Reforma in justitie si-a pierdut complet si sensul, si directia. Acum fiecare se bate cu fiecare, in speranta ca, la sfirsit, un altul, si nu el, ramine la podea. Numai ca sfirsitul nu se intrevede, iar absenta arbitrului complica situatia.

Ca sa intelegem mai bine, ca simpli cetateni, ce se intimpla in ultimele luni in Justitia din Romania, poate ar trebui sa scoatem capul din paragrafe de lege, motivari de sentinte, precedente judiciare si nesfirsitele dezbateri de specialitate de la televizor. De sus putem vedea mult mai limpede tendintele.

Una dintre cele mai pregnante tendinte e urmatoarea: marii rechini urmariti, magistratii din instantele regulate si judecatorii de la Curtea Suprema formeaza o formidabila echipa de volei. Jocul e limpede de deslusit pentru ca decurge intotdeauna in acelasi sens.

La serva stau marii rechini. Ei trimit mingea la Curtea Constitutionala sub forma unor reclamatii la adresa legii in baza careia sint inculpati, indeobste pe chestiuni de procedura. Judecatorii constitutionali ridica mingea la fileu, preluind aproape necritic argumentatia celor aflati la serviciu si declarind paragrafele incriminate drept neconstitutionale. Mingea astfel ridicata ajunge la Curtea Suprema, care o trimite naprasnic in terenul advers, golita de toate probele relevante in baza carora colegii rechini puteau fi condamnati. Iar in terenul advers sintem noi, care stam, incasam si nu intelegem de ce e atit de infailibila echipa din partea cealalta a fileului.

Jocul acesta de volei e poate singurul lucru coerent care se intimpla in Justitie in ultima vreme, pentru ca reforma si-a pierdut de citeva luni si sensul, si directia. In mandatul Macovei, macar lucrurile erau cit de cit limpezi. Erau ministrul si o parte mica a sistemului care incercau ceva - bine, rau, nu conteaza acum - si o mare parte a sistemului care li se opunea. Iar noi, fiecare dupa puterea noastra de intelegere, poate chiar si dupa simpatii sau antipatii personale, ne plasam de o parte sau de alta a baricadei. La sfirsitul primei reprize, arbitrul, Comisia Europeana, a atribuit victoria echipei Macovei.

Monica Macovei a fost schimbata insa la pauza si i-a luat locul Tudor Chiuariu. Acesta a venit cu o agenda proprie si din acel moment pare sa se fi dezlantuit iadul. Noul ministru a pornit cruciada impotriva procurorilor anticoruptie, dar a sfirsit-o lamentabil, cu o singura reusita notabila. A imbogatit Codul penal cu o trasnaie de infractiune: crima de registratura, comisa de Doru Tulus. Alaltaieri s-a napustit asupra judecatorilor cu exact aceleasi cuvinte pe care le folosise predecesoarea sa: lipsa de responsabilitate si sentimentul de impunitate cu care judecatorii dau sentinte. A sarit sa-l puna la punct Consiliul Superior al Magistraturii, acuzindu-l ca nu cunoaste principiul european de independenta a judecatorilor. Numai ca aici nu putem sa nu-i dam dreptate ministrului Chiuariu: in Europa aia despre care vorbeste CSM, independenta este dublata de o anume demnitate a magistratilor, care ii tine departe de terenurile de volei.

Profitind de situatia confuza, o banda de parlamentari ne testeaza vigilenta si strecoara pe sub fileu o minune Cod de procedura penala, pentru care orice mafie din lume si-ar fi daruit cu bucurie fata si jumatate de imparatie. Acum, dupa ce ne-am prins, banditii fac pasul lateral si asteapta vremuri mai bune.

Reforma in Justitie arata acum asa: fiecare se bate cu fiecare, in speranta ca, la sfirsitul jocului, un altul, si nu el, ramine la podea. Numai ca sfirsitul nu se intrevede, iar absenta temporara a arbitrului complica situatia. Pentru ca in jocul asta arbitrul vorbeste, intotdeauna, numai la sfirsit.