Lucian Bute recunoaste ca, desi este plecat de mult timp de acasa, a ramas foarte atasat de familie. Dupa ce va renunta la sport el se va intoarce in tara, unde i-ar placea sa ramana implicat in box, dar in nici un caz ca antrenor. Deocamdata se afla
Lucian Bute recunoaste ca, desi este plecat de mult timp de acasa, a ramas foarte atasat de familie. Dupa ce va renunta la sport el se va intoarce in tara, unde i-ar placea sa ramana implicat in box, dar in nici un caz ca antrenor. Deocamdata se afla in Romania intr-o scurta vacanta.


Jurnalul National: Ce s-a schimbat in viata ta dupa cucerirea titlului mondial?Lucian Bute: Totul s-a schimbat, cel putin in Canada. Impactul a fost foarte mare. In Romania inca nu imi dau seama. Aici toata lumea ma apreciaza, sunt recunoscut pe strada, multi ma opresc ca sa ma felicite, presa nu conteneste cu laudele. Toti stiu ca sunt roman, dar ma considera unul de-al lor. Imi place sa cred ca nu m-am schimbat ca om.


S-a stabilit deja data urmatorului tau meci. La 29 februarie iti vei pune pentru prima oara centura in joc. Pe cand un meci cu Joe Calzaghe, detinatorul titlului la celelalte versiuni?Deocamdata nu stiu cu cine voi boxa, dar la acest nivel nu mai exista adversari slabi. Calzaghe are 35 de ani, foarte multa experienta si nu a pierdut nici un meci. Cand eu inca boxam la juniori, el era deja campion mondial. Mai am nevoie de patru-cinci meciuri, dupa care, zic eu, voi fi gata sa-l intalnesc. Oricum, nu ma grabesc. Sunt campion mondial, ma simt excelent si am de gand sa-mi apar de cat mai multe ori titlul.


Ca profesionist, ai boxat o singura data in Romania, la Galati, in 2005. Crezi ca este posibil sa se organizeze pentru tine un meci cu centura pe masa in tara?Cu siguranta va exista si un asemenea meci, poate chiar toamna viitoare. Pentru asta trebuie ca cineva din Romania sa se implice la modul cel mai serios. E nevoie de o oferta concreta, pentru ca sunt cheltuieli mari la mijloc. Am semnale ca sunt oameni interesati, dar nimic nu se face doar pe vorbe. Ca profesionist sunt gata sa lupt oriunde, dar ca roman mi-ar placea sa boxez in tara. Din pacate, nu avem o sala de mare capacitate, dar cred ca pe un stadion s-ar strange 20.000 de oameni. Ramane de vazut cand se va intampla acest lucru.


Te consideri realizat din punct de vedere financiar?Deocamdata nu. Pana acum am castigat cat sa pot spune ca traiesc bine. Banii adevarati vor veni de-abia de acum inainte. Daca voi fi sanatos, am de gand sa urc in ring pana la 33 sau 34 de ani. Cred 20 de ani de box vor fi suficienti.


Ce vei face dupa ce vei agata manusile in cui? Ramai in Canada sau te intorci in tara?Am rezidenta permanenta in Canada, iar peste doi ani voi primi si cetatenia. Sincer, vreau sa ma intorc in Romania pentru ca am o relatie speciala cu familia. Nu am luat in calcul toate variantele, dar ma trage ata spre casa. Sigur voi ramane alaturi de box. La Pechea exista un club de juniori care imi poarta numele si as vrea sa-i ajut pe cei tineri sa se afirme. Mi-ar placea, de asemenea, sa ma implic in organizarea de gale. In orice caz, nu voi fi antrenor. Mi-au ajuns cei 20 de ani petrecuti prin cantonamente.


Ce zici despre rusinea pe care au patit-o boxerii nostri la Campionatele Mondiale de la Chicago?Am fost la Chicago sa-i vad, am vorbit cu ei. Au avut ghinion la tragerea la sorti. Au cazut cu adversari tari in primele tururi, de aceea nu au luat medalii, dar asta nu e o scuza. Sper ca la anul vor obtine cateva locuri la Olimpiada. In ceea ce priveste povestea cealalta, cu furtul din magazin, cred ca s-a facut prea mare tam-tam pentru nimic. In rest, nu vreau sa mai comentez.


Ce ti-ai propus sa faci in scurta vacanta pe care o petreci in tara? Sunt solicitat din toate partile. Am primit invitatii de la televiziuni pentru diverse evenimente, cred ca va fi o nebunie. Trebuie sa le onorez si sper ca le voi impaca pe toate. Vreau sa-mi ramana doua saptamani in care sa stau doar cu familia, sa ma odihnesc. La sfarsitul lunii ma voi intoarce in Canada, pentru reluarea pregatirilor.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.