In traditia populara, Postul Craciunului este numit si postul de fericire, pentru ca prin el se anunta Nasterea Mantuitorului. In popor, regasim obiceiuri si ritualuri specifice, ramase mostenire de la strabuni.

Postul Craciunului, comparativ cu cel al Pastelui, este cu siguranta mai usor de dus, pentru ca are doar patru saptamani. Postul Craciunului este presarat cu datini despre care ne vorbeste prof. dr etnolog Doina Isfanoni, director stiintific al Muzeului National al Satului "Dimitrie Gusti". "In fiecare sambata si duminica avem de-a face cu dezlegarile la peste si la vin. In aceasta perioada, in traditia populara, in multe sate exista obiceiuri si astazi, traditii care s-au pastrat. Este vorba fie despre scoala colindatului, care se deschide la 6 decembrie, care reprezinta pregatirea pentru ceea ce inseamna actul solemn al cinstirii Nasterii Mantuitorului (prin formula rituala a colindului, a colindului religios, dar si a colindului care proslaveste munca omului), fie de o alta scoala, cumva oranduita pe sexe, si anume claca si sezatoarea."


CLACA. In Postul Craciunului, claca reprezinta un obicei aparte, menit sa sprijine o gospodina sa intampine sarbatoarea Nasterii Domnului asa cum se cuvine. "In cadrul acestor reuniuni, de regula feminine, asistam la o modalitate de intrajutorare extrem de bine gandita. In cadrul clacilor, o tanara fata este initiata despre cum trebuie sa toarca, cum trebuie sa brodeze, cum trebuie sa teasa, cum trebuie sa impleteasca sau sa faca dantela. Varsta de participare la claca este de pe la 12 ani", arata prof. dr etnolog Doina Isfanoni.


RITUAL. Modul traditional de organizare a unei claci are propriul sau ritual. Un grup de prietene sau de vecine se adunau la una dintre acestea, de regula o persoana casatorita, care are si o casa ceva mai mare, pentru a o ajuta la lucru. "Este vorba fie despre o gospodina care pregatea zestrea unei fete, fie este vorba despre o tanara mutata in casa noua. Atunci, vecinele, tinerele, veneau in ajutorul ei, strangandu-se pentru a o ajuta la crosetat, la facut dantele, chiar si la brodat maneci de camasi, incat, la Craciun, sa fie si casa ei frumoasa. Acest tip de munca presupunea la finalul lucrului o reuniune, care presupunea si o mica petrecere «mai pe ascuns de ochii lumii. Se respecta acel precept, pe care si religia crestin-ortodoxa il respecta», al gustatului si nu al saturatului." In acest cadru, tinerele puteau sa petreaca un pic, sub motivul initierii in dans, al initierii in cantec. Acest proces pedagogic de initiere se dezvolta mai mult in cadrul sezatorilor, incluzand si teme cum ar fi taina feminitatii, adica referiri la modul in care trebuie sa te imbraci, sa te piepteni, ca sa respecti morala, pentru a avea in comunitate o cotatie totdeauna pozitiva. Poate ca gresesti, dar nu din rea-intentie, ci din nebagare de seama. A intreba nu este un pacat, iar a afla este o iluminare", ne explica doamna Doina Isfanoni.


SEZÃ…TOAREA. Alaturi de claca, sezatorile insemnau bucuria fetelor. Erau tot pretexte lucrative in cadrul reuniunilor feminine de marti sau de joi. "Ca si in cazul clacilor, sub patronajul unei amfitrioane, o femeie cu buna reputatie in sat, tinerele se strangeau la casa acesteia, fiecare pentru a lucra in beneficiul ei. Acum aratau cat de pricepute sunt fetele de maritat. Aici, fetele mici veneau mai rar. Dar fetele de maritat se faleau fiecare cu ce stia sa faca. Era o adevarata competitie, o petrecere pentru a prezenta fiecare cu ce se va innoi la Craciun, pentru ca si la Craciun, ca si la Pasti, este momentul primenirii casei si al primenirii tale, desigur, nu ca la Pasti, dar exista dorinta de a avea ceva deosebit si cu acest prilej. Mai ales la balul din a treia zi de Craciun, care stimula grozav in aceasta perioada imaginatia fetelor", continua specialistul in etnografie. Fetele se strangeau la sezatoare pe inserat, pe la orele 18:00-19:00 iar pe la miezul noptii li se alaturau si feciorii satului.

Acestia veneau, de obicei, insotiti de lautari, de un viorist sau de un fluieras al satului, si astfel avea loc o pauza distractiva. "Sezatoarea nu se petrecea in mod public, ci in mod tainic, deoarece in acest cadru se puteau infiripa si unele prietenii intre tineri. Acum se faceau glume, acum sa faceau tot felul de stigaturi usor ironice sau cu trimitere directa la comportamentul fetelor: care e harnica, care este lenesa, care este frumoasa, care este mai putin aratoasa. De asemenea, tot in aceste contexte existau si momente de desfatare gastronomica, pentru ca gazda trebuia sa puna si ea ceva pe masa. Se mai gusta chiar si un pic de vin, chiar daca sezatoarea nu era totdeauna intr-o zi de sambata", mai arata prof. dr Doina Isfanoni.


LUPUL SI STRIGOII. Alaturi de aceste scoli ale comunitatii (si lucrative, si ceremonial-distractive) existau si obiceiuri, care s-au pastrat dincolo de trecerea anilor, datini ce stau sub semnul a doua figuri mitologice fundamentale. "Este vorba de lup si de strigoi. In cultura si spiritualitatea romaneasca, prestigiul si teama fata de aceasta fiara sunt foarte mari, pentru ca lupul, prin comportamentul lui, se aduna in haita si este foarte periculos, nu numai pentru ca omoara, ci pentru faptul ca omoara mai mult decat ii trebuie ca sa manance. De aceea, stricaciunea lupului este mult mai periculoasa decat a ursului sau a unei vulpi. Pentru a-i neutraliza ferocitatea, lupul este venerat, este respectat in aceasta peioada printr-o serie de practici, prin care familia, oamenii gospodari incearca sa se protejeze de lup. Practicile aduc in atentie chiar delimitari ale perimetrului vital al omului cu unele ierburi alungatoare de spirite rele", adauga prof. dr Isfanoni.


LEAC. Usturoiul este in aceasta luna foarte important si are proprietati magice, pentru ca el ajunge sa fie alungator si de strigoi, si de duhuri necurate. In credinta populara exista si o serie de ierburi, cum ar fi pelinul, avrameasa, iar in unele locuri chiar si busuiocul, care se folosesc pentru a tine la distanta duhurile cele rele. Nu trebuie sa uitam ca luna noiembrie aduce la finalul sau o alta sarbatoare foarte importanta, si anume Sfantul Andrei. "Ajunul sarbatorii Sfantului Andrei este dedicat acestor practici, alungatoare de duhuri facatoare de rau, de indepartare a fortelor malefice. Acum, fiecare gospodina isi delimiteaza perimetrul vital al gospodariei, isi marcheaza portile cu mujdei sau cu usturoi. Rupe catelul si, pur si simplu, inconjoara de cate trei ori poarta, ferestrele si usile. De asemenea, toata familia mananca bine usturoi, pe ideea ca duhul cel rau sa nu le fure sufletul si sa nu ii strice. Acesta este un concept important in spiritualitatea populara, care ne vorbeste de acea stricaciune a mintii. De fapt, aici era cea mai mare grija a omului: sa nu i se fure mintile fie de iele, fie de strigoi, fie de acei demoni care pot exista in universul invizibil care inconjoara omul", ne explica prof. dr Doina Isfanoni.


PÅZITUL. Alaturi de aceste practici magice, in unele zone, mai ales din Moldova, exista o foarte interesanta formula ceremoniala practicata de Sfantul Andrei, si anume aceea a "Pazitului de usturoi". "Este vorba despre un ceremonial in care usturoiul, arma cea mai imbatabila de lupta impotriva strigoilor si a spiritelor vatamatoare, este cinstit intr-un cadru sarbatoresc. Fiecare fata care va participa la acest «pazit de usturoi» face acasa un colac in mijlocul caruia pune trei «caciuli» de usturoi. Cu acest colac, fetele se strang la o casa dinainte aleasa. Acolo, fiecare mai aduce si ceva mancare de post si bautura. La aceasta casa, fiecare isi pune usturoiul pe o masa, unde, drept paznic, desemneaza din familia unde ele sunt primite de o femeie batrana. Interesant este si faptul ca la aceasta veghe a usturoiului vin si feciori, care aduc si muzicanti... Este de fapt o mica petrecere de tineret!", ne spune prof. dr Doina Isfanoni.


VIGILENTÃ…. Prin ceremonial, usturoiul pe care fetele il vegheaza toata noaptea va dobandi puteri suplimentare. "Acest usturoi va fi purtat in san de fete, ca sa nu fie deocheate, iar din el vor semana altul, in primavara, asigurand astfel ciclicitatea usturoiului bun de leac si nu doar pentru consumul alimentar. In aceasta noapte, feciorii, ca sa necajeasca fetele exact dupa zicala "Mi-a ciupit norocul", incearca sa fure din usturoiul pazit de batrana. E drept ca vigilenta batranei este greu de inselat, chiar daca uneori pare usor de pacalit. Personal, am participat la o astfel de manifestare in Bucovina, in satul Voitinel", continua specialistul.


SEMNE. In aceste petreceri ale "pazitului de usturoi" se mai fac tot felul de practici de aflare a ursitului. "Sanvasaitul blidelor" este o asemenea practica ce presupune asezarea sub blide a diferitelor semne pe care apoi gazda le schimba sub alte farfurii, le roteste, iar cand fiecare cauta sa vada ce a gasit, fiecare descopera altceva decat se astepta. Taina semnelor ne-o destainuie doamna prof. dr etnolog Doina Isfanoni: "In functie de codul local de asumare simbolica a respectivului semn, fata va sti ca, daca a gasit paine, va avea un sot bogat, daca a gasit aur, ursitul va fi fudul, dar va avea si bani, daca a gasit un taciune, vai, va fi tigan, fierar, ceea ce era o mare catastrofa pentru mentalitatea traditionala, daca a gasit un pieptene, inseamna ca va fi coltos si aprig si va fi si departe, peste vreo padure, daca va gasi inel, inseamna casatorie grabnica..."


CURÃ…TENIE. Tot in aceasta perioada, dupa Sfantul Andrei si Sfantul Nicolae exista o mare preocupare a tuturor femeilor pentru curatenie. Fiecare familie, dar, mai ales, fiecare femeie tine sa intre in sarbatoare cu treburile implinite: sa isi finalizeze tesaturile cu care se primeneste casa, sa schimbe interiorul, sa varuiasca, sa aseze totul, pentru ca sarbatoarea trebuie sa intre pe o alta ordine a firii. "In Alba, in Podisul Secaselor, sunt si acum localitati in care masa pe care se vor pune darurile pentru colindatori, pe care va sta colacul Craciunului sau Craciunita, cum se mai numeste in zona, si care aduce sporul holdelor, familiile suprapun mai multe fete de masa. De la prima, care este a bunicii, pana la trei, cinci, sapte, douasprezece fete de masa, depinde cate personaje feminine sunt in acea casa, ultima fiind a fetei de maritat, care este etalata in splendoarea ei", adauga prof. dr Doina Isfanoni.


RITUAL. In aceasta perioada, oamenii incep sa fie preocupati pentru indeplinirea rigorilor impuse de ceea ce inseamna obiceiul colindatului cu Mos Ajunul, cu Pitaraii. Se stie deja ca dupa Sfantul Nicolae nuielusele de Pitarai (obicei ce are drept semnificatie sacrificiul adus Divinitatii ca multumire pentru rodnicia holdelor si a pomilor) trebuie puse in hornul vetrei, pentru a se afuma, intrucat poarta pe suprafata lor niste spirale ale timpului. Nu trebuie sa uitam ca in aceasta perioada mamele trebuie sa se ingrijeasca si sa confectioneze traistute pe masura copilului, pentru ca in ele acesta va pune darurile. Tot mamele sunt cele care-i bat la cap pe tati pentru a-i face copilului o stea, ca sa poata sa mearga din casa in casa si sa poata vesti Nasterea Mantuitorului.


IGNATUL. "In multe case din satele romanesti oamenii parca stiu ca grijile zilnice aduc si bucurii de sarbatori. Dar, atentie, Sarbatoarea nu trebuie pregatita in ultimul moment.

Un alt obicei se refera la sacrificiile rituale ale porcului, la ziua de Ignat, cand se face si pomana porcului. Si de aceasta data ne raportam la acel infruptat, si nu la saturat. Ca specialisti, trebuie sa amintim ca acest obicei ne vorbeste despre unele credinte precrestine legate de convingerea sacrificiului in numele timpului care trebuie sa renasca. In acest context, ne gandim la porc nu numai ca la animalul care ne hraneste, ci si ca expresie a zeitatii Demeter, zeitatea pamantului in mitologia greaca si expresie a fertilitatii, pornind de la prolificitatea extraodinara a animalului. Aceste credinte vechi au generat in sudul tarii obiceiul Vasilca. La Craciun se umbla cu capul de porc impodobit pe o tava si se colinda. Porcul devine expresia-simbol a tuturor acestor calitati.

De asemenea, sangele porcului este considerat expresia regenerarii, iar in unele sate din Banat sau din Transilvania este adunat intr-un vas in momentul sacrificiului, pentru a face din el fie sangeretele, produsul alimentar, fie a face acele pomezi tamaduitoare, pentru a combate diversele betesuguri la animale precum bovinele, care vor iesi in primavara la pasunile de pe platourile alpine", incheie prof. dr etnolog Doina Isfanoni.

a— Odihna in post a— Rostul si intelesul Sfintei Liturghii a— Zilele de post si sarbatorile a— Maica si Pruncul in iconografie a— Asteptarea lui Mesia a— Sa dovedim ca meritam numele de bun crestin a— Puterea Maslului a— Marii sfinti postitori a— Postirea omului modern