Fotbalistul pitestean isi facea timp pentru a le scrie personal fanilor.

Un autograf din fuga limuzinei pe un colt de poza sau un tricou ud de emotie, niste sabloane scrise de administratori angajati la site-urile proprii si traditionalele vizite la casele de copii in prag de sarbatori, cam la atit se limiteaza implicatiile sociale ale fotbalistilor de astazi. In alte tari din Europa, activitatile extrafotbalistice sint obligatorii prin contract, cei care se sustrag riscind sanctiuni pe linie sportiva. Inainte ca fotbalul sa devina mai mult comert decit spectacol, relatia cu fanii avea ceva personal. O demonstreaza o scrisoare (vezi facsimil) a lui Nicolae Dobrin, trimisa la redactie de un fan al fotbalistului pitestean, pe care a primit-o pe cind era elev in clasa a II-a. „In anul 1972, ca raspuns la o scrisoare pe care i-o trimisesem in calitate de admirator al sau, Nicolae Dobrin a avut amabilitatea de a-mi trimite o scrisoare, purtind sigla FC Arges Pitesti pe plic si datata cu stampila postei din Cisnadie in 03.08.1972. Mi-a mai trimis in acelasi plic si o poza infatisindu-l in postura de laureat al trofeului de cel mai bun fotbalist roman al anului 1971. Pe verso a scris: «Cu toata dragostea, lui Lucian. Dobrin»", scrie Lucian N. Vintan din Sibiu, care a ramas cu un mare regret: „Craciun, miros de brad si cozonaci, cu gindul la povesti nemuritoare, la cadourile de sub pom si la driblingurile lui Dobrin. Asa imi amintesc copilaria mea. A murit lasindu-mi neintimplata dorita intilnire cu el. Poate altadata, spre niciodata... cum zicea Nichita. Noapte buna, domnule Dobrin!".

„Draga Lucian!

Ma ierti ca nu am putut sa-ti raspund pina acum, aceasta din cauza ca am fost foarte ocupat, in special cu examenul pe care l-am dat la Institutul de Educatie Fizica din Pitesti, pe care l-am luat.

Eu tin sa-ti multumesc pentru increderea pe care o ai fata de mine. Iti scriu din repezeala deoarece sint chemat la lot, la Bucuresti, si ma asteapta si masina. Eu iti doresc, draga Lucian, multa sanatate si noroc in viata si in continuare sa te bucuri de premii din an in an.

Cu toata dragostea, Dobrin"