SA NU-I FIE DE DEOCHI DE VIATA!
Dupa zeci de ani de casatorie, de intelegere, de suiete calde fara rasteli si frunte incruntata, sotul si sotia ajung sa respire prin acelasi plaman, metabolismele lor s-au contopit, iar inimile lor se misca dupa acelasi tic-tac.  Ba, mai mult, visurile lor se inalta cu aceeasi aripa. Superbe iubirile unor actori reuniti in aceeasi familie nu numai de dragostea lor, ci si de ambitiile si mizele comune. Atat de indragita Draga Olteanu, tipul romancei fermecatoare, buna si la bucatarie cu sortul in fata, mestecand intr-o musaca, dar buna si pe scena, unde stralucea, nu te lasa sa i te adresezi doar cu numele de Draga Olteanu, iti impune sa spui si al doilea nume, Matei. Sa rostesti Draga Olteanu-Matei, fiindca nici nu concepe sa marsaluiasca prin viata fara sa simta si numele sotului, simpaticul medic Matei. De altfel, Draga se destainuie ca primul om care afla de rolul viitor, care asculta cum curg replicile din interiorul sensibil al marii actrite Draga, este tocmai partenerul de viata, doctorul Matei. Cel care, daca sesizeaza ca ar exista o nuanta mai potrivita la o replica, i-o sugereaza cu delicatete si tact uriasei actrite a teatrului si filmului romanesc, Draga Olteanu-Matei.


S-au intrepatruns fericit toate sensibilitatile si harurile in familia Mircea Diaconu-Diana Lupescu, doi actori care nu numai ca au privit in acelasi fel de la inaltimile valorii reale meseria de actor, dar sotii Mircea si Diana nu s-au contrazis nici in parerile politice, fiindca de multe ori privirile diferite asupra partidelor au dus la certuri si zazanie intre soti. Si inainte de 1989 Diana Lupescu l-a sprijinit pe atat de iubitul de catre spectatori Mircea Diaconu. Cu talentul lui de un firesc teribil si cu mintea desteapta, Mircea Diaconu sufla duh omenesc asupra personajelor seci, vestejite, din material plastic, create de autori la comanda ideologilor comunisti. Personajele pozitive erau atat de pozitive, incat evident ca pareau de carton. Nimeni nu le percepea ca reale, ci ca niste stafii imbracate numai in calitati si constiinta proletara. Mircea Diaconu era chemat sa joace astfel de roluri, dar el le umaniza. Cat erau ele de pictate in roz, asa cum se pretindea ca este omul nou din comunism, Mircea Diaconu le atasa un mic detaliu in stare a le aduce suflare omeneasca. Era personajul unui comunist de constiinta fara cusur, dar Mircea Diaconu ii lipea si cate un defect, fie isi ungea din belsug parul cu briantina, sa para gras si naclait, semn al prostului fust, fie il facea sa vorbeasca stropindu-si interlocutorii cu scuipat, astfel ca omul nou mai avea si minusuri, ca sa para rupt nitel din viata. Erau periculoase retusurile facute personajelor de Mircea Diaconu, putea sa ia foc ceata de activisti de partid, sa sara in sus de doi coti cenzura, dar marele artist era sprijinit in aceste initiative curajoase de sotia lui, Diana Lupescu.