Epoca de glorie a leului pare a fi luat sfarsit, odata cu inrautatirea conditiilor de pe pietele internationale, unde euro a urcat la 1,4855 dolari, maxim istoric de la crearea sa in ianuarie 1999, ceea ce a avut darul de a mari sentimentul de aversi
Epoca de glorie a leului pare a fi luat sfarsit, odata cu inrautatirea conditiilor de pe pietele internationale, unde euro a urcat la 1,4855 dolari, maxim istoric de la crearea sa in ianuarie 1999, ceea ce a avut darul de a mari sentimentul de aversiune fata de risc al speculatorilor.
Pe de alta, pietele bursiere se mentin pe "rosu", la Bucuresti indicii bursieri inregistrand scaderi masive, ceea ce se reflecta in iesiri din piata, implicit in majorarea cererii de valuta. Pe acest fond negativ, toate monedele din regiune au inregistrat scaderi fata de euro, care au fost totusi ceva mai mici decat cea a leului, cursul mediu fiind stabilit ieri la 3,5393 lei, fata de 3,4948 lei, acum doua zile, atingandu-se astfel maximul ultimelor 14 luni, un nivel mai ridicat, de 3,5415 lei/euro, fiind publicat pe 28 septembrie 2006.
Piata s-a deschis la valori de 3,4975 - 3,4995, fata de de 3,5005 - 3,5020 lei, la inchiderea de marti. Presiunea pe cumparare a impins constant in sus cotatiile euro, care a atins un maxim de tranzactionare 3,5450 lei, existand astfel posibilitatea ca pe inchiderea sedintei sa fie depasit pragul de 3,55 lei, chiar daca din spusele dealerilor volumele din piata nu au fost foarte ridicate.
De cresterea euro a beneficiat si dolarul, al carui curs mediu a urcat de la 2,3548 la 2,3930 lei.
Pe piata monetara, dobanzile la depozitele cu scadenta la o zi au scazut, conform BNR, la 4,2 - 5,1%, iar cele cu scadenta la o saptamana s-au mentinut la 6,5 - 7,4%. Dealerii se asteapta ca dobanzile overnight sa se mentina la un nivel scazut pana pe 23 noiembrie, in ultima zi de constituire a rezervelor, dupa care sa revina la normal, in apropierea nivelului dobanzii de politica monetara, de 7,50% pe an.
Paritatea dintre euro si dolar a urcat ieri la un nou record, 1,4855, investitorii continuand sa mizeze pe o noua reducere a dobanzii de catre Fed. La scaderea dolarului a contribuit si cresterea pretului la petrol, care a depasit ieri pragul de 99 de dolari pe baril pentru prima data in istorie, apropiindu-se de valoarea de 100 de dolari, din cauza evolutiei dolarului.
Pe London Bullion Exchange, pretul unciei de aur a urcat la fixingul de dimineata la 796,25 dolari, fata de 795,50 dolari marti seara.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.