Ultimul film al lui Nicole Kidman de pe marile ecrane romanesti, „Invazia", e si cel mai rasunator esec al actritei dintr-o lunga serie: criticii si-au batut joc de el, iar la box office n-a strins nici jumatate din buget.

Nici o actrita de talia lui Kidman
nu poate fi Bruce Willis si Freud deodata Una dintre avanpremierele acestei saptamini, „Invazia", pe care bucurestenii o pot urmari la CinemaPRO, Hollywood Multiplex si Movieplex Cinema Plaza Romania, a pornit cu stingul si a continuat sa schiopateze. Trebuia sa fie debutul hollywoodian al regizorului german Oliver Hirschbiegel - multipremiat si cunoscut publicului de la noi prin „Der Untergang", cu Alexandra Maria Lara in rolul principal -, dar studioului Warner Bros. Pictures nu i-a suris deloc ce iesise din miinile acestui cineast. Ca atare, i-a adus pe fratii „Matrix" Wachowski, care la rindul lor l-au angajat pe James McTeigue ca sa regizeze secventele noi pe care le scrisesera. Rezultatul final a fost un lungmetraj cirpit si vai de capul lui, atit de lipsit de perspective incit pina si studioul care l-a produs a refuzat sa ii faca o premiera ca lumea, in ciuda prezentei in distributie a starurilor Nicole Kidman si Daniel Craig. Iar verdictul spectatorilor a fost pe masura asteptarilor Warner Bros: 34 de milioane de dolari, adica nici jumatate din bugetul de 80 potrivit site-ului boxofficemojo.com.

Scenariul va va suna extrem de cunoscut, chiar daca nu sinteti constienti ca „Invazia" e un remake la a treia mina: o naveta spatiala se prabuseste pe Pamint, si nu orice naveta, ci una continind un virus care poate reprograma genetic umanitatea, care „se ia" precum gripa si „vindeca" oamenii de emotii. In asa hal, incit ii imprieteneste la toarta pe Bush si pe Chávez si da afara toate trupele americane din Irak. In epidemia generala, fiul lui Carol Bennell (Nicole Kidman) ar putea juca un rol important, asta daca mama lui reuseste sa il protejeze de grosul populatiei New York-ului, in frunte cu tatal pustiului, unul dintre conducatorii noii ordini mondiale. O secundeaza in aceasta misiune doctorul Ben Driscoll (Daniel Craig), prieten de familie si potential iubit, dar cele mai suculente scene de actiune, unele pe masura celor marca Bruce Willis - urmariri de masini, impuscaturi, batai - si la fel de bine impanate cu efecte speciale, ii revin lui Kidman. Si aceasta bizarerie e doar una dintre cele pe care ti le serveste scenariul, plin si de lacune logice: de exemplu, nu pricepi pe ce criteriu virusul ii omoara pe unii si ii reprogrameaza genetic pe altii. Cit despre explicatia functionarii lui, e atit de trasa si intinsa de par ca te buseste risul. O secventa in care mutantii transmit virusul vomitind in cafeaua jurnalistilor prezenti la o conferinta de presa e elocventa pentru subtilitatea scenariului. Iar complexitatea psihologica - lungmetrajul se dorea si o critica la adresa civilizatiei - e lasata de izbeliste si rezumata la doua schimburi de replici.

Imaginea filmului sta marturie despre viziunile cit se poate de diferite ale regizorilor care l-au cosmetizat: decorurile cu ideea carora a venit Hirschbiegel sugereaza claustrarea si conflictul interior al protagonistei, dar condimentarea masiva cu flashback-uri foarte scurte, precum si cu citeva secvente de animatie rizibile e absolut gratuita. Modul in care sint luminate scenele aproape ca te convinge ca provin din filme diferite.

Despre decaderea melodiilor create special pentru filme aflati pe www.cotidianul.ro/select