Rusia face. Europa sta si cugeta.

Numai o criza grava ca aceea declansata la inceputul anului 2006 de blocarea exporturilor de gaz rusesc catre Ucraina a determinat Uniunea Europeana sa inceapa sa se gindeasca la diversificarea rutelor de aprovizionare. Disputa dintre cele doua state incepuse insa cu un an mai devreme, iar politica de forta a Rusiei, de si mai mult timp. De atunci, UE a trecut printr-un complicat proces, in cadrul caruia statele membre mai intii au admis ca trebuie sa recunoasca seriozitatea problemei, dar s-au ferit sa actioneze inainte de o "matura chibzuinta". Apoi au recunoscut-o intr-un tirziu, ba chiar au admis ca trebuie sa vina cu solutii, dar n-au prezentat nici una, ca sa nu se pripeasca. Ulterior, dupa ce au cugetat timp indelungat, s-au ferit sa admita ca nu au de fapt nici cea mai vaga idee a unei solutii.

Motivul? Uniunea Europeana ofera aparenta minunata a unor principii comune, atit timp cit ele se intimpla sa coincida sau macar sa nu fie radical divergente. Capacitatea organismelor comunitare de a impaca insa interese istoric diferite este insa redusa atit de mecanisme birocratice greoaie, cit si de o politica ezitanta si excesiv de reflexiva.

In timp ce la nivel comunitar participau, cu rezerve, la discutii neproductive privind o politica energetica unitara, unele state europene isi faceau de fapt, paralel, propria politica fata de Rusia, subminind stradaniile celorlalti membri si acordind un avantaj strategic Moscovei. Spre finalul anului 2005, inceputul lui 2006, au demarat lucrarile de constructie a gazoductului North Stream care ajunge din Rusia in Germania. In mai 2007, membrele UE Grecia si Bulgaria au semnat cu Rusia un acord interguvernamental care deschidea calea pentru noua conducta (de petrol, de aceasta data) Burgas-Alexandroupoli, care la rindul ei ignora interesele mai largi ale Uniunii Europene in ansamblu. Intre timp, Slovenia bloca acordul politic pentru conducta Constanta-Trieste, iar proiectul Nabucco, "vedeta" sustinuta de UE si SUA si care ar fi traversat si ea Romania, stagneaza in continuare.

Cunoscuta ca fiind apropiata de Rusia (concernul ENI este implicat in mai multe proiecte de anvergura cu Gazprom, inclusiv unele dintre cele mentionate mai sus), Italia a sfidat si mai ostentativ unitatea europeana joi, cind premierul Romano Prodi a semnat cu presedintele rus Vladimir Putin acordul pentru demararea lucrarilor la South Stream, proiect care submineaza Nabucco.

Reactia oficialilor europeni si a presei este emblematica pentru ezitarile UE si pentru paralizia sa decizionala. In timp ce presa europeana prelua varianta - mentinuta oficial tocmai pentru a justifica lipsa de reactie la provocarea Italiei - ca traseul conductei de gaz ar urma sa treaca prin Romania, presa rusa discuta clar despre o unica ruta, data drept certa: prin Serbia, ocolind Romania. La intrebarea adresata de Cotidianul, un oficial european insarcinat cu politica energetica raspundea ingrozit: "Aaa... cred ca este prematur sa comentam... mai bine intrebati purtatorul de cuvint... deocamdata toate optiunile sint inca deschise... stiti, multe s-au semnat si inca nu s-au concretizat...". Ministerul de Externe roman, direct interesat de acest proiect si de consecintele lui, emitea acelasi gen de comentarii prin vocea purtatorului de cuvint: "Sintem in plin proces de analiza, este prea devreme sa vorbim acum".