaugand ca nu este normal ca intr-un judet cu 20% electorat maghiar, PD sa obtina 30%, in timp ce in altul fara minoritari maghiari, scorul sa fie de numai 20%. Deja liderul filialei din Botosani si-a anuntat demisia in loc sa infrunte mania lui Blaga.
Refacerea DA
Un alt motiv de nemultumire pentru pedisti este ca au pierdut procente in favoarea PLD, care a reusit sa treaca destul de usor peste pragul electoral. Singura consolare este ca vor avea un aliat ceva mai puternic decat se credea pana acum. Senatorul Radu Berceanu vede ca foarte probabila o reconstituire a Aliantei DA, cu PLD pe post de partener al PD in campania pentru parlamentarele din toamna lui 2008. De altfel, cele doua partide vor colabora la preconizata motiune de cenzura a PLD, Boc anuntand ca semnaturile de sprijin ale parlamentarilor democrati stau la dispozitia peledistilor. In eventualitatea in care Guvernul va fi demis, Boc a afirmat ca PD nu-si va asuma guvernarea, acesta fiind un obiectiv politic pe care vor sa-l obtina doar prin intermediul unor alegeri. (D.I.)
PLD, iepurasul din jobenul presedintelui
Liberal democratii sunt surpriza alegerilor, dupa ce au reusit sa obtina aproape opt la suta din voturi si sa trimita trei reprezentanti in Parlamentul European. Vantul suflat in panze de Basescu i-a dus pe acestia aproape de tinta propusa de zece procente, dar a lasat PD fara cateva procente, in final.
Dintre toate pronosticurile dinaintea alegerilor, PLD a fost cel mai realist si s-a apropiat de scorul anuntat in timpul campaniei electorale. Liderii partidului au spus ca isi propun sa obtina zece procente la alegeri si sa trimita in Legislativul european trei sau patru reprezentanti. Rezultatul alegerilor le-a dat dreptate acestora, liberal democratii fiind cotati cu 7,9% dupa centralizarea voturilor din 99 % din sectiile de votare. Procentul acestora va fi si mai mare dupa repartizarea voturilor, acestia apropiindu-se evident de tinta propusa in campanie. Cresterea spectaculoasa a depasit si estimarile sondajelor de opinie, care nu creditau inaintea alegerilor PLD cu mai mult de 6%. De altfel, ZIUA a avertizat in urma cu cateva zile asupra riscului ca rezultatul alegerilor sa fie eronat din cauza softului celor de la Net Consulting, care numara voturile. Totusi, un mare merit in cresterea spectaculoasa pe final a PLD revine presedintelui Traian Basescu, care a decis sa sacrifice cateva procente de la democrati pentru a fi sigur de trecerea pragului electoral de PLD. Theodor Stolojan a declarat ieri ca il va cauta pe Traian Basescu, dupa ce acesta se intoarce din Spania, din respect. De asemenea, a spus ca spera ca peledistii sa fie chemati la Cotroceni pentru consultarile pentru uninominal, deoarece acum sunt legitimati de votul electoratului. (C.A.)
Plebiscit ratat
Referendumul privind votul uninominal este primul esec inregistrat de presedintele Traian Basescu din perspectiva mobilizarii electoratului, in conditiile in care numai 26,37% din alegatori s-au prezentat la urne, procent insuficient pentru validare.
In ciuda eforturilor de popularizare a sistemului de vot ce a facut obiectul consultarii, Basescu s-a confruntat cu un dezinteres masiv al romanilor. Potrivit rezultatelor partiale, centralizate pana ieri la ora 17.00, la o prezenta de 26,45%, 81,34% dintre cetateni au fost in favoarea introducerii votului uninominal, in timp ce 16,18% au fost "impotriva", iar 2,46% din voturi au fost nule, conform anuntului facut de BEC. Aceste rezultate au fost prezentate de BEC dupa centralizarea datelor din 17.438 de sectii de votare din totalul de 17.529, adica 99,5% din totalul sectiilor de votare. Electoratul roman s-a aratat mult mai putin interesat de referendumul organizat duminica decat de cel privind demiterea presedintelui din luna mai. Atunci s-au prezentat la urne 44,45% din electorat, adica peste opt milioane de alegatori. Majoritatea a votat impotriva demiterii presedintelui, 74,48%, in timp ce pentru demitere au optat 24,75%, adica 6.059.315 de voturi valabil exprimate "DA". (Raluca PAPADOPOL)
PD, supraevaluat
Suportul electoral al PD a fost supraestimat in toate sondajele de opinie realizate in luna votarii, formatiunea democratilor fiind cotata chiar si cu 12 procente mai mult decat a obtinut in realitate. Majoritatea institutelor a prezentat PNG si PRM peste pragul de cinci procente necesar intrarii in Parlamentul European, dar la scrutinul de duminica cele doua partide au aflat ca raman acasa. Pentru a avea o imagine completa a evolutiei principalelor formatiuni politice, prezentam alaturat rezultatele alegerilor din 2004 si 2007, precum si evaluarile facute de patru institute de sondaj in noiembrie 2007.
Proiect PD pentru uninominal
PD va depune astazi la Senat un proiect de lege pentru introducerea votului uninominal in doua tururi, varianta dorita de presedintele Traian Basescu. Proiectul a fost redactat de fostul ministru Gheorghe Pogea, deputatul Cristian Radulescu si de profesorul de drept constitutional Gheorghe Iancu. Pedistii vor ca norma de reprezentare sa creasca la 90.000 pentru un deputat si 180.000 pentru un senator. Acest fapt va conduce la o reducere de 15% a numarului de parlamentari. Emil Boc a afirmat ca partidul sau este dispus sa negocieze acest proiect cu fiecare partid parlamentar astfel incat legea votata sa respecte vointa celor care au votat la referendumul pentru modificarea sistemului electoral. In eventualitatea in care ar incepe un proces de revizuire a Constitutiei, democratii intentioneaza sa legifereze si o modalitate de revocare a parlamentarilor alesi in circumscriptiile uninominale. (A.I.)
APD: Scrutin in limita legalitatii
Alegerile pentru Parlamentul European s-au incadrat in limitele legalitatii, in care nu s-au inregistrat actiuni de fraudare sistematica. Aceasta este principala concluzie a Asociatiei Pro Democratia dupa supravegherea scrutinului din 25 noiembrie. Printre neregulile care au atras atentia observatorilor, se numara continuarea campaniei dupa termenele stabilite de lege si interpretarea flexibila a legii. Mediul rural a ramas in continuare zona favorita pentru incercarile de fraudare a votului, aici fiind sesizate cele mai multe nereguli. Pentru eficientizarea organizarii si functionarii procesului electoral, APD propune profesionalizarea corpului de membri ai birourilor electorale si instruirea tuturor actorilor implicati. De asemenea, trebuie avuta in vedere elaborarea unui nou Cod Electoral care sa cuprinda toata legislatia din domeniu pentru a se elimina toate lacunele si contradictiile legislatiei actuale. (C.A.)
Sondajul CSOP, total eronat
Exit poll-ul realizat de TNS CSOP, duminica la ora 21.00, a indicat o prezenta la vot de 34,3% pentru referendum, cu aproape opt procente mai mult decat s-a inregistrat in realitate. Prezenta la urne, potrivit rezultatelor partiale, centralizate pana ieri la ora 17.00, a fost la referendum de 26,45%, din care 81,34% au votat "DA", 16,18% au votat "NU", iar 2,46% din voturi au fost nule, conform anuntului facut de BEC. Si in acest caz exi-poll-ul raportase o situatie diferita, aratand ca 89,1% dintre votanti s-ar fi exprimat pentru votul uninominal propus de presedintele Basescu. Marja de eroare asumata de CSOP a fost de plus/minus 2%. (D.I.)
Ungureanu la SIE
Basescu l-a propus sef peste spioni, in ciuda esecurilor inregistrate cat a ocupat portofoliul Externelor * Reprezentantii PNL, PLD, PD, PSD si PC au declarat ca vor sustine validarea sa in Parlament
Presedintele Traian Basescu a trimis ieri presedintilor Camerelor Parlamentului propunerea de numire a lui Mihai Razvan Ungureanu, fost ministru de Externe, in functia de director al Serviciului de Informatii Externe (SIE). Ungureanu a parasit functia de ministru in februarie 2007, la doua zile dupa ce premierul Tariceanu i-a cerut sa-si prezinte demisia, in urma situatiei create de retinere a doi muncitori romani in Irak.
Dupa demisie, Ungureanu s-a reintors la functia de reprezentant al Romaniei la Initiativa de Cooperare in Sud-Estul Europei (SECI), cu sediul la Viena. El s-a autosuspendat din PNL, pentru ca era incompatibil cu functia detinuta la SECI. Reprezentanti ai PNL, PLD, PD, PSD si PC au declarat ieri ca il vor sustine pe fostul ministru pentru sefia SIE. Comisia speciala pentru controlul activitatii Serviciului se intruneste astazi, in vederea organizarii audierii lui Ungureanu. Conform Constitutiei, numirea directorilor serviciilor de informati se face de catre Parlament, la propunerea sefului statului.
Cedarea Mostenirii Gojdu
Prin Acordul din octombrie 2005 dintre guvernele Romaniei si Ungariei, Mihai Razvan Ungureanu a semnat cedarea averii Gojdu ramase in Ungaria in beneficiul statului ungar, care a nationalizat abuziv aceasta avere in 1952. In ciuda opozitiei Bisericii Ortodoxe Romane care a cerut respectarea Testamentului lui Emanuil Gojdu, ministrul Ungureanu a continuat sa faca presiuni asupra legislativului pentru ratificarea Acordului din 2005.
Abandonarea romanilor
In ciuda declaratiilor pompoase de la inceputul mandatului privind sprijinirea romanilor de pretutindeni si din jurul granitelor. Ministerul de Externe aproape ca a pierdut contactul cu acestia. Centrul Eudoxiu Hurmuzaki pentru Romanii de Pretutindeni - destinat pregatirii romanilor din jurul granitelor pentru a putea invata la facultatile din Romania este plin de tineri care nu vorbesc o boaba romaneste. Contractele de sprijinire a comunitatilor romane din statele vecine sunt ramase in aer.
Austro - Ungureanu
"Romania, ca si un nou land federal (al Austriei n.red.)", a titrat cotidianul austriac Die Presse pe 4 martie 2006 un interviu cu ministrul Mihai Razvan Ungureanu. Ministrul roman a declarat pentru acest ziar: "Austria este azi cel mai important investitor strain din Romania. Trebuie sa priviti Romania aproape ca si un nou land federal. Romania este tot atat de importanta pentru economia Austriei ca si sangele pentru corp".
Minciuna de la Moscova
Ungureanu a intreprins in luna octombrie 2005 o vizita de doua zile in Federatia Rusa, prilej cu care a bulversat autoritatile bisericesti de la Bucuresti, dar si de la Moscova. Ungureanu s-a vazut intre patru ochi cu Patriarhul Alexei al II-lea al Rusiei, declarand ca a transmis un mesaj din partea Patriarhului Teoctist - afirmatie respinsa imediat de Biserica Ortodoxa Romana.
In ciuda anunturilor entuziaste privind realizarea cooperarii la Marea Neagra, si aici diplomatia romana condusa de Ungureanu a incasat esec peste esec. In cursul anului 2006, Rusia a respins infiintarea unei euro-regiuni a Marii Negre, propusa de Romania.
Dizgratia Vaticanului
In cursul anului 2006 Romania s-a indreptat catre un conflict diplomatic cu Vaticanul. Cauza: lipsa unui raspuns de la Bucuresti la o nota verbala a Sfantului Scaun, referitoare la construirea blocului de langa Catedrala Sfantul Iosif din Bucuresti. Intr-un document adresat Guvernului, ministrul Ungureanu recomanda masuri de publicitate pentru a spala imaginea Romaniei in fata Vaticanului.
Limba "romana usoara"
Aflat pe 25 mai 2006 la un mic-dejun de lucru organizat de Camera de Comert romano-britanica, ministrul Ungureanu a declarat ca Romania ar putea importa forta de munca, in special din Republica Moldova, in conditiile in care cetatenii de peste Prut vorbesc "o varianta a limbii romane", mai precis un fel de "light Romanian" ("romana usoara"). (O.B., D.I.)
Radicalii din PNL vor remaniere
Conducerea PNL s-a reunit ieri seara pentru a analiza nominalizarea ex-ministrului liberal Razvan Mihai Ungureanu la carma SIE, dar si pentru a pune sub lupa rezultatele obtinute de partid la europarlamentare. Totodata, vicepresedintii Crin Antonescu si Norica Nicolai sunt gata sa solicite din nou remanierea Cabinetului Tariceanu, prin inlaturarea ministrilor Adrian Cioroianu, Tudor Chiuariu, Cristian David si Cristian Adomnitei.
Cei doi isi justifica doleanta prin faptul ca PNL ar fi beneficiat de cateva procente in plus la euroalegeri, in absenta unor gafe ministeriale. Aceleasi surse ne-au precizat ca este posibil ca premierul Tariceanu sa anunte consultari cu partidele in vederea configurarii unei noi majoritati parlamentare.
Desi Ungureanu este considerat un "apropiat" al presedintelui Basescu, fiind catalogat de unii lideri drept "tradator", tanarul diplomat are sanse mari sa fie sprijinit de partid, ne-au declarat surse din conducerea PNL. "Este adevarat ca Razvan Mihai Ungureanu ridica multe semne de intrebare datorita relatiilor pe care le are cu Cotrocenii. Se mai poate face insa o socoteala: daca ar fi fost numit unul de la PSD sau de la PD la conducerea SIE? Evident, era mai rau. Prin urmare, avem posibilitatea de a alege raul mai mic", ne-a explicat un vicepresedinte liberal. Potrivit surselor, secretarul general al PNL, deputatul Dan Motreanu le-a transmis liderilor liberali decizia conducerii centrale: "Nu este indicat ca liderii PNL sa comenteze oficial nominalizarea lui Razvan Mihai Ungureanu pentru conducerea SIE". Cu toate acestea, senatorul Norica Nicolai si-a manifestat ieri increderea ca liberalii ii vor da unda verde lui Ungureanu. Mentionam ca fostul ministru al Externelor s-a indepartat de linia partidului cand a criticat decizia liberala de retragere a trupelor romanesti din Irak. De asemenea, el a fost acuzat ca nu l-a instiintat pe premierul Tariceanu (foto) de faptul ca doi romani, banuiti de spionaj, au fost arestati intr-o baza americana, ministrul instiintandu-l in schimb pe presedintele Traian Basescu.
In ceea ce priveste euroalegerile, conducerea PNL va analiza rezultatele inregistrate de fiecare filiala in parte, fiind luata in calcul si posibilitatea acordarii unor sanctiuni pentru judetele in care s-a obtinut un scor in jurul a 10%. De asemenea, la varful PNL se pune si problema negocierilor pe buget cu liderii PSD, liberalii urmand sa decida spre care dintre gruparile social-democrate isi vor axa interesul. (Razvan GHEORGHE)
Lista posibililor europarlamentari
PD
1. Frunzaverde Sorin
2. Anastase Roberta Alma
3. Filip Petru
4. Iacob-Ridzi Monica
5. Marinescu Marian Jean
6. Petre Maria
7. Niculescu Rares Lucian
8. Zlotea Marian
9. David Dragos Florin
10. Popa Mihaela
11. Dumitriu Constantin
12. Bulzesc Nicodim
13. Bodu Sebastian Valentin
14. Rus Flaviu Calin
PSD
15. Titus Corlatean
16. Adrian Severin
17. Rovana Plumb
18. Daciana Sarbu
19. Catalin Nechifor
20. Adriana Ticau
21. Ioan Mircea Pascu
22. Gabriela Cretu
23. Corina Cretu
PNL
24. Weber Renate
25. Daianu Daniel
26. Valean Adina Ioana
27. Busoi Cristian
28. Manescu Ramona Nicole
29. Csibi Magor Imre
30. Olaru Stejarel Nicolae
PLD
31. Stolojan Theodor Dumitru
32. Oprea Dumitru
UDMR
33. Frunda Gyorgy
34. Sogor Csaba
CANDIDAT INDEPENDENT
35. Laszlo Tokes
Mai votanti decat bulgarii
Conform Biroului Electoral Central, prezenta la vot pentru alegerile pentru Parlamentul European a fost de 29,41%, comparabila cu procentele obtinute in Cehia (29%), in 2004 si Bulgaria (28,6%) in 2007, sub interesul manifestat in Malta si Cipru (peste 80%, respectiv peste 70%), in Ungaria (aproape 40%), dar peste procentele din Slovacia (17%) si Polonia (20,8%).
In 2004, media prezentei la vot in intreaga Uniune Europeana a fost de 45,5%, noteaza site-ul Euractiv. In cazul "vechilor" membre s-a inregistrat o prezenta de 47,1%, iar media de participare a cetatenilor celor 10 "noi" membre a fost de 26,4%.
Dintre acestea, Slovacia a avut recordul negativ, cu 16,96%. Prezenta la vot pentru alegerile parlamentare europene a fost de numai 26,4% in noile state membre, in 2004, si a existat si un mare numar de voturi pentru partidele eurosceptice.
In Bulgaria, in mai 2007, s-au prezentat la urne 28,6% dintre cetatenii cu drept de vot, situatie apropiata de cea inregistrata in Romania pe 25 noiembrie. (O.B.)
Prezenta redusa la referendum
Romanii s-au prezentat duminica la urne pentru a-si alege primii europarlamentari si a participa la un referendum, marcat insa de o prezenta redusa la vot, a transmis agentia DPA. Conform aceleiasi surse, Partidul Democrat, apropiat de presedintele Traian Basescu, pare sa fi castigat cele mai multe voturi (sub o treime), in timp ce formatiunea liberala a premierului Calin Popescu Tariceanu pare sa fi obtinut doar circa 15,5 procente. La randul sau, Agentia France Press nota ca referendumul privind votul uninominal, convocat de presedintele Traian Basescu, a fost marcat de o rata a participarii redusa, de circa 27%, departe de cele 50 de procente necesare pentru validarea sa. (L.P.)
Test al popularitatii
In opinia celor de Reuters, votul pentru cei 35 de eurodeputati a reprezentat un test al popularitatii principalelor partide politice, inaintea alegerilor generale care se vor desfasura in Romania la sfarsitul lui 2008. "Majoritatea alegatorilor s-au pronuntat pentru introducerea unui sistem de vot in stil francez, in cadrul referendumului privind reforma electorala organizat in paralel, insa acesta a fost invalidat din cauza prezentei reduse la urne", preciza agentia britanica. Agentia AP a comentat faptul ca nationalistii au avut rezultate foarte slabe si ca "liderul Partidului Romania Mare, Corneliu Vadim Tudor, a anuntat ca va demisiona din Parlamentul de la Bucuresti, dar ca va ramane liderul acestei formatiuni. (L.P.)
Esecul lui Vadim
De altfel, site-ul publicatiei EuObserver a comentat esecul inregistrat de formatiunea condusa de C. V. Tudor, notand ca PRM, nationalist, va fi eliminat complet din legislativul comunitar, in urma alegerilor desfasurate in Romania pentru Parlamentul European. "Partidul Romania Mare (PRM), care in prezent detine cinci dintre cele 35 de mandate ale Romaniei in Parlamentul European, a obtinut doar circa 3 la suta din voturi. In urma cu doua saptamani, PRM a intrat in atentia presei cand membrii sai au parasit grupul Identitate, Traditie, Suveranitate (ITS) din PE, provocand astfel destramarea grupului, in urma unei dispute avute cu Alessandra Mussolini, pe fondul tensiunilor din Italia privind imigrantii romani", amintea EuObserver, mentionand ca referendumul privind reforma electorala, care s-a desfasurat simultan cu alegerile parlamentare, ar putea fi invalidat din cauza ca la vot nu au fost prezenti 50 la suta din alegatori. (L.P.)
Barometru inaintea legislativelor
Subiectul alegerilor europene s-a regasit si in unele publicatii europene. Ziarul elvetian Neue Zuercher Zeitung a informat ca partidele opozitiei din Romania, in frunte cu PD, au castigat alegerile pentru legislativul comunitar, in timp ce cotidianul german Die Welt nota ca este primul scrutin de acest fel care a avut loc in Romania, trecand drept barometru si testand atmosfera si popularitatea diverselor formatiuni inaintea alegerilor legislative. (L.P.)
Presedintele de onoare al PSD cere un Congres extraordinar * "Cei care vorbesc de congres probabil ca se gandesc la convocarea in 2010, conform statutului nostru", a replicat Geoana
Iliescu rupe moratoriul
Euroalegerile au pus capat moratoriului impus de Mircea Geoana in interiorul PSD, liderii social-democrati sarind unii la gatul celorlalti imediat dupa aflarea exit-poll-urilor. Cel mai dur atac a venit din partea lui Ion Iliescu care a avansat posibilitatea convocarii unui Congres extraordinar. Reactia presedintelui de onoare vine la doua zile dupa ce, alaturi de Adrian Nastase si Sorin Oprescu, acesta a boicotat referendumul pentru uninominal, in ciuda lui Mircea Geoana si a sustinatorilor sai. Nemultumit de rezultat s-a aratat insa si reprezentantul Grupului de la Cluj, Vasile Dancu. Evaluarile pesediste de ieri au aratat ca in Ardeal, PSD a obtinut un scor foarte slab. Rezultatele la euroalegeri vor face insa subiectul unui Comitet Executiv, care va fi convocat la sfarsitul acestei saptamani sau la inceputul saptamanii viitoare.
"Cel mai slab scor electoral"
"Fara indoiala ca se impune o analiza dupa rezultatele obtinute de PSD dupa acest scrutin si cred ca o analiza se impune in perioada urmatoare la nivelul tuturor structurilor de partid. Poate si un Congres extraordinar, trebuie judecat", a spus Iliescu, citat de Mediafax. "O analiza este necesara, pentru ca este cel mai slab rezultat pe care l-a avut PSD, si asta la trei ani de zile dupa trecerea in opozitie. In 1999, la trei ani de opozitie, PDSR se lansa ca principala forta politica a tarii. Acum, iata, se zbate in jurul a 20%, a trecut in plan secund si asta trebuie sa de dea de gandit tuturor militantilor patidului", a apreciat presedintele de onoare al PSD. In opinia sa, obiectivul analizei trebuie sa fie cine sunt vinovatii. Parerea lui Iliescu a fost impartasita si de unul dintre sustinatorii sai, Nicolae Vacaroiu care a spus ca rezultatul obtinut de social-democrati nu il satisface si ca nu exclude posibilitatea convocarii unui Congres extraodinar al formatiunii. Mircea Geoana a evitat sa-i dea replica lui Iliescu, spunand ca partidul are nevoie de liniste. "Cei care vorbesc de congres probabil ca se gandesc la convocarea in 2010, conform statutului nostru". De altfel, in BPN, liderii PSD au fost nemultumiti de iesirea lui Iliescu de la referendum si de declaratia facuta ieri, insa majoritatea au decis sa ignore afirmatiile presedintelui de onoare. "Hai sa schimbam statutul si sa facem Congres din sase-n sase luni", spunea amuzat Viorel Hrebenciuc.
Rus, batut de Dragnea si Hrebenciuc
PSD era multumit de rezultatul obtinut la euroalegeri, social-democratii mizand pe noua mandate de europarlamentari. Calculele au aratat ca Ioan Rus a pierdut la scor, la euroalegeri, in fata lui Viorel Hrebenciuc sau Liviu Dragnea. Comparativ cu Clujul, unde pentru PSD s-au strans doar 15 procente, la Teleorman pesedistii au obtinut 35% din voturi, iar la Bacau aproximativ 30%. Oltul este printre judetele fruntase, in timp ce la Bucuresti situatia nu este tocmai pe roze, PSD adunand 16% din voturi. Liderii PSD nu s-au aratat insa speriati de rezultatul obtinut de Marian Vanghelie in Capitala, sustinand ca Bucurestiul n-a fost niciodata unul dinte fiefurile PSD. Social-democratii au sustinut ca o slaba reprezentare pesedista s-a gasit si in Arad, Timis sau Bihor. Cat despre rezultatul de la Cluj, pesedistii au comentat mai mult pe marginea unei declaratii facute de Vasile Dancu. Chiar in seara anuntarii exit-poll-urilor, reprezentatul gruparii ardelene cerea, nemultumit fiind ca PSD nu a iesit la euroalegeri pe locul intai - "o analiza serioasa" si schimbarea strategiei partidului. "Pai cum sa iesim pe locul intai daca altii ies pe trei sau patru?", se amuzau social-democratii. (Roxana ANDRONIC)
Becali regreta ca n-a cumparat voturi
Ratarea la mustata a euroalegerilor i-a provocat mare suparare liderului PNG Gigi Becali, dar mai ales regretul ca "nu a cumparat" si el voturi, pentru a se asigura ca partidul sau trece pragul electoral.
In ciuda rezultatului slab, planurile lui Becali in privinta demisiei sunt doar pe termen lung, finantatorul Stelei anuntand ca se va retrage din viata publica abia in cazul unui esec al alegerilor din 2008. "Sunt dezamagit, am sa ma tin de promisiune. Daca in 2008 PNG nu ajunge la guvernare sau in 2009 nu castig prezidentialele, atunci ma retrag din viata publica", a promis latifundiarul din Pipera, la Realitatea TV. Revoltat de scorul obtinut, Becali a decretat: "Au castigat comunistii alegerile!" si s-a intrebat "de unde a cumparat" Stolojan voturile pentru asa un scor al PLD. "Eu n-am facut asta si prost am fost ca n-am facut! Mai dadeam 40-50.000, faceam pragu' si cu asta basta!", s-a destainuit liderul PNG. Finantatorul Stelei a gasit totusi un motiv de bucurie ca urmare a pierderii alegerilor, sustinand ca, din moment ce nu se va duce la Parlamentul European, face economie de bani de avion. Cam 150.000 euro pe saptamana, pentru ca Becali ar fi mers doar cu avionul privat: "Eu merg cu avion privat, nu-mi place cursa de linie. Ma cheama Becali, atata lucru vreau pentru mine, alte placeri nu mai am, macar atata lucru sa am". (R. PAPADOPOL)
PRM se face zdrente
Incapabil sa isi asume esecul inregistrat la alegerile europarlamentare, seful peremist Vadim Tudor a aruncat "fitilul" retragerii PRM din Parlament ordonandu-i in acelasi timp adjunctului Lucian Bolcas sa-i scrie o scrisoare, in numele Biroului Permanent al partidului, in care sa fie rugat sa revina asupra deciziei, ne-au informat ieri surse din gruparea Tribunului. Tot ieri, in urma unei discutii private cu Bolcas, Vadim a dat-o afara din partid pe Daniela Buruiana pe motiv ca aceasta a lansat "declaratii mizerabile" in presa.
"Vadim Tudor nu este in stare sa isi asume responsabilitatea esecului, nici apropiatii sai din conducerea PRM nu vor s-o faca. Ca sa iasa cu fruntea sus, Vadim ne forteaza sa-l rugam sa nu demisioneze si sa nu ceara retragerea PRM din Parlament. Ieri de dimineata Lucian Bolcas ne cerea tuturor sa semnam o scrisoare prin care sa il rugam pe Vadim sa nu isi dea demisia", ne-au explicat surse confidentiale. Acestea au precizat ca in filialele partidului s-a instaurat un puternic suflu anti-Vadim, cauzat de slaba organizare a campaniei electorale si de convingerea ca Tribunul nu mai reprezinta o locomotiva pentru partid. "PRM nu mai are nici un mesaj, e in criza de lideri. Oamenii din teritoriu au fost nemultumiti si de promovarea Danielei Buruiana pe lista partidului pentru europarlamentare. La centru este haos. Biroul Executiv al PRM nu a mai fost convocat de saptamani intregi, iar cand este convocat trebuie sa ascultam doar monologurile lui Vadim", au specificat aceleasi surse. Prinzand de veste care este cu adevarat starea de spirit in partid, seful peremistilor a renuntat la ideea de a organiza un Congres Extraordinar la finele acestei saptamani, avansand ideea convocarii forului suprem abia in luna ianuarie.
Daniela Buruiana a devenit ieri, dintr-o peremista revoltata, tapul ispasitor pentru esecul partidului. Presedintele filialei Bistrita-Nasaud a PRM, Ioan Aurel Rus, a declarat ieri ca oameni ca Daniela Buruiana nu au ce cauta in PRM, iar rezultatele obtinute la euroalegeri sunt cauzate si de prezenta unor astfel de persoane pe listele partidului. "Unul din vinovatii pentru rezultatele obtinute de PRM este chiar Daniela Buruiana. Oameni ca ea nu au ce cauta in partid. Eu nu voi sustine sa fie data afara, ci voi lasa conducerea sa-si spuna cuvantul. Astfel de oameni au facut numai rau PRM", a declarat Rus, citat de Mediafax. Daniela Buruiana anuntase ieri ca demisioneaza din functia de secretar executiv al partidului, dar ca nu renunta la mandatul parlamentar. Ea i-a trimis o scrisoare deschisa lui Vadim in care invinuia conducerea "anchilozata" a PRM, formata din "batranei", pentru rezultatele slabe de la euroalegeri. "Ma asteptam sa ma dea afara. Bolcas a propus asta. Este un batran ramolit care a iesit de doua ori de la dezalcolizare", a replicat Buruiana, intr-o veritabila traditie peremista. (Razvan GHEORGHE)
Gusa a demisionat din fruntea PIN
Rezultatele euroalegerilor au provocat cutremure la varful formatiunilor care au ratat pragul electoral la scrutin. Liderul PIN, Cozmin Gusa, a demisionat ieri din functia de presedinte al partidului si a convocat Adunarea Generala Nationala a PIN pentru 15 decembrie, in vederea organizarii alegerilor interne. Deputatul a explicat ca prin acest gest respecta statutul PIN, care prevede ca atunci cand formatiunea obtine rezultate nesatisfacatoare, conducerea sa demisioneze. Decizia lui Gusa vine dupa ce ultimele cifre anuntate de BEC in cazul euroscrutinului indica un procent de numai 2,43% pentru PIN. Pe ordinea de zi a Adunarii Generale Nationale figureaza atat analizarea alegerilor europarlamentare, cat si alegerea presedintelui PIN. Pentru perioada urmatoare, Cozmin Gusa a delegat atributiile de presedinte, vicepresedintelui Lavinia Sandru, respectiv secretarului general Valeriu Bordei. Deputatul a declarat, la Realitatea TV, ca scopul formatiunii sale este sa intre in Parlamentul Romaniei la alegerile din 2008, fapt realizabil, in opinia acestuia, doar prin asumarea actiunilor si rezultatelor in mod deschis si transparent. (R.I.P.)
Voiculescu si-a uitat promisiunea
Conducerea PC trebuia sa isi dea in bloc demisia dupa rezultatul obtinut la euroalegeri, iar gestul ei trebuia urmat de presedintii de filiale care nu au obtinut minimum 7%. "In cazul in care nu se vor realiza cele sapte procente, conducerile filialelor care nu au atins aceasta tinta isi vor asuma raspunderea. Daca nu facem cinci procente, conducerea partidului va demisiona", declara in urma cu o saptamana Dan Voiculescu, citat de Mediafax. Liderul PC vorbea chiar si de o ofensiva a tinerilor in partidul pe care il conduce incepand de anul viitor. Cei aproape 3% obtinuti de PC la nivel national la euroalegeri nu s-au concretizat si in anuntarea demisiilor trambitate. Conducerea a decis ca pana joi sa nu se ia nici o masura, cand se va face o prima analiza a rezultatelor obtinute. Mai mult, ei au inmuiat tonul si in primul comunicat post alegeri spun ca au realizat ce au putut ei, fiind doar "o mana de oameni cu sufletul mare, fara fonduri, fara putere, asa cum a avut PD sau chiar PNL". (C.A.)
PSD verifica banii de campanie ai PLD
Cristian Diaconescu a declarat ieri ca social democratii au mari semne de intrebare asupra legalitatii fondurilor cheltuite de celelalte partide pentru euroalegeri. El a spus ca filialele PSD au primit o solicitare de la centru prin care li se cere sa informeze modul in care celelalte partide au cheltuit banii. Prima tinta aleasa de social democrati a fost PLD, despre care Diaconescu a spus ca a cheltuit "sume enorme si ca sunt elemente surprinzatoare din aceasta perspectiva". In replica, Theodor Stolojan a precizat ca 581.200 lei reprezinta suma cheltuita de peledisti in campanie si ca totul este legal. "Acesti oameni care in partidele lor nu au trecut pragul de calificare se insala. Noi nu lucram cu consilieri straini platiti cu milioane de euro, cum fac PSD si PNL sau alte partide mai mari sau mici", a sustinut liderul PLD. El i-a criticat pe cei de la PSD ca incearca sa manipuleze opinia publica prin prezentarea unor astfel de informatii. (C.A.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.