Intreprinzatorii spanioli au descoperit o noua "nisa" de afaceri - laboratoarele pentru testarea ADN. Acestea se inmultesc ca ciupercile, cel mai cerut test fiind cel de paternitate, iar cei mai numerosi clienti - francezii.     Miza
Intreprinzatorii spanioli au descoperit o noua "nisa" de afaceri - laboratoarele pentru testarea ADN. Acestea se inmultesc ca ciupercile, cel mai cerut test fiind cel de paternitate, iar cei mai numerosi clienti - francezii.     Mizand pe suspiciunile multor barbati si profitand de cadrul legislativ strict din Franta vecina, spaniolii care au investit in laboratoare genetice isi vad afacerea prosperand. Iar piesa de rezistenta din oferta pe care o pun la dispozitie este efectuarea de teste de paternitate, relateaza AFP.       STRICTUL HEXAGON. Acest tip de analize nu sunt supuse prevederilor vreunei legi speciale in Spania si au mare succes mai ales in randul strainilor care locuiesc in state mai putin liberale din acest punct de vedere. Un numar mare de clienti provin din Franta, unde legea face extrem de dificila efectuarea unui astfel de test la cerere. "In Franta, tatal nu poate solicita unui laborator un test de paternitate fara acordul mamei si o autorizatie scrisa din partea unui tribunal", explica Jorge Puente, directorul tehnic al unui laborator spaniol a carui cifra de afaceri se bazeaza in proportie de 30% pe clientela din Hexagon. O firma din sudul Spaniei se mandreste ca 80% dintre clientii sai sunt francezi. Identificarea unei persoane pe baza amprentei genetice in afara unei proceduri judiciare se pedepseste in Franta, confirm legii, cu o amenda de 15.000 de euro si riscul de a petrece un an in inchisoare.       KITUL. Procedura este simpla. Tatal banuitor primeste de la laborator un "kit de paternitate", ce contine o fisa de observatie, doua recipiente din plastic si doua betisoare cu capete vatuite, unul pentru presupusul tata, celalalt pentru copilul a carui paternitate este pusa sub semnul intrebarii. Cu ajutorul acestor betisoare, tatal suspicios recolteaza probe de la micut si le retrimite, impreuna cu propriile lui probe, la laborator. Raspunsul il primeste in maximum trei zile, in urma compararii esantioanelor, iar toata operatiunea costa 395 de euro. Clientul primeste "verdictul" prin intermediul unei scrisori, prin fax sau e-mail, la alegere.     Raspunsul este 100% confidential si nu are valoare juridica, iar clientii sunt informati cu privire la aceste detalii inca din prima clipa. Exista laboratoare care lanseaza si promotii, pretul unui test ADN putand scadea, astfel, pana la suma de 119 euro.     DIVERSIFICARE. "E o afacere profitabila, dar trebuie sa fii atent in permanenta, la miscarile si ofertele concurentei", explica spaniolii implicati in astfel de intreprinderi. O solutie este diversificarea activitatii. De pilda, clientilor li se poate oferi posibilitatea de a detecta provenienta geografica a rudelor indepartate. Pretul unui asemenea test este de 200 de euro. Unele firme si-au pus la dispozitie serviciile in cazuri si mai inedite. De exemplu, un laborator a fost solicitat de managerii unei companii cu 50 de angajati pentru a afla cine este salariatul care insista sa isi faca nevoile pe colacul toaletei.   irina.cristea@jurnalul.ro


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.